Te bagă în sperieți cartea „Rusia contraatacă” semnată de ziarista de la „Le Figaro” Laure Mandeville! Mai întâi din pricina unor îngrijorătoare similitudini cu evoluții din spațiul românesc, apoi, prin meticulozitatea și profesionalismul analizelor, evident nutrite din zicerea lui Talleyrand „Popoarele ar fi înspăimântate dacă ar ști ce oameni mici le guvernează!” și, în fine, datorită sumedeniei de informații necunoscute publicului larg, în virtutea cărora Rusia lui Putin apare într-o lumină deloc favorabilă.
A devenit o tradiție faptul că studiile cele mai pertinente privind realitățile post-sovietice din sfera de dominație rusă să fie datorate unor gazetărițe de curaj, pentru anihilarea cărora s-a ajuns până la asasinat (Politkovskaia); Mandeville, ale cărei investigații directe în teren conferă analizelor o profunzime inaccesibilă prestației din birou a „analiștilor politici”, sfidează pur și simplu. Nu numai că scrie cu ne-milă despre Putin în țara lui Putin, unde oricui i se poate întâmpla oricând, orice, dar, extinzând cercetarea asupra contextului internațional, propune concluzii ce n-o fac tocmai simpatică nici în tabăra democrațiilor occidentale. Titlurile capitolelor vorbesc de la sine: „Puterea carnivoră”, „Jaful oligarhic”, „Ambuscada nomenclaturii”, „Jaful din spatele democrației”, „Jaful cekist”, „KGB incorporated” și altele, la fel de contondente. Ascensiunea lui Putin și consolidarea continuă a puterii noului țar, chiar și (teoretic) concesionată o vreme lui Medvedev, se arată a fi unul dintre principalele obiective ale ziaristei franceze. Poți avea rezerve față de ipotezele avansate, dar e imposibil să le treci cu vederea. Fostul locotenent-colonel KGB Putin avea nevoie de un pretext-declic menit să-i confere rangul de salvator al nației. Un naționalism latent, nu numaidecât nociv până la capăt, stăruie în mentalul tuturor popoarelor și, bine manipulat (politicienii români n-au știut, ori, inhibați de „europeniști”, n-au prea cutezat s-o facă) aduce consistent spor de prestigiu și autoritate celor ce izbutesc, profitabil, să și-l atragă.
Autoarea nu spune răspicat, dar lasă să se înțeleagă că atentatele moscovite atribuite cecenilor au fost, de fapt, orchestrate de foștii colegi ai KGB-istului de la Kremlin. Acuza, fie și numai sugerată, este teribilă și o șubrezește indirect (prin enormitate) doar teoria regizării de către Casa Albă a atentatelor de la 11 septembrie spre a se încropi un motiv plauzibil de atacare a Irakului. Putin a declarat că „făcând să explodeze casele compatrioților, bandiții au făcut să explodeze statul”; în realitate, de explodat avea să explodeze cota de popularitate a hotărâtului și nemilosului președinte rus, ajunsă până-n pragul isteriei colective. Un capitol special, dar și numeroase alte referiri pasagere, denunță persecuțiile la adresa presei incomode, trecută printre realele amenințări statale (vezi și…).
Foarte repede, gazetele ne-amice au dispărut una câte una, emisiunile critice așijderea, posturi de televiziune și-au preschimbat vitriolul prelins din ecrane în apă de trandafiri, ajungându-se până la suprimarea fizică a unor gazetari și la agresarea familiilor – toate fiind menite să acopere „superprezidențializarea regimului”. Persecuții, barem deocamdată, doar în Rusia cu putință. Putin declanșează, apoi, răfuiala cu „oligarhii” care, cândva, i-au susținut ascensiunea (Berezovski, Abramovici, Hodorkovski ș.a.) și, acum, nu se mai mulțumesc cu enormele averi însușite dubios, ci caută să manevreze și puterea politică la vârf.
Cum aproape toți acești magnați ruși sunt evrei, s-a mizat și pe un anume antisemitism tradițional, așa că „bomba” arestării lui Hodorkovski, judecat „la penal” pentru acuze din dreptul civil și trimis într-un lagăr din fundul Siberiei a fost mai degrabă aplaudată decât contestată. În fine, Putin și-a consolidat tronul și datorită conflictului din Georgia, unde s-au raportat 2000 de morți ruși față de cei… 42 reali (vezi și numărătoarea de la Timișoara…), iar păienjenișul lucrăturilor tip KGB a răsturnat complet adevărata relație atacator-atacat. „În pofida fațadei măgulitoare și a luxului scânteietor, Rusia este bolnavă” – conchide Laure Mandeville. N-avem cum comenta mai amănunțit, în spațiul restrâns al acestei rubrici, o carte atât de bogată în informație inedită și atât de curajoasă ca demers gazetăresc. Barem, îi semnalăm apariția.
