RURALĂ

Azi, Prutul se arată binevoitor: mai întâi am scos o cegă cît un pix (i-am dat drumul), apoi un somotei, al doilea, al treilea. Și, ca bonus, o mreană, vorba unui amic, „până-n două kile”. Viață de pescar: când te-ascultă apa, nu te-aude cerul: s-adună nori, încep să bolborosească tunete, apoi plesnesc și primii stropi. La repezeală, strâng bateria de scule și-i dau bătaie: cu ceva noroc, ajung la dig înainte ca drumul (hlei moldav) să se brânzească de tot. Aș! Intru cu mașina, la poalele digului, într-o știoalnă hulpavă și posesivă. Dau să cobor – tenișii rămân undeva, înghițiți de glod. Nu mai plouă – ei, și ce? Singurul sat e la vreo 3 km., nici țipenie de om, roțile mașinii abia se mai văd, apa mocirloasă a ajuns la praguri, nici o liniuță semnalul la mobil, aici rămân în veci de veci! O iau desculț prin hlei (tot o călcătură tare și-o călcătură moale) către cătunul din muchia zării. După mai bine de un ceas (mi s-a părut veac) ajung în dreptul unei babe care, pe marginea drumului, vântură fasole. N-apuc să scot o vorbă: „Las’ că știu. Ai rămas în știoalnă. Te scoate Birică al meu, cu tractorul. Că și ieri a scos trei. Ține covata”. Iau covata. Bine că, în acest colț uitat de lume, nu-i picior de paparazzi, altfel m-ați fi văzut la gazetă desculț, înglodat până la genunchi, vânturând fasolea babei. Din buzunarul șorțului peticit, băbătia scoate o papiotă, un capăt de lumânare, o legătură de chei, un gogoșar, un cosor și, în fine, un telefon mobil „Nokia” cu ecran dublu. Rămân țeapăn, cu covata-n brațe, în postura dorobanțului de bronz de la podul Cernavodă, în vreme ce baba urcă sprintenă treptele știrbe ale scării ce duce în podul grajdului. Replică: „îs pe Conex, n-am semnal decât sus”. Și-n liniștea deplină a acestui fund de Moldovă, aud un răspuns distins la apelul babei: „Eîdolrado impex, bună ziua!” „Nea Mandache, dă-mi-l pe Birică al meu”. După un răstimp în care s-au auzit glasurile dârze ale comesenilor combătând în barul „Eldorado” (se discută aprins politică și, dac-ar fi să ne luăm după poporanii de pe malul Prutului, precis că Băsescu are ditamai dosarul!), iată-1 și pe Birică. Mai întâi zice că-i sâmbătă și-i băut, apoi că n-are șută, că-s cauciucurile șterse, că-l doare capul, că s-a săturat să tot scoată pescari tâmpiți din mlaștină, că nu de asta și-a cumpărat tractor, că mai are rate, cine i le plătește, și că ieri, după ce a scos trei, s-a ales doar c-o sticlă de bere și-aia începută. Unu’ a promis că-i dă suta de mii, da’ să-i arate unde-i bancomatul, că n-are bani la el. Birică i-a zis că știe el un bancomat la aeroport pe stânga, în dosul bisericii… Baba insistă: ,,Birică, mamă, dacă l-ai vedea pe domnu’ cum arată… ” Intervin, mă tocmesc, promit luna de pe cer și se pare că l-am convins. Baba trage concluzii: „E băiat bun, da’ de când e Luana în Spania, nu-l mai scoți din Eldorado… Ei, dacă tot ești ’mneata aici, hai să isprăvim fasolea, că iar se-norează. „Am luat ceva lecții de vânturat fasole, după care m-am descurcat onorabil – chiar a-nceput să-mi placă!… Iată, sosește Birică. Îl aduce, de capul lui, calul de la brișcă, fiindcă driverul a ațipit de mult cu hățurile în mână. Baba pupă calu-n bot: „Brava, Severin, mamă!” Birică are ochi de japonez, cât o lamă de cuțit. Sughiță, râgâie și bodogănește: „Nici sâmbăta n-are omul… ” O scurtez, că se termină rubrica: după ce a rupt curelușa motorului de pornire și a pus în loc, oftând abitir, un ciorap de-al Luanei, pe care 1-a mirosit solemn și l-a pupat, după ce m-a cercetat scărpinându-se în cap și minunându-se („Băi, ce-ajunge omul!”), Birică a pornit tractorul, a urcat vitejește digul, a coborât sanie pe partea cealaltă și, din lene să ocolească capătul știoalnei, s-a scufundat în hlei mai rău decât „Dacia”: roțile din față nici nu se mai văd! „Paștele și Dumnezeii! Dacă-s eu tâmpit și fac pe Salvamarul!… Dom’le, ai mobil, urcă pe dig și sună la Eldorado, să vină Nicanor cu caii… ” Urc, formez numărul salvator și aud iarăși vocea elevată a barmanului: „Eldorado impex, bună ziua… ” Nicanor zice că-i băut, îl doare capul, e sâmbăta lui liberă, n-are șufă, n-are lanț, caii nu-s potcoviți și s-a săturat să tot scoală pescari idioți din mlaștină… Dac-a pățit-o și Birică, să fie sănătos, că prea se fudulește cu tractorul ăla neplătit. Să-l scoată Sapardul! Și-am rămas cu roateleee…