Viața religioasă este susținută prin cadrul rugăciunilor care formează slujbele comune, colective, în cadrul lăcașului de cult, dar și a rugăciunilor pe care se cuvine să le săvârșim și în mod personal, particular.
Din discuțiile avute cu câțiva credincioși am constatat că rugăciunea devine cumva, nu un mod de susținere sănătoasă a vieții duhovnicești, ci un simplu ritual care își pierde folosul și importanța trecând ca un lucru banal și de cele mai multe ori ca un obicei care trebuie făcut pentru că „așa e bine”. Astfel, treptat se poate ajunge la renunțarea săvârșirii rugăciunilor sau doar la o simplă rostire a rugăciunii fără implicare; și atunci când auzim: „Părinte, mi-am citit rugăciunile” deja ne dăm seama că citirea acestora este doar o simplă lecturare, și nu un interes cu implicare în săvârșirea rugăciunii religioase.
Sfântul Evagrie Monahul spune că „rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu” (Filocalia, vol. I), ceea ce presupune implicare și conștientizare a lucrului respectiv. Nu putem vorbi cu Dumnezeu într-o rugăciune rostită ca lectură, ci într-o rugăciune care provoacă relație între două persoane.
Astfel, când ne rugăm trebuie ca „toată grija cea lumească să o lepădăm” și toate puterile duhovnicești sau ale sufletului să le îndreptăm către Dumnezeu.
Când citim rugăciunea, acest lucru nu trebuie redus doar la lecturare, la o simplă citire, căci rugăciunea celui care se roagă doar cu buzele nu aduce nici un folos și acest lucru l-a spus Mântuitorul Hristos fariseilor: „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine” (Matei 15, 18). De aici rezultă că rugăciunea, atunci când este făcută în mod conștient, aduce cinstire față de Dumnezeu și dobândirea lucrurilor bune și de folos.
Citirea rugăciunilor sau săvârșirea rugăciunii poate constitui pentru credincios un punct religios autentic, dar și o încercare în ispite pentru că orice ispită caută să întunece mintea și să slăbească voința; de aceea „cel ce se roagă bine știe să trăiască cinstit” (Nichita Stethatos), iar cel care nu se roagă nu are putere împotriva ispitelor.
Să încercăm ca în timpul rugăciunii nu doar să citim sau să rostim cele citite, ci să implicăm întreaga noastră ființă cugetând numai la Dumnezeu, păzind mintea ca nu cumva să se împrăștie în alte direcții, și cinstirea față de Dumnezeu să se facă nu doar cu buzele, ci și cu mintea conștientă și care să miște inima.
Iată, așadar, ce înseamnă rugăciunea făcută în mod conștient și care este diferența între citire și săvârșire a rugăciunii.
(Pr. Răzvan-George TOPALĂ)
