În penultima etapă a sezonului regulat din Divizia Națională de Rugby echipa CSM Suceava a pierdut pe teren propriu în fața liderului la zi RC Bârlad, scor 8-33.
Gazdele au făcut o primă repriză bună în fața unui adversar mai bine pregătit fizic, iar la pauză oaspeții conduceau cu 5-0. Echipa pregătită de Constantin Vlad a picat pe final și le-a permis bârlădenilor să marcheze mai multe eseuri.
În ultima etapă CSM Suceava va sta, urmând ca peste 2 săptămâni să înceapă turneul play-off.