I. RUGĂCIUNEA SFÎNTULUI CIPRIAN
Stăpâne, Doamne Iiuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești, Împăratul împărățiilor și Domnul domnilor, slavă Ție.
Tu cel care locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi, revarsă ploaia la bună vreme peste tot pământul și fă-I să dea roadele lui, copacii și viile să-și dea deplin rodul lor, femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecului, acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești.
Și dezleagă pe robuI Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice.
Împiedică Tu, doamne Dumnezeul părinților noștri, toată lucrarea satanei, Tu cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul, și dezleagă pe robul Tău (numele), de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare sau cu fier sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau tu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în clipa aceasta, Doamne, ca puterea Ta cea mare.
Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și ști toate, dezleagă, sfarmă și distruge acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele), păzește-I cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești.
Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Crucii Tale toate puterile potrivnice. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).
Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul robul Tău cu toți ai casei mele și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mania, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșelile, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, ca binecuvântat ești în veci. Amin.
II. CUM SE POT IZBĂVI CREȘTINII DE VRĂJITORII ȘI DE FARMECELE DIAVOLEȘTI?
Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu și merge regulat la Sfânta Biserică nu va cere niciodată ajutor diavolilor și vrăjile nu vor avea nici o putere asupra lui, iar cei ce au mers la vrăjitori, la ghicitori și au cerut ajutorul lor, dacă vor să se mântuiască mai întâi să se spovedească de acest păcat și apoi să ceară canon.
Apoi să nu mai apeleze niciodată la vrăjitori, ci numai la Dumnezeu să se roage mult și cu lacrimi din inimă și așa cu răbdare și credință se vor izbăvi de vrăji și vor primi Duhul Sfânt.
Dacă ești bolnav, adu-ți aminte de dreptul Iov. Căci el după ce a rămas fără fii, fără avere, nu a blestemat pe Dumnezeu, ci a zis: „Domnul a dat, Domnul a luat. Fie numele Domnului binecuvântat”.
Și în răni grele zăcând șapte ani, n-a căutat tămăduiri la vrăjitori (cum îl sfătuiau prietenii săi, ci așa a gândit: „Mai bine-mi este a muri, decât să-mi vând credința”.
În cele mai multe cazuri, vrăjile, farmecele și descântecele au putere asupra noastră datorită păcatelor noastre.
Pentru a birui aceste lucrări diavolești, creștinii trebuie să postească în zilele de luni, miercuri și vineri, iar în cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă (Postul Paștelui, Postul Crăciunului, Postul Sfinților Apostoli și Postul Sfintei Mării) să se împărtășească.
Dacă sunt opriți de la Sfânta împărtășanie să ia Agheasma Mare de la Bobotează până la 14 ianuarie, în fiecare zi, înainte de a mânca și după aceasta să ia anafură.
În celelalte zile, înainte de masă se ia întâi Sfânta Anafură și apoi Agheasma Mica, dacă a trăit în curățenie trupească.
Să participe la Sfânta Liturghie în Duminici și Sărbători și la Sfântul Maslu.
Să meargă în pelerinaje la Sfintele Mănăstiri și să participe la Utrenie, Acatist, Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu.
Să stropească în chipul Sfintei cruci prin casă și în gospodărie cu Agheasma Mare (în perioada 6 ian. -14 ian.) Și cu Agheasma Mică în celelalte zile, zicând rugăciunea: „Să învie Dumnezeu, să se risipească vrăjmașii Lui ..”
Să se roage zilnic și să împlinească canonul de Rugăciunea de dimineață, Cinstitul Paraclis sau Acoperământul Maicii Domnului, Rugăciunea de seară și închinăciuni și metanii după, canonul dat de duhovnic.
Cei mai râvnitori și cu dragoste de Dumnezeu și pentru aproapele, să se roage la miezul nopții (Canonul de rugăciune, Utrenia și Psaltirea și să practice rugăciunea lui Iisus).
Să citească Viețile Sfinților, din Sfânta Scriptură și celelalte cărți folositoare de suflet ortodoxe.
Fericiți vor fi acei creștini, care în ziua Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie) se vor ruga împreună cu îngerii și Sfântul Vasile cel Mare, în Sfintele Biserici și Sfintele Mănăstiri.
Pentru a se izbăvi de vrăji, farmece și deochi, creștinii trebuie:
Să cheme preotul acasă ca să sfințească locuința și să citească rugăciuni pentru dezlegare de vrăji, farmece, deochi …
Să participe la Hramurile și la Praznicele Împărătești ale Sfintelor Mănăstiri și Catedrale Episcopale unde se citesc de către Arhiereu rugăciuni de dezlegare.
Să plătească pomelnice la Sfintele Mănăstiri unde sunt pomeniți zilnic la Sfânta Liturghie și celelalte slujbe.
