Rugăciunea – un răspuns Lui Dumnezeu

Ce este rugăciunea? Ce este, de fapt, pentru fiecare din noi, rugăciunea? Ne rugăm să ne dăruiască Dumnezeu cele de trebuință. Ne rugăm să ne dăruiască Dumnezeu mâncare. Ne rugăm să ne dăruiască sănătate. Ar trebui să ne dăm seama că modul în care ne raportăm la rugăciune e legat de modul în care ne raportăm la Însuși Dumnezeu. Dacă noi stăm de vorbă cu Dumnezeu doar câteva minute pe zi, dimineața și seara, închinându-ne la repezeală, spunându-ne dorințele la repezeală, și în rest trăim după cum ne modelează înțelepciunea lumii acesteia, suntem departe de mântuire.
Rugăciunea ar trebui să fie pentru noi totul. Pentru că viața în această lume este plină de greutăți, este plină de ispite, de curse ale vrăjmașului, și numai prin rugăciune putem primi puterea de a le sta înainte.
În momentul în care pruncul scâncește, mama crede că-i e foame și-i dă să mănânce. Numai că pruncul poate să scâncească din multe alte motive și să nu aibă nevoie de hrană la momentul respectiv. Dumnezeu știe exact ce ne este de trebuință, ascultă rugăciunile noastre, însă vrea ca noi să știm ce să-I cerem. Dacă un copil le cere părinților săi o sabie sau un cuțit ca să se joace cu el, bineînțeles că părinții nu-i vor da acel cuțit. De multe ori ni se pare că Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea, pentru că ceea ce cerem nu ne este de folos, sau nu ne este de folos la momentul respectiv.
În măsura în care viețile noastre sunt modelate de rugăciune, în măsura în care ne rugăm lui Dumnezeu să trecem fiecare zi fără prihană, să stăm puternici în fața ispitelor, Dumnezeu ne va ajuta.
Ce facem atunci când avem un necaz? Fiți sinceri! Care este unul din primele lucruri pe care le faceți când dați de necazuri? Nu căutați să împărtășiți frământarea voastră și altora? Nu puneți mâna pe telefon, ca să vorbiți cu prietenii, rudele sau – în cel mai bun caz – cu duhovnicul?
Foarte greu ne dăm seama că prima ființă cu care ar trebui să stăm de vorbă, în astfel de necazuri, este Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care a îngăduit să trecem prin încercările respective, și aceste încercări de multe ori nu au alt rost decât a ne ajuta să înțelegem că undeva greșim. Că viața noastră duhovnicească șchiopătează.
Un părinte spunea la un moment dat: „Dumnezeu le dă oamenilor necazurile pentru ca noi, oamenii Bisericii, să putem semăna sămânța cea bună a credinței”.
Știți că, la vreme de mare necaz, când e de exemplu un cutremur, se închină foarte, foarte mulți oameni, chiar și dintre cei care nu merg la biserică. Pentru că, la vreme de mare necaz, Dumnezeu le este oamenilor singura nădejde. Omul înțelege că numai Dumnezeu îi poate da puterea să treacă de respectiva încercare.
Noi însă ne supărăm că Dumnezeu nu răspunde cererilor noastre. Ar fi bine să înțelegem că de fiecare dată când nu răspunde o face cu un anumit scop. Nu există nimic întâmplător în această lume.
Dumnezeu nu Se bucură văzând că noi suferim, dar îngăduie ca noi să suferim, pentru ca sufletele noastre să se curețe de noroiul păcatelor.
Rugăciunea este cel mai bun dialog cu Dumnezeu. Rugăciunea este starea în fața lui Dumnezeu în care învățăm să trăim cu un picior pe pământ și cu un picior în Rai. Rugăciunea trebuie să fie pentru noi totul. Mulți oameni ajung la sinucidere pentru că nu au înțeles că Dumnezeu îi iubește. Nu au înțeles că Dumnezeu vrea să stea de vorbă cu ei.
(Conferință – Oradea, scriitor Danion Vasile)