Un stat puternic nu este cel care are instituții de forță puternice, ci o economie puternică, a declarat, luni, la bilanțul MAI, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, precizând că împotriva corupției s-a mai luptat „în valuri” și altădată, iar efectele s-au văzut sute de ani mai târziu, informează Mediafax.”Un stat puternic nu este un stat care are instituții de forță puternice, ci care are o economie puternică. (…) Până la urmă vor trebui să înțeleagă cu toții că bătălia pentru corectitudine și progres ne aparține în egală măsură tuturor. Nu avem de ce să arătăm cu degetul către doamna Codruța, să o urâm sau să o iubim. Își face treaba așa cum se cuvine, atâta tot că trebuie să ne-o facem și noi cu toții”, a spus Ioan Rus, prezent la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne.Rus a adăugat că împotriva corupției s-a mai luptat „în valuri” și altădată. „A mai fost o luptă în istorie: Vlad Țepeș. A făcut tot așa. Boierii s-au mutat și au plecat toți la turci. Efectele le-am văzut sute de ani de atunci încoace”, a precizat ministrul.





