În sfârșit o temă reală de campanie. Majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută, pro și contra. PSD, PD-L, PRM pro, PNL contra. Când totul părea compromis de un populism unanim din care nu puteai face diferența decât la nivel de retorică, oricum plictisitoare, avem, iată, două tabere care se bat pe o chestiune care chiar reprezintă o miză pentru întreaga societate. Pentru că numai în aparență e vorba doar de profesori. În realitate , legea “50%”, cum va rămâne, probabil, în istorie, ne privește pe toți și ne provoacă să gândim în termeni care depășesc aritmetica simplă a bugetului public.
E drept că în confruntarea cotidiană politicienii tind să simplifice lucrurile, reducând-o la falsa dilemă a resurselor efective. Cum a făcut-o recent chiar Theodor Stolojan, un om de la care te așteptai la mai multă rigoare, care a pus în balanță merele cu perele și i-a ieșit pe gură un argument de-a dreptul ridicol.
Spunea domnia sa că numai cele nu știu câte sute de milioane de euro alocate de Guvern primarilor PSD și PNL în această toamnă ar fi acoperit majorarea salariilor profesorilor pe următoarele trei luni.
Cu alte cuvinte, sugerează Stolojan, Guvernul spune că nu are bani dar, de fapt îi cheltuie aiurea. Ceea ce poate fi în multe situații adevărat, dar exemplul oferit de către liderul PD-L e de-a dreptul prostesc. Banii pentru primării nu se alocă pentru că așa vrea Guvernul sau partidul lui Tăriceanu, ci pentru că așa spune legea, și asta se întâmplă în fiecare an. Și acești bani n-au nici o legătură cu ceea ce poate să facă sau nu un Guvern cu banii publici. Faptul că alocarea s-a făcut pe criterii politice e într-adevăr o problemă gravă, dar asta nu înseamnă că ea n-ar fi trebuit să se facă pur și simplu.
Acest gen de acuze au darul de a introduce confuzii și de a intoxica dezbaterea publică, dar nu și de a-i diminua importanța. Iar ceea ce e important e că acum, așa cum nu s-a întâmplat de multe ori în ultimii aproape 19 ani, trebuie să decidem în ce direcție vrem să ne îndreptăm.
Majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută înseamnă de fapt o ruptură de sistem. Dincolo de aspectele tehnice ale legii, și ele importante, avem în față o măsură cu potențial de revoluție în filosofia de guvernare a țării. Până acum nici un guvern nu și-a permis nici măcar să pară că nu-i dispus să facă pe plac unei întregi categorii socio-profesionale. Au fost sute de greve, ieșiri în stradă, negocieri dure, multe eșuate, dar guvernanții au avut mereu grijă să-și păstreze imaginea de oameni dispuși să înțeleagă și să găsească soluții.
Guvernul Tăriceanu își asumă, inclusiv politic, o poziție dură împotriva intereselor materiale imediate a peste 300 de mii de cetățeni români, și o face cu orice risc. Prin asta, atât executivul, cât și PNL inaugurează ideea de guvernare principială contra celei pur politice sau a guvernării ideologice contra celei electorale. Pentru aici nu e vorba dacă sunt sau nu sunt bani pentru o majorare salarială de genul celei în discuție, ci despre cum înțelegi să guvernezi o țară. Despre asumarea unei filosofii care spune că nu iei nici o măsură dacă sistemul, în cazul de față cel economic, nu o permite sau o faci doar pentru că așa dă bine în fața celor pe care-i guvernezi.
Aici găsesc miza dezbaterii, enormă pe termen mediu cel puțin. Pe termen scurt ea devine electorală și cred că va decide, dacă între timp nu se-ntâmplă nimic altceva de amploare similară, rezultatul alegerilor din 30 noiembrie. PNL poate câștiga masiv sau poate pierde enorm, iar funcție de cum îi va ieși acest pariu, va decide viitoarea guvernare a țării. Dar noi vom fi oricum câștigați cu un precedent, după părerea mea, de bun augur. Se poate și altfel. Politicienii pot să-și asume riscuri majore și să piardă sau să câștige exclusiv pe mâna lor, la vedere. Asta e lecția cu care cred că vom rămâne, indiferent dacă suntem sau nu de acord cu majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută.
