– Într-o țară bântuită de sărăcie, România este văzută ca un dușman, iar aderarea la Uniunea Europeană și introducerea vizelor îi lasă reci pe majoritatea cetățenilor moldoveni
– Dacă ești român și nu cunoști limba rusă ai toate șansele să nu te poți înțelege cu vânzătoarele, cu oamenii de pe stradă și chiar cu reprezentanți din administrație
Sunt frați și nu prea. Chiar dacă vorbim aceeași limbă ne desparte un hău imens. O prăpastie care nu înseamnă numai granița de pe Prut, dar mai ales cultură și civilizație străină de cea din România. Vorbim despre Republica Moldova, o țară despre care ne place să credem că este teritoriu românesc, deși lucrurile merg acolo într-o cu totul altă direcție, spre Moscova. Procesul de rusificare început acum aproape 200 de ani continuă sistematic și nimeni nu poate ști dacă se va mai schimba vreodată.
O excursie în Moldova este o adevărată aventură. Primul contact cu lumea de dincolo de Prut e chiar la vamă. După ce treci de barajul construit pe râul de graniță la începutul anilor ’70 de autoritățile comuniste ale celor două țări intri pe tărâmul unde sărăcia se poate vedea încă de la primii pași. Costești, punctul de trecere a frontierei din Moldova, îți dă mai degrabă senzația unor barăci adunate și puse în pripă acolo de cineva. Și acum e bine, până în urmă cu vreo 2-3 ani în locul actualei clădiri unde funcționează Vama și Poliția de Frontieră aflându-se scheletul unui vagon de tren care mai poate fi văzut și astăzi aruncat la doi pași. Imediat ce formalitățile de la frontieră sunt îndeplinite, un drum asfaltat, dar vălurit, așa cum găsești în toată fosta Uniune Sovietică, duce spre o țară învăluită de apăsarea trecutului. Urmăm drumul spre Bălți, al doilea oraș ca mărime din Moldova după capitala Chișinău. Trebuie să fim atenți la orice detaliu pentru că altfel riscăm să ne rătăcim. Drumul lat cât o autostradă este lipsit de orice fel de marcaj, iar indicatoarele către diferite localități sunt mici și rare. Există și o parte bună: mașinile sunt destul de rare pe „drumul european” Brest-Odessa și putem circula nestingheriți. Avem timp să privim și peisajul, unul dezolant. Din fostele colhozuri au mai rămas doar ruine, iar miile de hectare cu livezi sunt în paragină. Satele cenușii par lipsite de viață, iar albastrul și verdele trântit pe case scoate și mai mult în evidență sărăcia.
– „Vorbiți moldovenește?” – „Niet”
În Bălți intrăm în jurul prânzului. Orașul este unul tipic sovietic. Împânzit pe o suprafață foarte mare, nu impresionează cu nimic, poate doar prin mașinile de poliție care se văd la mai tot pasul, în special în centru. Din fericire locurile de parcare nu reprezintă o problemă, mașinile fiind puține și îmbătrânite. În centrul orașului, în fața Primăriei tronează acum statuia lui Ștefan cel Mare, care a înlocuit-o pe cea a lui Lenin. Nu se știe pentru cât timp, pentru că autoritățile vor să readucă la loc de cinste simbolul comunist al mileniului trecut din URSS. În Primărie, pe toate ușile este scris în două limbi: moldovenească și rusă. Prima limbă, deși limba oficială a țării, o vorbesc prea puțini. Portarul nu știe o boabă românește și dacă vrei să afli unde este toaleta trebuie să te descurci singur. Primăria e un caz fericit de îmbinare a celor două limbi de vorbire. La magazine ai toate șansele să pleci cu traista goală dacă nu știi să gavarești în rusește. Siglele magazinelor, prețurile produselor și vânzătoarele vorbesc doar ca la Moscova. Pe stradă ai toate șansele să ți se răspundă „Niet” la întrebarea „Vorbiți moldovenește?”. La standurile cu ziare nu există nimic în grafie latină, iar la cărți, sau „knighi”, așa cum scrie peste tot, în română se pot cumpăra doar câteva cărți pentru copii. În rest literatură de autori slavi și scrisă, evident, în rusă. Potrivit ultimului recensământ, mai bine de jumătate din populația țării s-a declarat de etnie moldoveană. Acest lucru nu se prea vede, iar secretul este cel puțin ciudat. Oamenii refuză să vorbească în limba moldovenească și spun că astfel evită neplăcerile.
– Pentru a nu muri de foame, oamenii își vând din casă până și furculițele
Cu o populație de circa 120.000 de locuitori, orașul Bălți este plin de oameni care trăiesc de pe azi pe mâine. Parcul din centrul orașului îi adună zilnic pe cei mai nevoiași. În fiecare dimineață se trezesc cu gândul la ziua care urmează. Își adună de prin case bunurile de care se pot dispensa și pleacă la piață, doar-doar or vinde ceva. De la haine vechi și până la linguri sau furculițe, totul este de vânzare. Prețurile sunt de nimic, dar pentru ei orice ban se adună. Pensia este de 20-30 de dolari și pentru a nu muri sunt nevoiți să vină la piață. Mulți dintre ei sunt rușinați de ceea ce fac, mai ales că acum câțiva ani erau dascăli sau oameni respectați în oraș. Lucrurile s-au schimbat, iar pentru ei viața este doar o glumă urâtă.
– Guță și Vijelie, singurii români acceptați în Moldova
Amestecați printre copacii din parc încercăm o discuție despre România. O femeie îmbrăcată ponosit, dar cu dinți de aur în gură se vaită că așteaptă de ani de zile să primească cetățenia română. Se teme că o să moară înainte de a mai merge din nou în România. Nu vrea ceva anume de la noi și nici nu pare prea interesată de aderarea României la Uniunea Europeană. Și totuși e una dintre optimiste. Imediat, o femeie la 40 de ani îi reproșează apropierea de România. „Nu ne-au adus decât necazuri românii ăștia. Să stea la ei în țară”, este replica la care aderă imediat și alte persoane din parc. Pentru ei Moscova este mai aproape de Bălți decât Bucureștiul. Și pentru mulți alții. Nici introducerea vizelor de la 1 ianuarie 2007 nu este un motiv de panică, că „doar ce o să facem la voi?”. Este și ceva acceptat din România. Casetele cu manele se vând la foc automat. Poate Guță și Vijelie vor mai opri rusificarea. Sau poate vor cânta și ei în rusă.
Simboluri comuniste la tot pasul
Dacă statuia lui Vladimir Ilici Lenin stă în curtea unei instituții de stat și așteaptă să fie reașezată la loc de cinste, alte simboluri ale comunismului nu au dispărut nici acum. Pe clădirea unei instituții despre care am aflat că găzduiește sediul Pașapoartelor veghează și acum cei trei mari discipoli ai socialismului: Marx, Engels și Lenin. Tot în piața centrală din Bălți, tancul sovietic care a eliberat Moldova de jugul nazist stă nemișcat de zeci de ani, iar sub el un mesaj, bineînțeles în rusă, la adresa ostașilor eliberatori. Nostalgicii după comunism nu sunt puțini. Cei mai în vârstă, în special, nu se sfiesc să poarte uniforme și caschete ale fostei armate a URSS. Doar unii tineri mai au curajul să spună că Bălți est un oraș rusificat. Și cam atât.
