Rus: Negocierile cu sindicatul Tarom, soldate cu perspectiva unei rezolvări favorabile a problemelor

Discuțiile de miercuri dintre reprezentanții Ministerului Transporturilor și sindicatele Tarom s-au încheiat cu perspectiva unei rezolvări favorabile a problemelor, a declarat ministrul de resort Ioan Rus, precizând că anumite solicitări vor fi soluționate în 2015, informează Mediafax.”Sunt încă câteva probleme în litigiu, la care compania nu are soluții imediate, dar în același timp există foarte multă raționalitate din partea managementului și a salariaților, astfel încât unele lucruri vor putea face parte dintr-un angajament de perspectivă”, a spus ministrul Transporturilor, la finalul discuțiilor care au avut loc miercuri la sediul companiei aeriene.Oficialul a precizat că anumite aspecte care nu pot fi rezolvate în acest moment vor fi soluționate pe bugetul de anul viitor al companiei.”Perspectiva unei activități pozitive este absolut reală”, a subliniat ministrul.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava

Leonardo Badea (BNR): Oportunități pentru reducerea decalajelor de dezvoltare industrială regională a României