Rugăciunea

Omul este ceea ce gândește, deci gândiți-vă la Suprem”.
„Când vă rugați nu faceți ca ipocriții cărora le place să se roage pentru a fi văzuți de oameni. Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie ușa și roagă-te Tatălui tău, care este ascuns și Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti.”
„Când vă rugați nu spuneți cuvinte de prisos ca păgânii, căci Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie.” (Matei, 6: 5, 6, 7, 8)
„Dar vine ora și ea a venit deja, în care adevărații adoratori se vor închina Tatălui în spirit și adevăr. Dumnezeu este Spirit și Adevăr și cine se închină Lui trebuie să se închine în spirit și adevăr”. (Ioan 4, 23, 24)
– În acest sens există o povestire încântătoare a lui Lev Tolstoi:
„Într-o insulă trăiau trei călugări bătrâni. Erau atât de simpli încât singura lor rugăciune era: „Noi suntem trei, voi sunteți trei, aveți milă de noi!”. Această rugăciune naivă producea numeroase miracole. Episcopul din regiune, auzind de cei trei călugări și de rugăciunea lor inadmisibilă, se hotărî să se ducă să-i învețe rugăciunile canonice. Ajungând în insulă, episcopul căută să-i facă să înțeleagă că cererea lor adresată Cerului era lipsită de demnitate și-l învăță rugăciunile care se făceau obișnuit în biserici, apoi părăsi insula, îmbarcându-se pe vaporul cu care venise. Puțin timp după plecarea sa, episcopul observă pe dâra făcută de apă în urma vaporului o lumină strălucitoare, iar când această lumină se apropie, nu mică i-a fost mirarea văzându-i pe cei trei călugări alergând pe valurile apei ca să prindă vaporul. „Am uitat minunatele voastre rugăciuni pe care ni le-ați dat – strigară ei când s-au apropiat de vapor – de aceea ne-am grăbit să vă ajungem ca să ni le mai spuneți odată!”. Episcopul, cu un sentiment de teamă și de respect, le răspunse: „Frații mei, puteți să vă rugați și de aici înainte așa cum v-ați rugat în trecut!”.
Se pare că povestea este bazată pe fapte autentice și că are așadar o bază istorică. Din anumite documente ar reieși că episcopul i-a întâlnit pe cei trei călugări pe parcursul călătoriei sale de la Arhanghelsk la mănăstirea Solovetk de la gura fluviului Dvina.
Considerându-L pe Dumnezeu ca pe o forță exterioară lor, oamenii au recurs la rugăciune, ca mijloc de a intra în legătură cu Dumnezeu.
Rugăciunea este credința în acțiune. Este cea mai puternică formă a gândirii. Ca orice energie, ea poate fi periculoasă, căci dacă nu se observă științific funcționarea și mecanismul ei, se pot obține efecte dezastruoase.
În privința întrebării dacă prin rugăciuni și sacrificii se poate obține de la Dumnezeu favoruri speciale, se poate răspunde prin da sau nu.
– Adevărata rugăciune nu este cerșetorie, ci dragoste, încredere, dăruire
Omenirea a trecut deja de faza copilăriei și poate suporta o examinare subiectivă a acestui subiect. Totul are importanță în univers; apariția și dispariția unei flori sau a celei mai mici insecte produce vibrații infinite. „Nici o pasăre nu cade fără știrea Tatălui”, spune Evanghelia. Omul care, de pildă, cere propria sa vindecare sau a altei persoane iubite ignoră consecințele dorinței sale: de fapt, omul nu poate cunoaște niciodată ceea ce cere.
Dacă vindecarea pe care o cere este înscrisă în manuscrisul divin, va fi obținută, nu pentru că a cerut-o, ci pentru că era necesară vieții; dacă însă moartea este reclamată de viață, moartea va fi aceea care va veni. Înseamnă din această cauză că rugăciunea a fost făcută în zadar, că este inutilă? Nicidecum: nimic nu este zadarnic sau inutil. Ea are însă alt scop decât cel pe care-l credem, iar acest scop constă în evoluția noastră în viitor. Un înțelept spunea că important nu este atingerea scopului ci străbaterea căii care duce la acel scop.
Oricât de interesată ar fi rugăciunea, ea apropie pentru un moment creatura de Creatorul său și din acest scurt contact, ființa devine mai bună și mai purificată.
Comunicarea dintre Creator și creatură nu este o pură iluzie: ea s-a stabilit odată cu prima noastră respirație și nu a fost niciodată întreruptă. La un moment dat ea a produs rugăciunea.
În general, oamenii nu practică cu adevărat rugăciune. Rugăciunea lor nu este altceva decât un fel de a cerși ajutor pentru satisfacerea efemerului. Oamenii când se roagă, fac în general legătură cu zeii creați de ei, iar nu cu Dumnezeu, cu Marea Forță.
Nivelul până la care se ridică rugăciunea depinde de vibrația care i-a dat naștere: cu cât e mai impersonală, cu atât se înalță mai sus, iar de la nivelul la care ajunge, primește răspunsul.
Adevărata rugăciune nu este cerșetorie, ci dragoste, încredere, dăruire; este legătura dintre Tată și fiu, este conștiința comuniunii totale. De aceea, rugăciunea înseamnă pace interioară, liniște, încredere și așteptarea liniștită a răspunsului. Dumnezeu ne vorbește prin revelații și prin toate creaturile Sale. Dar pentru ca rugăciunea să aibă efect este necesar să i se deschidă inima. Contactul cu Dumnezeu îl putem avea ori de câte ori ne aflăm în fața creaturilor sale: flori, arbori, animale sau oameni.
Rugăciunile pot fi împărțite în 3 clase speciale:
În prima clasă intră unele rugăciuni având ca obiect bunuri terestre, obținerea de avantaje fizice ca: îmbrăcăminte, bani, reușită în afaceri, vindecări, etc.;
În a 2-a categorie intră cererile de creștere spirituală, de forță, de înțelegere, cererile de ajutor intelectual și moral, ca și cererile de lumină interioară;
În a 3-a categorie se încadrează rugăciunile care nu cer nimic; ele constau în a medita asupra perfecțiunii divine și în adorarea Divinității, într-o aspirație arzătoare de comuniune cu Dumnezeu.