Rugăciunea – rostită din gură sau din inimă?

Cât despre rugăciunea începătorului rostită cu voce tare, ea este amestecată cu alte gânduri, nu este curată. Așadar, cum să se numească a inimii? Cu toate acestea, și rugăciunea rostită cu gura este a inimii. Aceasta o înțelege David când spune: „Dintru adâncuri am strigat” (Psalmul 129, 1).
Atunci când cananeanca Îl ruga pe Hristos pentru fiica ei, spunea cu gura „Miluiește-mă!”, dar din adâncul sufletului. Aceasta era o rugăciune făcută din inimă! Fiul meu, atunci când mintea este absorbită de Dumnezeu, chiar dacă spui rugăciunea cu gura, ea se numește a inimii, iese din adâncul inimii. Atunci inima și mintea se unesc cu Dumnezeu.
O condiție absolut necesară pentru a te îndeletnici cu rugăciunea minții este să ai conștiința împăcată față de toți.
De pildă, dacă trăiești într-o mănăstire cu cincizeci de monahi, ești dator să-i odihnești, pe cât îți stă în putință, pe toți. Dacă odihnești patruzeci și nouă, iar pe unul îl disprețuiești, acel unul biruiește și rugăciunea nu înaintează. Acesta se face piedică în rugăciunea ta. Uneori greșește celălalt, dar nu-și cere iertare. Dacă vrei să-L afli pe Dumnezeu în rugăciune, trebuie să iei greșeala asupra ta și să ceri iertare. Să te rogi pentru el și să faci tot ce îți stă în putință pentru a te împăca cu el. Dacă celălalt are demon și te ocolește, atunci vei fi nevoit să faci răbdare. Sunt unii pe care îi stăpânește demonul invidiei și le tulbură mintea. Cu aceștia nu te poți înțelege. Însă avem datoria să-i iubim și să ne rugăm pentru ei.
Tu trăiești în lume. Acasă, la serviciu, să fii punctual și corect față de toți. Evită-i, însă, pe cei care pot să te vatăme. Ia aminte numai să nu te arăți în fața acelora că ai prietenie cu alții, căci vor pricepe aceasta și-ți vei găsi beleaua cu ei.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 200-201, Doxologoa.ro)