Echipa de handbal Rulmentul Brașov a primit înapoi șase puncte din partea Federației Române de Handbal, după ce a depus memoriu la decizia Comisiei de Competiții, prin care gruparea brașoveană a fost penalizată cu pierderea a cinci meciuri la masa verde (scor 10-0).
Vicecampioana României la handbal feminin a fost penalizată, în urmă cu două săptămâni, cu pierderea a cinci meciuri la masa verde (scor 10-0), pentru că nu a aliniat în cinci meciuri câte 10 jucătoare senioare, din cele 14 care se înscriu pe foaia oficială de joc. Gruparea brașoveană a fost penalizată și cu câte un punct pentru fiecare partidă în care a încălcat regulamentul.
Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis, marți, să declare pierdută cu scorul de 0-10 doar partida cu „U” Jolidon Cluj, prima în care Rulmentul a încălcat regulamentul. „Întrucât Comisia de Competiții nu a atenționat după primul joc (n.r. – meciul cu „U” Jolidon Cluj) nerespectarea condițiilor de vârstă privind participarea în Liga Națională, acesta este omologat cu 10-0 și scăderea câte unui punct în clasament, jocurile următoare fiind omologate cu rezultatele înscrise în raportul de joc”, informează site-ul oficial al Federației Române de Handbal.
Astfel, Rulmentul Brașov are 7 puncte și ocupă locul 9 în clasamentul Ligii Naționale.
Directorul sportiv al echipei Rulmentul, Mircea Cucuian, consideră decizia FRH drept una de compromis. „Nu prea mai avem ce face în acest moment. Decizia mi se pare mai degrabă a fi una de compromis, însă asta este. Ca să poată juca cele două junioare, Alexandra Gogorița și Carmen Ilie, ambele componenete ale lotului național de tineret, va trebui să trecem zece senioare pe foaia de joc. Mi se pare ușor deplasat regulamentul, dar din păcate acestuia trebuie să ne supunem cu toții”, spunea oficialul brașovean.
În altă ordine de idei, Ionica Munteanu și Cristina Niculae, jucătoare declarate libere de contract de către FRH, au fost chemate la negocieri cu clubul Rulmentul pentru semnarea unor noi contracte.