Rugăciunea pentru cei bolnavi

„În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon și a lui Andrei, împreună cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea cuprinsă de friguri și îndată I-au vorbit despre ea. Și, apropiindu-Se, a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea. Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și a alungat mulți diavoli. Iar pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos. Și a doua zi, foarte de dimineață, ridicându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.”
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 225
„(…) Cu cei ce pătimeau de vreo boală, (Cuviosul Antonie – n.n.) pătimea împreună și se ruga împreună cu ei. Și de multe ori și în multe cazuri Domnul îl asculta. Dar nici când era auzit nu se trufea, nici când nu era auzit nu cârtea. Ci pururea el mulțumea Domnului, iar pe cei ce pătimeau îi îndemna la îndelungă-răbdare și le făcea cunoscut că tămăduirea nu vine nici de la el și în general nu vine de la oameni, ci numai de la Dumnezeu, Care o dă când voiește și celor ce voiește. Cei ce continuau să pătimească primeau astfel ca pe un leac cuvintele bătrânului, învățând să nu se descurajeze, ci mai degrabă să fie cu îndelungă-răbdare; iar cei ce erau vindecați erau învățați să nu mulțumească lui Antonie, ci numai lui Dumnezeu.”
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 225-226
„(…) O fecioară oarecare din Busiris, de la Tripole, suferea de o boală grea și foarte urâtă. Căci lacrimile ei și secrețiile nasului și cele ce-i ieșeau din urechi se umpleau îndată de viermi; iar trupul îi era paralizat, iar ochii nu-i erau cum trebuie. Părinții ei aflând de monahii care mergeau la Antonie și crezând în Domnul care a vindecat pe femeia ce suferea de curgerea sângelui (Matei 9, 20), îi rugară să primească să meargă cu ei și fiica lor. Aceștia nevrând, părinții fetei au rămas în afara muntelui, la Pafnutie Mărturisitorul și monahul. Și intrând aceia la Antonie, când voiau să-i spună despre fecioară, el le-a luat-o înainte și le descrise boala copilei și cum au călătorit ei. Apoi, rugându-l aceștia să îngăduie și acelora să intre, nu îngădui aceasta, dar zise: Duceți-vă și, de n-a murit, o veți afla vindecată. Căci nu-mi este încuviințată mie isprava, ca să vină la un om sărman ca mine, ci vindecarea aparține Domnului, Care face în tot locul mila Lui cu cei ce-L cheamă pe El. Ci fata rugându-se, iată că Domnul a ascultat-o, și mie mi-a făcut cunoscută iubirea Lui de oameni, care va vindeca boala ei, fiind încă ea acolo. Și s-a făcut minunea. Căci, ieșind, ei au aflat pe părinți bucurându-se și pe copilă sănătoasă.”
(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)