„Rugându-te, înveți să te rogi“

„Roagă-te cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!”, sau „Cum ești, așa ți-e rugăciunea, cum te porți, așa te rogi“ sunt pilde vrednice de urmat. La fel ca și vorba de folos „Rugându-te, înveți să te rogi“. Pentru că numai rugându-te mereu poți înainta în rugăciune.
Cum trebuie să se roage omul ca să-l audă Dumnezeu?
Omul trebuie să aibă încredințarea că Dumnezeu îi aude ruga și îl miluiește. Și trebuie să spună „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul“ de atâtea ori de câte ori poate și îl îndeamnă inima și gândul. La sfârșitul vieții Dumnezeu nu va zice „oare tu mai puteai să zici rugăciunea de un milion de ori și nu ai zis“. Pentru că important nu este de câte ori ai ridicat o rugăciune și un gând de smerenie lui Dumnezeu ci cum ai făcut asta. Important e să avem încredințarea în mila lui Dumnezeu. Și a ține legătură de inimă curată cu Dumnezeu și de a ne curăți sufletul. Nu trebuie să se silească nimeni să facă performanțe de priveghere. Important e ca atunci când te rogi să dai uitării gândurile rele, să fii întotdeauna treaz cu mintea și sufletul când te închini. Rugăciunea nu se face după un program, ci toată viața trebuie să fie o rugăciune, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel.
Trebuie să citim sau să găsim cuvintele noastre
Un părinte duhovnicesc din Mănăstirea Agapia îi îndemna pe oameni să se roage neîncetat și le spunea să se roage chiar și când merg să facă un păcat, pentru că poate chiar faptul că te angajezi în rugăciune cu stăruință să te ajute să-ți schimbi gândul rău și să nu mai păcătuiești. Trebuie să citim rugăciunile? Sau ar trebui să vorbim cu Dumnezeu cu gândurile noastre așa cum sunt ele? Sunt rugăciuni cu care ne potrivim mai mult sau mai puțin și prin care putem mai bine sau mai puțin să ne cercetăm sentimentele. Evagrie Ponticul spune ca rugăciunea este „vorbirea minții cu Dumnezeu”, nu o repetare mecanică a unei formule de rugăciune. Când doar recităm rugăciuni nu ne rugăm, ne rugăm atunci când ceea ce spunem simțim cu tot sufletul, când ceea ce spunem ne apropie de iubirea lui Dumnezeu.
Întâi este rugăciunea cu cuvântul, rugăciunea gurii, apoi vine rugăciunea minții, când cele ce le rostim cu gura le înțelegem și cu mintea, rugăciunea minții putând fi detașată de rugăciunea gurii, fiind mai înaintată decât rugăciunea gurii, rămâne la nivelul gândului, dar la nivelul gândului prin cuvinte, pentru că rugăciunea este prin cuvinte chiar când nu spunem cuvinte cu gura, spunem cuvinte cu gândul, tot cuvintele pe care le-am putea spune și cu cuvântul vorbit. Există și o rugăciune a inimii care este rugăciunea deplină, când nu se roagă numai gura și numai mintea, ci se roagă și cu inima, adică omul întreg se roagă, prin toată simțirea lui. Există și o rugăciune a simțirii, în care se taie cuvântul de pe buze, o rugăciune a inimii care este o îndreptare a sufletului către Dumnezeu, o rugăciune fără cuvinte, dar la această rugăciune ajung puțini.
Să te rogi cu modestie în taina inimii tale
Cum sporești în relația ta cu Dumnezeu prin rugăciunea din biserică și cum sporești în relația cu Dumnezeu prin rugăciunea făcută acasă? Care este diferența dintre ele și care este echilibrul dintre ele? Într-un fel nu este nici o diferență, pentru că tot rugăciune e și acasă și la biserică. Ceea ce faci în biserică, faci organizat și împreună cu alții, faci într-un loc consacrat, într-un loc sfințit anume pentru Dumnezeu. Este bine însă că atunci când e slujbă la biserică și când poți fi la biserică, să participi la slujbă, pentru că pentru rugăciunea particulară găsești și altă vreme, când nu este slujbă la biserică. În special la Sfânta Liturghie. Dar fiecare creștin e bine să-și aducă aminte mereu că nu locul, ci calitatea rugăciunii sale contează. Și că taina rugăciunii este să te rogi cu modestie în taina inimii tale. Dumnezeu se descoperă nu tehnicii, nu faptului că faci închinăciuni sau că stai în genunchi sau în picioare. Important este să te simți în legătură cu Domnul Hristos, să știi că mântuirea vine prin Mântuitor. (M.E.)