RUS-MĂNĂSTIOARA (II). O altă listă de subscripție, de la începutul anului 1899, în folosul Societății „Școala Română”, menționează numele localnicilor din „Rusplavalar”: Nicolai alui Dumitru Colesniuc, învățătorul Nicolai Nicoară, Nicolai Bejinariu, Simion Filimon, Nicolai Mănăstirean, Simion Gulinschi, Georgi alui Petru Muntean, Ilie Nicoară, Nicolai alui Mihai Pânzariu, Lazăr Bolohan, Ilie Colesniuc, Nicolai alui Grigori Muntean, Vasile Bolohan, Nicolai alui Grigorie Mănăstirean, Dumitru Nicoară, Saveta Bejinariu, Constantin Șerban, Georgi alui Constantin Muntean, Manolachi Bolohan, Ion alui Grigorie Muntean, Vasili Cucinschi (Stratu), Toader alui Iordachi Bolohan, Ion alui Nicolai Muntean, Grigori Mănăstireanu, Georgi Bejinaru, Costan Bejinariu, Petru Filimon, Gavril Bolohan, Neculai Bujoreanu, Dumitru alui Toader Bolohan, Zanfira Ciutac, Ion alui Toader Bolohan, Nistor Mănăstirean, Nicolai Pânzariu, Vasili Pârvan, Toader Pârvan, Georgi Năsăudean, Toader Răsniciuc, Vasili alui Georgi Muntean, Georgi Mareniuc, Petru Stanciuc, Georgi Scripcariu, Manoli Mareniuc, Dumitru și Vasile ai lui George Bolohan, Paraschiva Muntean, Nicolai alui Ion Pânzariu, Georgi alui Iordachi BOLOHAN, Ion alui Iordachi Colesniuc, Vasili alui Petru Colesniuc, Constantin alui George Bolohan, Petru Hreban, Nicolai alui Ioan Bolohan, Mihai Bolohan, Georgi Colesniuc și Mihai Strișca[1].
O ultimă listă, din 1903, cu donații pentru sprijinirea copiilor școlari din Rus-Mănăstioara (numit așa în text), menționează următoarele nume de localnici: preoteasa văduvă Savastia Popovici, avocat Dr. Adolf Finkler, arendașul de moșie Salomon P. Storper, învățătorul superior Nicolaiu Botezat, primarul George BUMBU, fabricantul de alcool Iosef GOLDSTEIN, cantorul Nicanor Verenca, Iosef Strzelbitchi, Colorus, Franz Plefche, Ioan Bartuș, Ioan Cudla, Leon Boroș, Anton Metelca, Emanuil Golea, Niculai Bumbu, Casian Lungu, Casian Baida, Ieronim Codrean, Ioan Bosâncean, Dumitru Lungu și Nicuță alui Iliucă Golea[2].
„Vechea iubire de oaspeți a Românilor ne așteaptă la Rus-Mănăstioara, în casa bătrânei preotese, mama oaspetelui meu din Suceava. Casa, minunat îngrijită, e înconjurată de un cerdac pe stâlpi și, de acolo, ochii cuprind, peste apa hotarului, plaiurile și satele Moldovei”[3].
De satul Rus-Mănăstioara ține cea mai tulburătoare poveste despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, și dragoste de patrie, și dragoste de Dumnezeu. Povestea aceasta, pe care am mai reprodus-o, în câteva rânduri (dar ar trebui să o fac la nesfârșit, până o aude măcar un singur politician, a fost scrisă de Dimitrie Marmeliuc, el însuși rănit la Oituz, dar ca luptător al Armatei Române, și a fost publicată în Calendarul „Glasul Bucovinei“ pe anul 1928:
„În vara anului 1916, armata română, răzbind prin trecătorile Carpaților, înaintă fulgerător spre inima Ardealului, visul de atâtea veacuri al energiei românești.
În luptele din jurul Brașovului, ostașii români au întâlnit un regiment bucovinean, în cari doi soldați au refuzat să tragă împotriva fraților lor de sânge. Condamnați la moarte, ei au fost constrânși să-și sape singuri mormintele, la o margine a cimitirului din Satulung, au fost executați, fiecare pe marginea mormântului său, și acoperiți cu țărna primitoare a pământului ardelenesc.
Preotul din Satulung, în care s-a întâmplat groaznica executare, părintele Zenovie Popovici, aducându-și aminte de eroica moarte a celor doi Români bucovineni, a hotărât să desgroape, după zece ani, chinuitele lor oase și să le dea, împreună cu osemintele altor opt ostași români, la loc de cinste, în fața bisericii din mijlocul cimitirului în care martirii bucovineni au fost executați.
Acest pios act de recunoștință față de amintirea lui Zamfir Nicoară din Rus-Plavalar și a lui Dumitru Cătană, a cărui comună de obârșie nu se știe încă, s-a petrecut în ziua de 7 octombrie 1928, cu onoruri militare pe care le-au dat Vânătorii de munte din Bucovina, sub comanda colonelului Savu…
Pe Troița ridicată la căpătâiul martirilor bucovineni, înfrățiți în pământul Săcelelor cu opt viteji răpuși și ei de moarte, în avântul lor ostășesc, s-au săpat următoarele cuvinte:
În amintirea vitejilor ostași căzuți pe aceste locuri pentru întregirea neamului românesc și pentru preamărirea jertfei eroilor martiri, învățătorii români bucovineni Dumitru și Ioan (în timpul săpării inscripției, încă nu li se cunoșteau numele), foști în armata austro-ungară, executați, în Octombrie 1916, și aruncați în gropile săpate de ei, neprimind să lupte împotriva fraților români“.
Zamfir Nicoară fusese coleg de clasă, la gimnaziu greco-ortodox din Suceava, cu un alt viitor erou bucovinean, Silvestru Micuțariu, și el luptător, ca și Ion Grămadă, ca și Alexandru Bocănețu, ca și vărul său, Ambrozie Micuțariu, în Armata Română.
[1] DEȘTEPTAREA, Nr. 1/1899, p. 8
[2] DEȘTEPTAREA, Nr. 18/1903, p. 3
[3] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, București 1905, p. 35