Rușine, rușine, rușine să le fie!

Dacă, acum, l-ar întreba cineva pe încă managerul general al Spitalului Județean Suceava, Costică Dăscăliuc: „Cine te bate?”, acesta ar răspunde imediat: „Toți mă bate”. Domnul Dăscăliuc se dă lovit și se face că nu înțelege că ar fi normal să demisioneze și, în plus, se dă și victimă. Costică Dăscăliuc a declarat pentru un cotidian local: „Știu că sînt prost văzut pentru că nu sînt medic”. Domnul Dăscăliuc nu-i prost. Nu-i prost văzut. Nu-i prost văzut pentru că nu-i medic. Domnul Dăscăliuc este prost. Este prost văzut. Este prost văzut pentru că treburile la Spitalul Județean merg prost. Din prost în mai prost. Costică Dăscăliuc se face că nu pricepe, ceea ce-i grav, sau chiar nu pricepe, ceea ce-i și mai grav, că nu este normal ca-n cea mai mare unitate medicală din județul Suceava să nu fie de nici unele. Fostul șef al restaurantului „Central”, ajuns cu sprijin politic șef al Spitalului Județean, se pozează în victimă, făcându-se astfel de râs și mai tare. Dacă la spital ar fi fost spirt, leocoplasat, ser, laser, zer, branule, barabule și alte alea, nimeni n-ar fi avut nimic cu domnul Dăscăliuc. Dar, dacă stau bine și mă gândesc, de fapt nimeni n-are nimic cu încă managerul general al Spitalului Județean. În afară de niște pacienți care cu tupeu cer condiții decente de cazare, masă și tratament, și de câțiva ziariști vânduți, tâmpiți sau rău intenționați care în nemernicia lor își permit să-l critice pe economistul Dăscăliuc, nimeni nu-i spune și nu-i face acestuia nimic. Economistul Eugen Nicolăescu, cel care dintr-o eroare regretabilă pentru sistem a devenit ministru al Sănătății, se ferește să-l critice pe Costică Dăscăliuc, cei care l-au făcut șef de spital pe fostul șef de local se fac că au treburi mult mai importante de rezolvat, iar medicii de la spital tac chitic. Medicii sînt acei oameni care după ce au făcut 100 de ani de facultate și 1.000 de ani de specializări sînt obligați în prezent să lucreze în condiții inimaginabile, să cerșească o bucată de fașă ori o sticluță de spirt și să suporte criticile fondate ale pacienților. Și cu toate acestea, medicii stau cuminți cu stetoscoapele la gât și cu limba în gură. În loc să se revolte și să ceară socoteală pentru ceea ce se întâmplă, medicii preferă să nu miște în front, din comoditate sau din lașitate. Pentru non-combat-ul lor, medicilor ar trebui să le fie rușine. Să le fie rușine în fața bolnavilor care degeaba plătesc asigurările de sănătate.