Rugăciuni, previziuni fataliste, fețe bisericești-la procesul privind pașapoartele biometrice



O adunătură pestriță formată din tineri bărboși cu haine de piele, bătrâne cu icoane, preoți și maici a cerut cu fervoare de rugăciune judecătorului Curții de Apel București să le fie respectat dreptul constituțional la religie, să nu le fie transformat numele primit la botez, într-o cifră. Curtea de Apel București va lua o decizie, peste o săptămână, cu privire la contestația prin care mai multe ONG-uri cer suspendarea efectelor actului normativ privind implementarea sistemului de pașapoarte biometrice.
Miercuri dimineață, în sala de judecată a Curții procesul a început cu proteste pe hol din partea celor care nu au avut loc în sală. Pe buzele celor care au reușit să intre au fost murmurate în continuu rugăciuni.
Într-o bancă aproape de prezidiu a asistat la proces chiar o maică, rugându-se cu mâinile împreunate. Un preot vorbea jurnaliștilor, înainte de începerea dezbaterilor, despre lipsa de solidaritate între creștini, unul dintre „semnele” prevestitoare a Apocalipsei descris în Evanghelie. Și s-a dovedit că așa este. „Păi eu sunt în băț! – Și eu sunt în băț”, a fost un schimb de replici între două bătrâne, aduse la proces de același scop, care se certau pe un scaun.
Odată dezbaterile începute, avocații au vorbit despre drepturile omului, stabilite de Constituție, despre lispa de transparență a Guvernului atunci când a adoptat această hotărâre de a introduce pașaopoarte biometrice.
„În unele accepțiuni teologice, aceste cipuri și coduri de bare sunt transformări ale persoanei, care are un nume dat de Dumnezeu prin botez, într-un număr”, a spus unul dintre avocați.
Când instanța a cerut dovezi pentru a demonstra cu ce prejudiciază această hotărâre de Guvern populația, singurul răspuns a fost că s-ar crea un prejudiciu moral. Unul dintre avocați a explicat că oamenilor le e frică să le fie înregistrate electronic datele, fără să știe cine ar putea avea acces la ele. Un alt argument ține de dreptul la viață privată și a lipsei de informații legate de securitatea unei astfel de baze de date.
Avocații au mai cerut instanței să țină cont, atunci când va lua o decizie, de principiul proporționalității. Potrivit apărătorului, măsura Executivului este disproporționată față de starea de panică și insecuritate induse populației.
Instanța, după ce a ascultat pledoariile avocaților și a fixat probleme procedurale, i-a chemat în sală pe câțiva dintre ei, pe rând.
Oameni simpli, juriști și chiar psihologi și-au susținut pe rând frica față de această măsură.
O juristă a spus că nu poate să semneze pe un act de indentitate fără să știe ce date conține documentul și cine are acces la ele. „Când semnez un contract de vânzare-cumpărare, pot citi pe hârtie cuvintele care ar putea să mă inducă în eroare, să pot fi păcălită. În cazul unui astfel de act de identitate, cum pot să semnez fără să știu exact ce date sunt stocate și cum vor fi folosite”, a spus ea.
Maica a spus că nu pentru cauza ei a venit la proces, ci pentru ceilalți. „Apocalipsa spune lucrurile care se petrec astăzi”, a punctat ea.
Un alt contestator s-a arătat intrigat de posibilitatea unor fraude în privința acestor date, la fel cum se întâmplă cu clonarea cardurilor bancare.
Ședința s-a încheiat apoteotic când unul dintre contestatori a citat din Biblie, propovăduind „o pregătire pentru robire”.
Sala a izbucnit în aplauze, care au fost oprite brusc de judecător.
Instanța va decide peste o săptămână dacă va suspenda implementarea acestui sistem nou. Indiferent de soluție, cazul rămâne unul dintre procesele izolate, în care oamenii se adună doar în numele drepturilor pe care le au și a dreptății în care cred.