Toată țara a fost șocată de evenimentul tragic de săptămâna trecută de la Maternitatea Giulești din Capitală. Nici nu aveai cum să nu fii mișcat de drama părinților ce și-au pierdut fiii și fiicele într-un mod dramatic. Ca orice necaz, faptul a născut multe controverse și o fugă dezlănțuită după vinovați. Dincolo de legitimitatea căutării unor responsabili pentru episodul catastrofal, s-au ridicat și multe întrebări cu tentă spirituală, una dintre cele mai frecvente fiind: de ce a permis Dumnezeu asta? Chiar și subsemnatul am fost întrebat, într-un mod evident interesat de logica evenimentului, ce fel de Dumnezeu permite o astfel de întâmplare? Și de ce ne-a părăsit Domnul?
Am înțeles și, până la un punct, am găsit firești respectivele întrebări. Oamenii curați la suflet și sensibili, doritori de a primi iubirea lui Dumnezeu, dar incapabili să înțeleagă că un Părinte nu este mereu indulgent, doresc să știe cum de Cel ce este Dătătorul de viață nu face nimic pentru câteva suflete inocente. Cum de locul care trebuie să nască doar zâmbete și scâncete de prunci îngroapă visuri și lacrimi amare. Și nu este ușor să le răspunzi unor astfel de oameni. De folos le poate fi pericopa evanghelică citită în această duminică, a XIII-a după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii, extrasă din Evanghelia după Matei XXI, 33-44.
Pilda lucrătorilor viei, deoarece ea este obiectul acestui articol, ne oferă sugestii de răspuns la dificilele întrebări de mai sus. Am văzut că în această parabolă, Dumnezeu, stăpânul viei, însărcinează pe mai mulți lucrători să se îngrijească de roada bogată a pământului. Invidia și lăcomia lor, coroborate cu o crasă lipsă de respect pentru Stăpân, conduc la uciderea celor trimiși să adune roadele. Poate că încă e greu să deslușim legătura dintre acest text scripturistic și drama de la Giulești.
Nu cumva și noi suntem lucrători răi?
Haideți să ne gândim din această perspectivă. Ce au făcut, de fapt, acei lucrători? Au fost nesupuși, au fost criminali, răi. Da, dar mai mult decât atât, au dorit să se rupă de Stăpânul lor. Să întrerupă orice legătură cu Cel ce le oferea protecție, cu Cel ce avusese grijă de ei. Astfel, raportându-ne la ce s-a întâmplat în București săptămâna trecută, nu ar strica să ne întrebăm: nu cumva și noi suntem lucrători răi? Nu cumva și noi am tâlhărit și apoi ucis relația de iubire pe care Dumnezeu ne-a propus-o din veșnicie? Mi-aduc aminte că în urmă cu doar câțiva ani, după inundațiile catastrofale din sud-estul Asiei, lumea își adresa întrebări asemănătoare cu cele pe care le-am enunțat și noi.
Și atunci, un cunoscut editorialist de peste Ocean, mai exact din Statele Unite ale Americii, a răspuns în felul următor. De ce ne plângem că Dumnezeu ne-a părăsit? De ce Îl acuzăm de neglijarea copiilor Săi? Nu cumva noi, mai înainte, L-am rugat, mai mult sau mai puțin politicos, să ne lase să construim lumea după cum credem noi? Nu cumva noi L-am izgonit din școli, din case, din societate? Nu cumva noi suntem cei care L-am părăsit primii? Este un răspuns. Nu este ultimul și nicidecum unul care să mângâie sufletele unor părinți dărâmați. Pentru ei, o rugăciune smerită. Pentru noi, multe întrebări.
(pr. Mihai GOJGAR)
