Rugbiștii de la LPS Suceava s-au calificat dramatic în finala Campionatului Național

Echipa de rugby juniori I a LPS Suceava
Echipa de rugby juniori I a LPS Suceava

Echipa de rugby a Liceului cu Program Sportiv Suceava a reușit o calificare istorică în finala Campionatului Național de rugby Under 20. Trupa antrenată de Codrin Prorociuc s-a impus la limită, cu 17-16, pe terenul celor de la CSM Constanța, grație unui eseu transformat la ultima fază de joc!
Așa cum era de așteptat, întâlnirea din semifinale a fost foarte echilibrată, în condițiile în care cele două grupări și-au împărțit victoriile în precedentele două confruntări din actualul sezon.
Formația Liceului Sportiv, care s-a prezentat în campionat cu o echipă întărită cu jucători crescuți la clubul din Gura Humorului, va întâlni în meciul decisiv pentru titlul de campioană a României formația Rapid București, duminică, 21 aprilie, cu începere de la ora 14.00, pe stadionul Arcul de Triumf, din Capitală.

Recomandări

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic