Rugăciunea părinților, dar mai ales a mamei, deoarece se face din inimă și cu durere, este repede auzită.
Atunci când eram în Schitul Ivirulul, a venit la mine un tânăr. Era plecat de la părinți și umbla prin Halkidiki. Aici s-a lipit de un grup de închinători care veneau în Sfântul Munte și astfel a venit și el împreună cu aceia. Era ateu, hulitor și foarte obraznic. Avea o inteligență diavolească și nu credea în nimic. Îi înjura pe toți, mici și mari. L-am luat cu binișorul și l-am adus cât de cât pe calea cea bună. L-am și tuns chiar, pentru că avea părul lung.
– Ascultă, îi spun, ai o mamă binecuvântată. Rugăciunile ei te-au adus aici.
– Da, Părinte, îmi spune acela, umblam prin Halkidiki și nici eu nu mi-am dat seama cum am ajuns aici.
– Dacă va afla mama ta că ai venit aici în Sfântul Munte și te va mai vedea și tuns, foarte mult se va bucura.
– Dar de unde știi, Părinte? Într-adevăr, se va bucura mult mama mea atunci când mă va vedea așa schimbat.
Dumnezeu l-a împins când dintr-o parte, când din alta până ce l-a dus la „meșter”. Câtă rugăciune trebuie să fi făcut sărmana lui mamă!
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul IV. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 113-114)