Rulmenți Bârlad, un brand care a rezistat tranziției și crizei – 97% din producție, la export



Societatea Rulmenți Bârlad, singura fabrică industrială din județul Vaslui care a rezistat tranziției de la comunism la capitalism și crizei economice, are o activitate de 60 de ani în producția de rulmenți și o cifră de afaceri anuală de 100 milioane de dolari, 97% din producție mergând la export.
Fabrica, de altfel, cel mai mare agent economic din județul Vaslui, a fost salvată de la închidere în anul 2000 când, după zece ani de capitalism în care a funcționat în pierdere sub patronajul statului român, a fost privatizată. Societatea a fost cumpărată de holdingul turc Kombassan și este singura privatizare de succes reușită de statul român în județ, fabrica reușind să își păstraze integral obiectul de activitate, respectiv producția rulmenților, cunoscuți în 80 de țări din lume sub brandul URB. La ora actuală, Rulmenți SA Bârlad deține 0,17 la sută din producția mondială de rulmenți, estimată la 71 de miliarde de dolari, și este una din primele șapte mărci cunoscute la nivel internațional.
1953, anul fabricației primului rulment
Statul decide, în anul 1951, înființarea unei fabrici de rulmenți în Bârlad, printr-o hotărâre a Consiliului de miniștri de la acea vreme, cu o producție anuală de un milion de rulmenți. Doi ani mai târziu, uzina de la Bârlad fabrică primul rulment, cu o tehnologie rusească, unitatea funcționând în două hale și existând și o centrală electrică. După uzina de rulmenți de la Brașov, care până în 1959 a funcționat în incinta Fabricii de Autocamioane din oraș, unitatea de la Bârlad este a doua de profil din România comunistă.
Cu patru tipuri de rulmenți, față de 13.000 în prezent, fabrica bârlădeană a funcționat la aceeași capacitate până în 1965, când producția crește la 2,5 milioane de rulmenți pe an. Atras de fabrica de la Bârlad, Nicolae Ceaușescu decide să investească masiv în uzina bârlădeană la începutul anilor ’70, atunci când producția anuală depășește 30 de milioane de rulmenți pe an. Astfel, activitatea fabricii merge din plin până la finele anilor ’80, când în uzină munceau 9.000 de salariați. Ultimii 20 de ani de comunism au însemnat investiții permanente în construcția de hale de producție, precum și diversificarea gamelor de rulmenți scoși pe piață.
„Statul comunist a investit permanent în industria de rulmenți. După fabricile de la Brașov și Rulmenți Bârlad, a urmat deschiderea a încă două unități de producție, la Alexandria, în 1974, și Ploiești, în 1979, ultima fiind axată pe fabricarea de rulmenți grei. Ceaușescu nu s-a oprit aici și a investit în alte două fabrici, la Suceava și Slatina, ambele unități deschise în 1990, înțelegând importanța strategică a fabricării rulmenților, ceea ce, din păcate, s-a pierdut după 1990, când statul nu a mai ajutat cu nimic industria de profil”, susține directorul SC Rulmenți SA Bârlad, Corneliu Pricope.
Marca URB, creată încă din 1970 de comuniști, înregistrată în prezent în 80 de țări
Încă de la începutul anilor 1970, statul comunist a creat marca URB (uzine de rulmenți cu bile) odată cu creșterea producției pe cele două fabrici existente în România la acea vreme, Brașov și Bârlad. Marca, înregistrată de Întreprinderea de Comerț Exterior, era folosită de orice întreprindere de rulmenți din România, în condițiile în care peste 50 la sută din producția românească de rulmenți mergea la export, atât pe piața estică, în Asia și CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), cât și pe cea vestică, în Europa și Statele Unite ale Americii. „URB a apărut în 1970 și a creat notorietate pe plan mondial încă de la acea vreme. Partenerii de peste hotare erau găsiți în perioada comunismului de Centrala Industrială a Rulmenți și Organe de Asamblare (CIROA), având în vedere că întreaga producție era centralizată. Poate că nu era bună acea centralizare, însă crea un mare avantaj care, din păcate, astăzi s-a pierdut. De fapt, centrala funcționa ca un holding, care asigura tipodimensiunile necesare pentru fiecare industrie”, este de părere directorul Corneliu Pricope.
Din fericire însă pentru societățile românești de rulmenți, marca URB se păstrează și după 1990, fiind preluată de SC Tehnoimportexport SA. În schimb, dispare supercentralizarea și fiecare fabrică de rulmenți din România se descurcă cum poate. După 1990, când s-a desființat CAER, toate relațiile de pe piața fost socialistă au dispărut. Fiecare întreprindere de rulmenți a început să se zbată ca să reziste pe piața internă și cea vestică. În scurt timp, cum întreaga economie românească începe să se clatine, procentele în ceea ce privește producția de rulmenți se modifică, în sensul că exportul crește de la 50 la 75 la sută, restul rămânând pe piața internă. Cu timpul, fabricile încep să-și închidă porțile, fabricile din Bârlad, Ploiești și Alexandria fiind cele care rezistă și mai funcționează și în prezent, însă toate sub patronaj străin. Fabrica din Bârlad este singura care nu renunță la brandul URB creat în 1970.
„URB este o marcă colectivă și posibil de utilizat gratuit doar de producătorul român de rulmenți. Nu este înregistrată ca și grafică, însă noi am individualizat-o și am înregistrat-o în România și 80 de state și încercăm să o promovăm ca singurii producători de rulmenți originali”, mai spune Corneliu Pricope.
În ceea ce privește celelalte două fabrici care mai există de pe vremea comunismului în România, de la Ploiești și Alexandria, produc rulmenți sub marca originală a proprietarilor fabricilor respective.
Fabrica Rulmenți, un standard de viață în Bârlad
Fabrica de rulmenți din Bârlad a reprezentat un standard de viață pentru municipiul din sudul județului Vaslui, fiind cunoscut, de altfel, și sub denumirea de „orașul rulmenților”. Mai bine de o treime din populația municipiului, de 70.000 de locuitori la sfârșitul anilor ’80, „avea tangență” cu întreprinderea de rulmenți, unii direct, ca angajați, alții prin intermediul rudelor.
„Indirect, cam toată lumea avea tangență cu fabrica de rulmenți. Practic, ținea orașul din punct de vedere economic, o treime din buget fiind constituit pe spatele întreprinderii noastre. Putem spune, fără falsă modestie, că fabrica era un standard de viață în Bârlad, prin disciplina și seriozitatea care exista aici și care, din fericire, se mai păstrează și astăzi”, spune Alexandru Galiță, unul dintre cei care lucrează încă din 1980 în fabrica bârlădeană de rulmenți.
Aproximativ jumătate din cei 2.300 de salariați care muncesc astăzi la societatea Rulmenți SA Bârlad au fost angajați ai fabricii și pe perioada comunismului. Atunci, salariul mediu lunar în întreprindere era de 2.500 de lei, însă era „îmbunătățit” lunar cu prime, ceea ce le sporea veniturile salariaților.
„Eu am lucrat în strungărie în acea perioadă de dinainte de 1990. Se muncea în trei schimburi pline, de luni până duminică, pentru a se putea aplica politica comunistă, de construire a cincinalului în patru ani și jumătate. În schimb, eram și răsplătiți pe măsură. Pe lângă salariul de 2.500 de lei, ni se dădeau prime în fiecare lună, fie de export, fie de complexitate. Ea era cuprinsă între 100 și 500 de lei, adică între 5 și 20 la sută din salariu, în funcție de cum erai pontat”, își amintește Alexandru Galiță, care adaugă însă că se muncea foarte mult și că nu prea existau zile libere, mergându-se inclusiv pe supraproducție. „Se făceau ședințe semestriale, în care se prezentau toate aceste realizări”, își amintește Alexandru Galiță.
„Partidul avea grijă să-i corecteze pe cei care mergeau pe alături”
Partidul unic de la acea vreme devenise o sperietoare pentru angajații care munceau în întreprinderile socialiste. Lunar, erau organizate ședințe de partid în care erau scoși în față cei care nu-și realizau planul sau creau probleme în fabrică.
„Exista o concurență între salariați printr-un sistem de organizare foarte bine pus la punct de Partidul Comunist Român. În fiecare secție, era câte o organizație de partid. Se făceau ședințe lunare în care cei care au greșit își făceau autocritica. Astfel, partidul avea grijă să-i corecteze pe cei care mergeau pe alături”, mărturisește Alexandru Galiță.
Tot ca o grijă a PCR pentru crearea de specialiști, la Fabrica de Rulmenți Bârlad a fost deschisă o secție a Facultății Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) Iași, unde o parte din salariați puteau să studieze. Cursurile erau organizate zilnic, între orele 16.00 și 21.00, iar examenele se dădeau la Iași, la sediul facultății.
Investiție de 30 de milioane de dolari aprobată de Ceaușescu, pierdută în urma Revoluției din 1989
Aproape că nu exista an în care Nicolae Ceaușescu să nu viziteze uzina bârlădeană și să traseze noi sarcini pentru conducerea unității pentru creșterea producției. În toamna anului 1989, Ceaușescu a aprobat o investiție de 600 de milioane de lei, respectiv 30 de milioane de dolari. Pentru fabrica bârlădeană însă, Revoluția a venit un pic prea devreme astfel încât investiția nu s-a mai realizat. „Ceaușescu aprobase investiția și urma să mai iasă hotărârea de guvern. Dacă apuca să se semneze, întreaga fabrică ar fi fost retehnologizată încă de la acea vreme”, afirmă directorul Corneliu Pricope.
Căderea comunismului i-a făcut pe toți salariații proprietari ai fabricii
Odată cu căderea comunismului, lucrurile se schimbă radical la Fabrica de Rulmenți Bârlad. Primul an de capitalism a însemnat și schimbarea formei de administrare a fabricii, toți salariații devenind proprietari prin decapitalizarea întreprinderilor, așa cum era la acea vreme. Dintr-un foc, numărul salariaților crește de la 9.000 la 11.000, aceștia fiind și cei care stabileau cine conduce fabrica și, mai ales, politica de management.
„Primul ministru de la acea vreme, Petre Roman, a transmis tuturor oamenilor muncii că trebuie să-și aleagă directorii și managementul fabricii, ceea ce a fost o mare prostie. În 1990, s-a schimbat tot ce era până atunci. O a doua mare prostie a fost că tot acești politicieni au decapitalizat fabricile, dând părți sociale către angajați. Astfel, toate întreprinderile au rămas fără capital și, în consecință, au fost nevoite să se ducă la bănci să împrumute, ceea ce, evident, nu era rentabil”, a explicat directorul Corneliu Pricope.
Cele spuse de conducerea actuală a fabricii de rulmenți sunt întărite și de către salariați, care își aduc aminte cum schimbau ei conducerea ori de câte ori doreau. „După 1990, când toți salariații au devenit peste noapte proprietari, masele aveau puterea. Când nu le convenea ceva sau cineva, chiar și un șef de secție, făceau grevă și îl schimbau. Toată lumea își dădea cu părerea, cum ar fi mai bine pentru fabrică, ceea ce, evident, nu a făcut deloc bine. Cu alte cuvinte, atunci se mergea pe principiul «scapă cine poate». Abia după patru ani, prin 1994, s-a schimbat această atitudine”, își mai amintește Alexandru Galiță.
Zece ani de incertitudini, în care Rulmenți Bârlad a mers doar în pierdere
Primii zece ani de capitalism au fost perioada cea mai neagră pentru societatea Rulmenți SA Bârlad. Cu un număr foarte mare de salariați și fără o perspectivă clară de viitor, fabrica se îndrepta cu pași repezi spre faliment și, implicit, închiderea acesteia, în condițiile în care funcționa doar în pierdere. Până în anul 2000, numărul salariaților se înjumătățește, fără ca statul să găsească soluții pentru redresare, așa cum se întâmpla la acea vreme cu mai toate marile fabrici comuniste.
„Perioada anilor 1990-2000 a fost una foarte tulbure, în care fabrica a rezistat cu eforturi deosebite, parcurgând mai multe etape de restructurare astfel încât, după zece ani de la Revoluție, numărul salariaților a scăzut la 4.700. Statul administra prost, iar implicarea politicului în economic a condus și la deteriorarea relațiilor pe care le avea fabrica”, susține Corneliu Pricope.
Două săptămâni de grevă generală, cu blocarea drumului european E581
Tot în acea perioadă postcomunistă, în care statul deținea pachetul majoritar de acțiuni prin Fondul Proprietății de Stat (FPS), au avut loc și cele mai importante mișcări sindicale. Cea mai mare dintre ele a fost în 1995, când toți cei aproximativ 10.000 de salariați au blocat activitatea, declanșând greva generală. Protestele au început pe fondul nemulțumirii angajaților față de politica de management dusă de conducerea fabricii de la acea vreme.
„Fosta conducere începuse să investească sume importante într-o fabrică de prelucrare a diamantelor, tot aici în Bârlad. Această investiție se făcea într-un moment în care în fabrică nu era de lucru, nu existau comenzi, situație care, evident, a condus la nemulțumirea salariaților. În consecință, au oprit în totalitate activitatea în încercarea de a-i determina pe cei de la FPS să schimbe conducerea fabricii de la acea vreme. Totul a durat două săptămâni, în care s-a recurs și la blocarea drumului european care trece prin Bârlad. În cele din urmă, FPS a cedat și a procedat la schimbarea întregii echipe manageriale”, povestește Corneliu Pricope.
Actualul director general spune că și după privatizarea fabricii, în 2001, a mai existat o mișcare de protest, însă fără consecințe asupra activității societății bârlădene de rulmenți.
Anul 2000, unul de cumpănă pentru Rulmenți Bârlad, în care se face privatizarea
Pentru a scăpa de povara unui fost colos comunist, care aducea doar pierderi economiei românești, statul are în 1997 primele intenții de privatizare a societății Rulmenți SA Bârlad. După trei ani în care toate tentativele de vânzare au eșuat, fabrica este, în sfârșit, vândută în anul 2000 către o companie din străinătate. Deși mulți se așteptau să se întâmple ca în multe alte cazuri de privatizare, în care fabrica era tăiată și vândută la fier vechi, noul proprietar, holdingul turc Kombassan, reușește să o pună pe picioare și, în opt ani, îi crește cifra de afaceri de patru ori, de la 25 de milioane, în anul 2000, la 100 de milioane, în anul 2008, considerat unul de vârf pentru societatea Rulmenți SA Bârlad.
„În anul 2000 am înțeles că ne trebuie obligatoriu privatizare pentru a mai putea supraviețui. Schimbarea formei de proprietate a fabricii s-a dovedit a fi benefică. După zece ani de capitalism sălbatic, în care societatea mergea doar în pierderi, s-a ajuns ca, în anul 2008, să avem un profit de 8,3 milioane de dolari. Numărul de salariați aproape că s-a mai înjumătățit încă o dată, ajungând atunci la 2.850 de angajați”, susține directorul Corneliu Pricope.
„Nu ne-a venit greu după privatizare fiindcă eram învățați cu munca și disciplina”
Sceptici la început în privința șanselor de reușită a privatizării, salariații care au mai rezistat în fabrică spun că nu le-a fost greu cu schimbarea formei de proprietate, de la stat la privat, pentru că erau învățați cu munca și disciplina. De altfel, mai bine de jumătate din cei care muncesc în fabrică sunt angajați încă de pe vremea comunismului, ceea ce i-a menținut în activitate fiind tocmai adaptarea cu ușurință la noua formă de proprietate.
„Nu ne-a venit greu după privatizare, pentru că eram învățați cu munca și disciplina, poate că la noi mai mult ca în alte fabrici. Ca un prim efect al privatizării, într-un an s-au dublat salariile. Acum parcă este o și mai mare dăruire din partea angajaților, conștientizând ce trebuie să facă la locul de muncă. Pentru a contracara zvonistica, oamenii au acces la informațiile cu ceea ce se întâmplă cu fabrica în care muncesc și care este și viitorul societății. Toți au interes ca fabrica să meargă și, în consecință, trebuie să participe la proces, printr-o comunicare permanentă și corectă a patronatului cu salariații”, susține Alexandru Galiță.
Investiții de 60 de milioane de dolari în retehnologizare în ultimii 12 ani
Actuala conducere a fabricii este convinsă că privatizarea ar fi fost sortită eșecului dacă holdingul care a cumpărat societatea nu ar fi investit în retehnologizare. De fapt, susține directorul Corneliu Pricope, industria de rulmenți este una în care trebuie să investești permanent pentru a putea rezista pe o piață foarte bine pusă la punct pe plan mondial.
„În ultimii 12 ani, de când s-a făcut privatizarea, în fabrica de rulmenți de la Bârlad s-au investit 60 de milioane de dolari în tehnologie și utilaje. La această sumă, se adaugă alte cinci milioane de dolari investiții de mediu. Este clar că nu poți vorbi de calitate și de competitivitate dacă nu investești în tehnologie. Practic, peste cinci la sută din cifra de afaceri a societății Rulmenți se reinvestește în fiecare an în capacitatea de producție. Cum ar fi putut să meargă o societate în profit când, în perioada 1990-2000, nu s-a mai investit niciun leu în retehnologizare?”, se întreabă retoric directorul Corneliu Pricope.
Pe lângă tehnologia nouă, conducerea societății crede că un rol la fel de important îl au și angajații din fabrică, care pot fi comparați cu oricare alt specialist din lume pe linia fabricației de rulmenți. „Bag mâna în foc că nu există specialist în lume care să știe mai bine ca ai noștri ce înseamnă fabricarea unui rulment. Oricând pot fi puși față în față și nu veți vedea nicio diferență”, este convins Corneliu Pricope.
„Ambalajul lor, produsele noastre” – Contrafacerea rulmenților, o mare problemă pe piața mondială de profil
La ora actuală, 97 la sută din producția societății Rulmenți SA Bârlad merge la export, distribuită uniform între piața asiatică, cea europeană și cea americană. Conducerea fabricii bârlădene explică și de ce s-a ajuns ca piața românească să nu aibă nevoie de rulmenți fabricați la noi în țară.
„Există două principale cauze. În primul rând, căderea abruptă a producției industriale în România și apoi constrângerile economice care au determinat foarte multe companii să cumpere de pe piață produse chinezești, ieftine, cu un cost mic de producție. De fapt, acesta a fost un prim pas spre contrafacerea rulmenților făcuți de fabrica noastră”, susține Corneliu Pricope.
Potrivit acestuia, contrafacerea a devenit deja o mare problemă la nivel mondial, care afectează toți producătorii de profil. „Ambalajul lor, produsele noastre. Pe această metodă merg firmele de contrafacere a rulmenților. Avem informații clare că rulmenții chinezești sunt ridicați la rang de URB, creându-ne astfel probleme în ceea ce privește marca noastră. Ei nu dau certificate de conformitate, ceea ce ar trebuie să ridice un mare semn de întrebare pentru cei care-i cumpără. Autoritățile statului cunosc această problemă a contrafacerii rulmenților. Au promis că vor lua măsuri, însă rezultatele nu sunt vizibile”, a afirmat Corneliu Pricope.
În prezent, societatea Rulmenți SA Bârlad funcționează cu 2.300 de salariați, după ce, în urma disponibilizării celor 800 de salariați în 2009, anul crizei economice mondiale, au urmat noi angajări, odată cu revigorarea activității. Salariul mediu brut în 2012 a fost de 370 de euro, sumă ce include și bonurile de masă.