Rusia cea mare și Rusia cea mică

Poate peștele cel mic să înhațe un pește mare? Răspunsul este: Da, dacă peștele cel mic este Rusia. Să mă explic.
De alaltăieri, vecina noastră Rusia are ca președinte colosul Gazprom, prin victoria fostului său președinte Dmitri Medvedev. Gazpromul alimentează cu gaze România (45% din necesarul ei de gaze, la prețul maximal de pe continent), dar și Austria, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia Lituania, Macedonia, Moldova, Polonia, Slovacia, Turcia, Ungaria. La această victorie în alegeri, țarul Putin a pus serios umărul și aripa, nimicind orice opoziție, inclusiv prin arestari și suprimări de contracandidați sau de bombănitori. Vezi cazul celebrului șahist Garry Kasparov care, ca oponent al regimului de la Kremlin, este pe cale de a deveni un martir al Celeilalte Rusii, după ce s-a specializat în marșuri de protest în care se afișează în stradă cu teribile arme de distrugere a dictaturii (un trandafir într-o mână și Constituția Rusiei în cealaltă). Să ne amintim că pe 24 noiembrie 2007, după un vehement protest împotriva regimului autoritar al lui Putin, aflându-se în fruntea unui grup de militanți din Cealaltă Rusie, Garry Kasparov a fost arestat pentru cinci zile, când nu a avut dreptul de a fi asistat nici măcar de un avocat din oficiu. In urma acelui abuz, Garry Kasparov s-a adresat Curții Internaționale a Drepturilor Omului de la Strasbourg care, însă, surpriză!, nu i-a dat dreptate ! Protestul lui Garry Kasparov este unul din puținele gesturi de opoziție care se mai petrec în Rusia, țară ce este din nou cuprinsă de elanul totalitar. Prestigiul internațional personal i-a salvat viața șahistului, nu CE. Altminteri, ar fi putut avea soarta Papei Ioan Paul al II-lea (asupra căruia KGB-ul a oganizat mai demult un atentat terorist, pentru că Papa era unul din simbolurile cele mai ferme împotriva totalitarismului), sau a Annei Poltikovskaya (jurnalistă asasinată), a lui Litvinenko (asasinat cu substanțe radioactive), ori a lui Khodorkovsky și Trepashkin, deportați în Siberia (or mai fi trăind?). Mă întreb și eu, alături de alți apărători ai drepturilor popoarelor europene la libertate și demnitate, oare câte capete trebuie să cadă, oare câte conștiințe trebuie să fie înăbușite de duritatea crimelor unui regim totalitar, oare câtă vreme cetățenii Europei Unite vor tremura mereu de frica amenințărilor colosului de la Răsărit?
Din păcate, nici Uniunea Europeană nu pare mai plină de energie, acum, pentru a ține piept colosului rus și stilului său agresiv. Asta s-a tot văzut în ultimii doi ani când, fără zăpadă sau cu zăpadă, temperaturile de toamnă-iarnă au fost atât de scăzute, încât nevoia continentală de gaze a fost uriașă, iar Gazpromul și-a putut folosi la maximum arma prețului solicitat pentru acest combustibil. Până la reușita operațiunii de asigurare a independenței energetice față de Rusia, Uniunea Europeană joacă diplomatic, sacrificând, de exemplu, pe un Kasparov și trandafirul său cu parfum de libertate, închizând ochii în fața reciclării nomenklaturii totalitare moscovite care și-a creat aparența de zână a stângii moderate, deși sub rochia albă a inocenței se ascunde o adevărată profesionistă a extremismului politic. A nu se uita nici faptul că, pentru a avea gaze, Uniunea Europeană a refuzat să facă cel mai necesar gest față de țările Estului Europei între care și România, și anume gestul de a condamna caracterul totalitar al Uniunii Sovietice și Partidului său Comunist, în forma prin care aceștia s-au făcut vinovați de implementarea prin lovituri de stat sângeroase și prin teroare a bolșevismului în țările invadate.
Uniunea Europeană se găsește și la ora actuală destul de departe față de realitățile vecinilor direcți ai Rusiei, de aceea mai comite gafe care țin de incapacitatea actuală de a cunoaște și integra corect istoriile locale, dar țările care fac parte din UE trebuie să depună eforturi economice și politice imense pentru a se alinia și supune unui deziderat unic: asigurarea independenței energetice față de Rusia. Altminteri, popoarele europene nu se vor bucura niciodată de do democrație reală. Dependența energetică de Rusia le va face dependente direct de totalitarismul etern al Mamei Rusia.
Imperiul rus condus acum chiar de societatea Gazprom este de fapt o armată antrenată într-un război pe viață și pe moarte cu restul lumii, cu inamicii ei tradiționali, pe care i-a golit mereu de bani și i-a șantajat în numele unei stabilități politice iluzorii. Cu o activitate de furnizor la preț maximal a peste 25% din producția de gaze naturale a lumii, cu programele sale în derulare (Altai Proiect, Blue Stream, Nord Stream, Pirarzlomnoye Oil Field, Sakhalin II Project, Stokman Projest, South Stream, Yuzhno-Russkoye Field), această nouă armată rusă folosește ca armă o resursă vitală, nu mai cheltuiește cu fabricarea de armament tradițional (eventual exportă armament către zonele de conflict pe care le întreține în folosul propriu), utilizând pentru dezvoltarea sa energetică și economică fondurile ce servesc și ca buget de „război”. Până acum, colosul vecin Rusia-Gazprom a câștigat cam toate bătăliile cu UE. Să sperăm că roata se va întoarce, în curând, și în favoarea echilibrării balanței, altminteri UE ni se va părea cândva un fel de Rusie mai mare, înghițită de Rusia cea mică și roșie.
Angela Furtună
angela.furtună@gmail.com