Muniția Armatei a 14-a ruse aflată în Transnistria va fi retrasă atunci când vor fi îndeplinite condițiile necesare, a declarat reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Serghei Gubarev, citat de portalul jurnal.md.
„Dacă este vorba despre munițiile Armatei a 14-a, atunci acolo este asigurată în prezent păstrarea corespunzătoare a acestora. Atunci când vor fi create condițiile necesare, munițiile vor fi transportate și utilizate pe teritoriul Rusiei”, a spus el, într-un interviu acordat agenției Interfax.
El a adăugat că, pentru moment, pozițiile autorităților de la Chișinău și ale regimului separatist de la Tiraspol sunt la fel de îndepărtate ca în momentul începerii tentativelor de reglementare a conflictului.