-4 fileuri de pește
-1 morcov
-1/2 ardei gras roșu
-4 buchetele de broccoli, opțional
– câteva fire de pătrunjel verde
– felii de lămâie
– sare
– piper
– ulei
Spălați fileurile de pește, uscați, stropiți cu puțin ulei, condimentați cu sare, piper pe ambele părți și dați deoparte. Tăiați morcovul bastonașe, ardeiul julien și desfaceți în buchețele broccoli. Puneți la fiert, separat, în apă ușor sărată. Scurgeți și lăsați la răcit.
Între timp, ungeți cu ulei un vas termorezistent sau tapetați cu folie de aluminiu o tavă și ungeți-o cu puțin ulei. Puneți la mijlocul fiecărui fileu câteva buchețele de broccoli (opțional) și/sau câteva fire de pătrunjel verde; încadrați cu fâșii de ardei și bastonașe de morcov.
Rulați, prindeți cu scobitori și așezați-le ușor distanțate în vas.
Stropiți rulourile cu câteva picături de ulei și așezați câte o felie de lămâie.
Dați la cuptor (180 grade) pentru circa 20-25 minute sau până ce peștele este făcut.
Serviți cât este cald, alături de garnitura preferată sau un sos potrivit pentru pește.
(www.reteteculinare.ro)