Ruladă cu fructe



Ruladă cu fructe
Ruladă cu fructe

8 porții – 60 minute

  • 500g făină
  • 3 ouă
  • 100ml ulei
  • 250ml lapte
  • 25g drojdie
  • 3 linguri zahăr
  • 2 linguri miere
  • un vârf de cuțit sare
  • 500g fructe de sezon sau congelate

Se pune făina amestecată cu sarea într-un castron.
În mijlocul ei se face o adâncitură în care se pun drojdia sfărâmată, 3 linguri zahăr și puțin lapte călduț.
Când drojdia a crescut, se amestecă bine cu făină, restul de lapte cald, uleiul și 2 ouă bătute.
Se frământă un aluat potrivit de tare care se lasă la dospit 30 de minute. Se întinde o foaie cu grosimea de 1cm.
Se unge cu miere. Peste miere se pun fructele, curățate de sâmburi, frunze și codițe. Fructele se presară cu zahăr. Se rulează foaia de aluat peste fructe, se așază rulada într-o tavă de chec unsă cu ulei și tapetată cu făină. Se lasă să crească 15 minute. Se unge rulada cu ou bătut înainte de a se coace în cuptorul încălzit dinainte.
Se lasă 10 minute la răcit după ce se scoate din cuptor, se scoate din tavă și se taie în felii de 1 – 2cm grosime.