Sf. Părinți:
Sfântul Dionisie Areopagitul (+ 96), contemporan cu Sfinții Apostoli și unul dintre cei ce l-au ascultat pe Sfântul Apostol Pavel vorbind în Areopag (Cf. Faptele Apostolilor, 17, 34), spune în “contemplația” sa despre cei răposați: „Rugăciunile sfinților în timpul vieții lor și chiar după moartea lor sunt folositoare pentru acei care sunt demni de sfintele rugăciuni, adică pentru cei credincioși. Rugăciunile unora pentru alții, au valoare și putere înaintea lui Dumnezeu”.
Sfântul Atanasie cel Mare (295 – 393), vorbind despre cei morți, spune că “Dumnezeu nu-i părăsește pe aceștia, ci mișca pe cei de aproape ai lor, îndreaptă cugetele lor, le atrage inimile, le înduioșează sufletele și astfel mișcați cei vii se grăbesc să dea ajutorul celor morți, îndeplinind ei neajunsurile lor.” (…)
Sfântul Chiril al Ierusalimului (315 – 386) scrie în Cuvântul al cincilea: „Noi serbăm amintirea răposaților; întâi a patriarhilor, a proorocilor, a apostolilor și a martirilor, pentru ca după cererile și rugăciunile lor, ale noastre să fie ascultate de Dumnezeu, în al doilea rând ne rugăm pentru răposații Sfinții Părinți și episcopi și în al treilea rând, ne rugăm pentru toți acei dintre noi care au murit și credem cu tărie că rugăciunea e de un mare ajutor pentru sufletele în favoarea cărora ea este făcută și pentru care se face Jertfa Sfintei Liturghii”.
Sfântul Vasile cel Mare (330 – 379) se roagă pentru cei adormiți în Domnul astfel: „Adu-ți aminte, Doamne, de cei ce au adormit întru nădejdea învierii și a vieții veșnice”, iar în continuare zice să ne rugăm pentru aceia ale căror nume le va citi preotul, „pentru odihna și iertarea sufletelor lor în loc luminat, unde nu e întristare, nici suspin, dă-le Doamne odihna unde strălucește lumina feței Tale”.
Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407) arată că apostolii chiar au rânduit să se facă la Liturghie pomenire pentru cei morți zicând: „Nu degeaba au rânduit apostolii să se facă asupra tainei celei înfricoșătoare pomenirea celor morți. Când stă poporul, plinătatea preotească, cu mâinile întinse și în față stă jertfa cea înfricoșătoare, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiți? Iar aceasta, numai pentru cei plecați cu credință” (Omilia a III-a, la Filipeni).
Sfântul Grigorie cel Mare (540 – 604), în Dialogurile sale, ne învață: „Sfânta Jertfă a lui Hristos, Jertfa mântuirii noastre, aduce mari foloase sufletelor chiar și după moarte, putând da iertarea păcatelor lor în viața care va să vină. Pentru această pricină, sufletele morților cer uneori să li se facă Liturghii… În chip firesc, calea mântuirii înseamnă să facem noi înșine, chiar în timpul vieții, cele ce nădăjduim că alții le vor face pentru noi după moarte. Este mai bine să ne pregătim ieșirea sufletului ca oameni liberi, decât să căutăm slobozirea după ce acesta se află deja în lanțuri. De aceea, trebuie să defăimăm această lume din toată inima noastră, ca și cum slava ei a trecut deja, și să ne dăruim jertfa noastră de lacrimi lui Dumnezeu în fiecare zi, așa cum jertfim Trupul și Sângele Lui Cel sfânt. Numai această jertfă are puterea să mântuiască sufletul de moartea cea veșnică, pentru că ea ne arată taina morții Fiului Cel Unul Născut” (Dialoguri IV: 57, 60, pag. 266, 272-273).
Sfântul Simeon al Tesalonicului (+ 1429) comentează astfel: „Celor adormiți le sunt mai de folos liturghiile, iar celelalte mai puțin îi ajută (pentru că omul murind a încetat de la păcat), iar prin jertfa se împărtășesc cu Hristos, se umplu de dumnezeiasca veselie, de dar și se izbăvesc cu dumnezeiasca milă de toată durerea. Deci, mai înainte de toate, să se facă liturghie pentru dansul și după aceea, de va avea avuție… milostenie săracilor, zidiri sfintelor biserici și altele care sunt spre mântuirea lui” (IX, 72). Și continuă: „…Mirida (adică părticica ce se pune pe sfântul disc, alături de Agnet, pentru pomenirea celor vii și a celor morți) care se scoate la liturghie și pomenirea care se face pentru cel mort unesc pe cel mort cu Dumnezeu și-1 împărtășesc cu Dânsul nevăzut. Drept aceea, folosindu-se foarte mult dintru aceasta, nu numai se mângâie frații cei ce cu pocăință s-au mutat întru Hristos, dar încă și sfintele suflete ale sfinților se bucură pentru aceste pomeniri care se fac pentru dânșii; unindu-se cu Hristos și împărtășindu-se din Sfânta Liturghie mai curat și mai luminat, și împărtășindu-se mai mult cu darurile Lui, se roagă pentru noi. Deci pentru aceasta, Dumnezeu a lucrat această jertfă și a dat-o spre mântuirea și luminarea trupurilor, ca să fim cu Dânsul toți una, cum S-a făgăduit. Drept aceea, se roagă pentru aceia care îi pomenesc pe dânșii săvârșind jertfe pentru cinstea lor și se fac mijlocitori și solitori pentru dânșii. Și se roagă ca și aceștia să se împărtășească cu Hristos ca și dânșii. Pentru aceea trebuie să facem pomenirea celor răposați, pentru ca dragostea unește pe cei vii cu cei morți, și să pomenim pe sfinți, că, veselindu-i, să se facă și ei rugători veseli pentru noi, către Dumnezeu” (Sfântul Simeon Tesaloniceanul, VI, 375).
Rânduielile azi:
Slujba la ieșirea cu greu a sufletului
Stâlpii
Înmormântarea
Parastasele
Pomenirea
Biserica Ortodoxă a rânduit, pe temeiul celor mai adevărate mărturii revelaționale, să se facă înmormântările tradiționale, precum și slujbele care prelungesc, oarecum, în memoria credincioșilor, prin rugăciune, comuniunea cu cei trecuți din viața pământească. Toate sacrificiile materiale făcute de cei vii, cu ocazia înmormântărilor și după aceea, sunt lipsite de orice valoare, dacă ele nu vizează, în primul rând, ușurarea stării sufletului celui răposat, care se află în puterea lui Dumnezeu. Toate actele de acest gen trebuie să fie făcute numai ca adevărata milostenie și numai către cei săraci, fiind încadrate astfel perfect și cum se cuvine în viața Bisericii ca Trup viu al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, intru care și noi și cei răposați avem viață.
Pr. Romică Carp
Parohia Siliștea Nouă
