Avem un președinte mut și de paie. Nu m-am numărat printre aceia care l-au crezut pe actualul președinte Klaus Iohannis, în campania alegerilor prezidențiale din 2014. Zicerile de genul “altfel de politică” sau “România lucrului bine făcut” au dat bine la popor. Cu toate că au fost, sunt și vor fi complet mincinoase.
Cam toate vârfurile puterii din România se află în concediu. Președintele Klaus Iohannis și-a luat concediu două săptămâni. Să nu mai spunem că avusese câteva vacanțe, prima înainte de a fi înscăunat pe tronul de la Palatul Cotroceni, pe undeva prin Statele Unite ale Americii, parcă la Palm Beach, apoi a mai fost și prin niște insule ale Portugaliei, la Madeira. Ambele mici vacanțe le-a petrecut cu prima Doamnă. Buun!
Dacă stăm și-i numărăm vizitele prin Europa, vreo 19 la număr, observăm că în multe dintre ele a fost însoțit și de prima Doamnă, Carmen Iohannis, deși instituția primei Doamne nu există în România. Dar să trecem peste asta. Președintele Iohannis a ales pentru cele două săptămâni de concediu Vila lui Ceușescu de la Neptun și Sibiul. Cât despre Vila Lac 3, din Snagov, aceasta, deși l-a găzduit vreo zece ani și ceva pe Traian Băsescu, nu corespunde gusturilor fine ale domniei sale și urmează un proces de modernizare. Evident, costisitor, că deh, luxul nu se ține fără bani. De la buget.
Și pentru că veni vorba de buget, să vă mai spun una, boieri dumneavoastră: că parlamentarii uită repede pentru ce au fost aleși, dar și ce promiseseră în campania electorală, nu-i o noutate. Legile importante ale țării, legate de justiție sau Constituție, mai pot să aștepte.
Dacă au văzut senatorii și deputații că avem un președinte de carton, caută acum să-și dubleze indemnizațiile. Că, nu-i așa, după ordonanța de urgență prin care s-au triplat salariile, mă rog, indemnizațiile a mai bine de 48 de demnitari, de ce să fie ei mai prejos? Chit că și cu acea ordonanță cu cântec lucrurile nu-s în regulă. Prim-ministrul Victor Ponta n-a fost de acord cu ea, dar s-a supus generalului izmenar, cu patru stele de plastic, făcut la apelul de seară dintr-un ofițeraș de intendență agramat, cocoțat pentru o vreme ca prim-ministru interimar, celebrul demagog Gabriel Oprea. Ei, bine, acest Gabi Oprea conduce o făcătură de partid, UNPR, alcătuit numai din strânsură ori scursură, ce nu s-a prezentat niciodată singur cu liste proprii în alegeri!
Sunt mâhnit și înfuriat și nu pricep de unde atâta nerușinare la parlamentari. Chestiunea este valabilă cam pentru toată clasa politică în frunte cu Iohannis. De unde atâta mârlănie? Lăcomia deputaților și senatorilor este fără margini. Mandatele lor se apropie de sfârșit, iar ei nu au făcut nimic în domeniul legislativ. Ar trebui să le fie rușine să-și mărească indemnizațiile când legi importante pentru țară stau prin sertarele lor uitate de vreme.