Rugăciunile pentru cei adormiți

Biserica Ortodoxă, din totdeauna, a avut și a păstrat în cultul ei rugăciunile pentru cei adormiți. De aceea este de datoria celor rămași în viață ca în comuniunea dragostei să se roage și pentru cei adormiți ca Dumnezeu să-și arate mila și iertarea Sa față de ei. Potrivit acestei învățături s-a dezvoltat în Biserica noastră cultul pomenirii morților. În secolele trecute nimeni nu a pus la îndoială această învățătură și această practică între români, toți știind și simțind că ele fac parte din învățătura și practica din totdeauna ale Bisericii, fiind întemeiate pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție.
Cultul morților trebuie păstrat ca o comoară de mare preț, lămurind însă poporul că rugăciunile prin care noi mijlocim pentru cei adormiți au și ele o ordine a importanței: Sfânta Liturghie, slujba Parastasului, în cadrul căreia locul central îl ocupă rugăciunile de dezlegare rostite de arhiereu sau de preot, apoi rugăciunile particulare pentru cei adormiți și toate formele de milostenie.
Cei care, în acțiunile lor prozelitiste, caută să facă pe credincioșii dreptmăritori să părăsească cultul morților și o dată cu el și credința străbună aduc acuzații împotriva acestui cult, susținute, zic ei pe texte din Sfânta Scriptură. Se susține astfel că pentru cel adormit viața lui e pecetluită și starea lui e hotărâtă definitiv de Dumnezeu. Deci nu mai poate fi vorba de o intervenție sau de o schimbare în modul lui de viață. Textele invocate sunt următoarele:
„Între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi” (Luca 16, 26) ; „Și ușa s-a închis” (Pilda celor 10 fecioare, Matei 25, 1-13). „Ceea ce dărâmă El, nimeni nu mai zidește la loc și pe cine-l închide, nimeni nu poate să-i mai deschidă” (Iov 12, 14. Vezi si Isaia 22, 22; Apocalipsa 3, 7).
– Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate
Dumnezeu a întărit prăpastia, Dumnezeu a închis ușa? Este adevărat că nimeni nu poate desființa prăpastia sau deschide ușa, afară de Dumnezeu, îl poate opri cineva pe Dumnezeu să facă aceasta? Dacă am gândi astfel ar însemna că negăm atotputernicia lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a arătat întotdeauna mai mult îndurător și iertător decât drept. Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate. Îndurarea lui Dumnezeu nu contravine dreptății Sale și nici nu o știrbește, deoarece este vorba de om, făptura mâinilor Sale și cununa creației. Textele citate mai sus sunt o laudă a atotputerniciei lui Dumnezeu. Ele nu contrazic rugăciunile celor în viață pentru cei trecuți în veșnicie ca Dumnezeu să le îmbunătățească prin iubirea Sa, ca răspuns la iubirea celor ce se roagă pentru cei adormiți, existența lor veșnică. De asemenea cei ce se roagă pentru cei adormiți știu că nu prin puterea lor proprie poate fi schimbată în bine existența celor mutați la Domnul, ci prin mila și atotputernicia lui Dumnezeu.
O altă categorie de texte scripturistice invocate, prin care se caută a se combate rugăciunea pentru cei morți, este următoarea: „Vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (Ioan 9, 4). „Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine. Și în iad cine Te va lauda pe Tine?” (Psalm 6, 5). „Oare morților vei face minuni? Sau cei morți se vor scula și Te vor lauda pe Tine?” (Psalm 87, 11. Vezi si Psalm 113, 25 : Isaia 38, 18 : Fapte 13, 36).
Observam din toate aceste texte scripturistice că nu este vorba de rugăciunea celor vii pentru cei morți, ci de faptul că cei morți nu-și mai pot modifica situația prin eforturi proprii. Aceasta este învățătura Bisericii din totdeauna, dar cei care readuc în discuție aceste texte o fac numai pentru a deruta pe cei neștiutori. Sunt aduse în discuție apoi câteva texte veterotestamentare pentru a arăta că este interzis să te atingi de mort și deci nu se cuvine să-i dai nici o cinstire.
„Cel ce se va atinge de trupul mort al unui om, necurat să fie șapte zile” (Numeri 19, 11). „Să nu intri în casa celor ce jelesc și să nu te duci să plângi și să jelești cu ei, căci am luat de la poporul acesta pacea Mea, mila și părerea de rău, zice Domnul. Și vor muri cei mari și cei mici în pământul acesta și nu vor fi îngropați… Nu se va frânge pentru ei pâinea de jale ca mângâiere pentru cel mort și nu li se va da cupa mângâierii, ca să bea după tatăl lor și după mama lor” (Ieremia 16, 5-7).
Observăm la primul text că este o prescripție cu caracter sanitar, dar care nu împiedică atingerea trupurilor morților. Altfel cine ar fi îngropat pe morți? (Vezi în acest sens: I Regi 31, 13; II Regi 2, 5-6; III Regi 17, 19 s. a.).
(Pr. prof. C. Cojocaru)