Rugăciunea este paza neprihănirii, potolirea mâniei, înfrânarea mândriei, curățirea de pomenirea răului, dezrădăcinarea pizmei, înlăturarea nedreptății, îndreptarea necredinței. Rugăciunea este tăria trupurilor, belșugul casei, dreapta cârmuire a cetății, puterea împărăției, biruința în război, asigurarea păcii, împăcarea celor dezbinați, stăruința în împăcare.
Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu
Rugăciunea este pecetea fecioriei, credința în căsătorie, arma călătorilor, păzitoarea celor ce dorm, îndrăzneala celor ce veghează, rodnicia plugarilor, izbăvirea celor ce călătoresc pe mare. Rugăciunea este apărătoarea celor duși la judecată, ușurarea celor legați, odihna celor ce dorm, mângâierea celor întristați, veselia celor ce se bucură, mângâierea celor ce plâng, cununa celor ce se căsătoresc, sărbătorirea zilei de naștere, însoțitoarea celor ce mor. Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu, vederea celor nevăzute, dobândirea celor dorite, împreună-cinstirea cu îngerii, înaintarea în cele bune, risipirea relelor, îndreptarea păcătoșilor, bucuria de cele de față, arătarea celor viitoare.
Lungimea timpului se împarte în trei părți: în trecut, în prezent și în viitor. În toate acestea trei se primește binefacerea Domnului. De privești clipa de față, în El trăiești; de privești spre viitor, El îți este nădejdea celor așteptate; de privești trecutul, vezi că nu ai fost înainte de a fi primit viața de la El, odată ce ai luat însăși existența ta de la El. Și după ce ai fost adus la existență, ai primit mai departe binefacerea Lui, întru El viețuind și miș-cându-te, cum zice Apostolul (Fapte 17, 28). Iar nădejdea celor viitoare atârnă de aceeași lucrare a Lui.
Dar e timpul să ne ocupăm acum cu rugăciunea însăși. Mai bine zis, să mai adăugăm încă ceva cuvântului, ca să arătăm că multe și felurite sunt bunătățile ce ne vin din dărnicia dumnezeiască și noi avem acest singur lucru ca mulțumire pentru cele ce am primit: să-I dăm în schimb Binefăcătorului rugăciunea și recunoștința noastră.
Veșnică mulțumire
Căci socotesc că, chiar dacă am prelungi toată viața vorbirea noastră către Dumnezeu mulțumindu-I și rugându-ne, am rămâne atât de mult mai prejos de recunoștința cuvenită, încât am fi ca unii care nici nu ne-am fi gândit încă să începem să dăm ceva în schimb Binefăcătorului.
Iar tu ești stăpân numai peste prezent. Deci chiar dacă n-ai înceta să mulțumești mereu lui Dumnezeu, de-abia ai aduce mulțumirea pentru clipa de față, neaflând vreun mijloc prin care să aduci datorata răsplată pentru viitor sau pentru trecut. Dar noi ne aflăm în neîmplinirea mulțumirii celei după putință așa de mult, că nu ne arătăm recunoștința nici pentru ceea ce putem, nedând preocupării de Dumnezeu, nu zic toată ziua, dar nici măcar o cât de mică parte a ei. Cine mi-a dat pământul ca suport? Cine i-a dat prin gândire firii apoase o temelie? Cine mi-a statornicit cerul ca pe un acoperiș? Cine îmi duce înainte sfeșnicul soarelui? Cine trimite izvoarele în văile adânci? Cine a făcut matca râurilor? Cine mi-a supus animalele necuvântătoare spre slujire? Cine m-a făcut pe mine, praf neînsuflețit, părtaș de viață și de înțelegere? Cine a întipărit în lutul acesta trăsăturile chipului dumnezeiesc? Cine, după ce s-a tulburat în mine chipul dumnezeiesc prin păcat, l-a adus iarăși la starea darului de la început? Cine, după ce am fost scos din Rai și am fost scufundat în prăpastia vieții materiale, mă trage iarăși la fericirea cea dintâi?
Neînțelegere
„Nu este cine să înțeleagă”, zice Scriptura (Rom. 3, 11). Căci dacă am vedea acestea am aduce mulțumire nesfârșită și neîncetată în toată curgerea timpului. Dar acum aproape toată firea omenească nu privește decât la cele materiale, numai spre acestea năzuiește, numai spre acestea îi place să se miște, numai în jurul acestora se mișcă amintirea și nădejdea ei. Pofta firii omenești tinde neadormită și neodihnită spre mai mult în tot lucrul în care e cu putință să aibă mai mult; fie în cinstire și slavă, fie în bogăția de bunuri, fie în patima mâniei; pretutindeni caută firea în acestea spre mai mult. Iar despre bunătățile adevărate ale lui Dumnezeu, fie arătate, fie făgăduite, nu se aude nici o vorbă.
(Sfântul Grigorie al Nyssei, „Despre Rugăciunea Domnească”, Eibmbor 2009)
