Rugăciunea părinților care nu au copii

Rugăciunea părinților care nu au copii
Rugăciunea părinților care nu au copii

Auzi-ne pe noi, Milostive și Preaputernice Doamne, ca prin rugăciunile noastre să ne trimiți harul Tău.
Fii milostiv, Doamne, către rugăciunea noastră, adu-ți aminte de legea Ta, cea de înmulțire a neamului omenesc și ne fii nouă milostiv Acoperitor, ca prin ajutorul Tău să fie păstrată legea dată de Tine.
Tu, cu puterea cea stăpânitoare, din nimic pe toate le-ai făcut și ai pus început la toate cele existente în lume; L-ai creat pe om după chipul Tău și cu mare Taină ai sfințit Cununia prin Închipuirea Tainei Unirii lui Hristos cu Biserica.
Caută, Milostive, către robii aceștia care sunt uniți prin Taina Cununiei și cer ajutorul Tău, ca să fie roditori și să-i vadă pe fiii fiilor săi, chiar până în al treilea și al patrulea neam; și să ajungă până la dorita bătrânețe și să intre în împărăția Cerurilor prin Domnul nostru Iisus Hristos. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea cu Sfântul Duh în veci.
Amin.

Recomandări

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”