Rugăciunea obștească

Rugăciunea, vorbirea omului cu Dumnezeu și hrana sufletului, este făcută de către creștini în mod particular dar și în mod organizat, în biserici sau în alte locuri. În acest număr vorbim despre această a doua formă de rugăciune, organizată după anumite rânduieli, care se numește rugăciunea obștească.
Împreună ne rugăm, împreună ne mântuim
Dintru început, Biserica s-a organizat ca adunare și este știut faptul că nu ne mântuim de unii singuri, ci în legătură și prin slujirea iubitoare a aproapelui. De fapt, una dintre definițiile Bisericii ar putea fi: totalitatea credincioșilor adunați în jurul unui Sfânt Potir. Mântuitorul Hristos, atunci când a început să propovăduiască cuvântul Evangheliei, Și-a ales 12 Apostoli iar mai apoi, după Pogorârea Duhului Sfânt, acești Apostoli s-au răspândit în mod organizat pe tot cuprinsul Imperiului Roman și mai departe de hotarele acestuia, pentru a pune bazele unor comunități după modelul celei din Ierusalim.
Creștinii au trăit din totdeauna în comunități conduse de un slujitor sfințit și în cadrul acestor comunități se adunau împreună pentru a se ruga, centrul rugăciunii tuturor comunităților fiind, de atunci și până astăzi, Sfânta Liturghie.
La rugăciunile obștești Hristos e prezent în mod real și nevăzut
Noi, ca și creștini, ar trebui să avem o mare dragoste în a ne aduna împreună și a ne ruga, fiind însuflețiți de cuvintele Domnului Hristos, Care a spus: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20). La sfintele slujbe noi ne adunăm în numele lui Dumnezeu, stăm în fața lui Dumnezeu și cerem de la El mântuirea, iar Mântuitorul este în mijlocul nostru. Și această adunare fizică, într-un loc, a mai multor persoane de aceeași credință și de același gând, care cer de la Dumnezeu același lucru, are rolul de a ne apropia unii de alții și pe toți de Dumnezeu.
Preotul conduce și susține rugăciunea obștească
Toți membrii Bisericii sunt mădulare vii ale unui întreg, capul acestui organism fiind Domnul Iisus Hristos: „Iar voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte” (I Corinteni 12, 27). Toți credincioșii care participă real la sfintele slujbe nu sunt spectatori, ci sunt slujitori. Însă, după rânduiala dumnezeiască lăsată de la Sfinții Apostoli, există un conducător și susținător al acestor slujbe, și anume preotul. Toate rugăciunile rostite de preot sunt la plural, iar alcătuirile de rugăciune, aceste îndemnuri și afirmații rostite de preot, așteaptă un răspuns din partea credincioșilor. Slujbele sunt concepute ca un dialog, o alternanță a rugăciunilor între preot și credincioși, îndreptate către Dumnezeu. De asemenea, rugăciunile astfel concepute și transmise în Biserică descriu o anumită traiectorie, care are menirea de a-i înălța către Dumnezeu pe toți cei care participă la ele.
Textele slujbelor sunt comori duhovnicești
În decursul secolelor și odată cu adăugarea unor noi sfinți la Biserica triumfătoare din ceruri, pe care cei de pe pământ au considerat că trebuie să-i cinstească în mod deosebit, ca fiind casnici ai lui Dumnezeu și oameni întru care se odihnește Dumnezeu, s-a îmbogățit și textul slujbelor. Cinstirea sfinților se face în biserici cu cântări și rugăciuni prin care se pune în evidență viața lor înaltă și lucrarea lui Dumnezeu prin ei.
Toate aceste texte liturgice sunt generatoare de gânduri frumoase, de gânduri odihnitoare de suflet, de gânduri care luminează cugetul și aduc bucurie inimii. De aceea, este foarte bine ca toți cei care mergem la biserică să fim cu mare atenție la textele care se citesc și se cântă, căci sunt adevărate comori duhovnicești.
Slujbele Bisericii sunt sfinte și sfințitoare
Biserica noastră Ortodoxă are și marele dar de a fi Sfântă, Sobornicească și Apostolică, prin acest termen din urmă înțelegându-se succesiunea de har care s-a transmis de la Sfinții Apostoli până în zilele noastre. Sfinții Apostoli au transmis harul sfințitor episcopilor, prin punerea mâinilor peste capetele bărbaților cu viață aleasă, în cadrul hirotoniei; i-au așezat în cetățile unde au întemeiat comunități creștine, iar acești episcopi au transmis acest har altor episcopi, din generație în generație, până în ziua de astăzi. De aceea persoana episcopului este foarte importantă în Biserica Ortodoxă, căci fără episcop nu poate exista Biserica. Acest har sfințitor episcopii îl transmit preoților și diaconilor care slujesc în parohii, preotul fiind în parohie trimisul episcopului.
Rugăciunile din biserică sunt sfinte, pentru că prin ele se invocă lucrarea sfințitoare a Sfintei Treimi asupra credincioșilor. Tot ceea se face în bisericile ortodoxe sunt spre folosul credincioșilor și au ca prim și ultim scop sfințirea lor.
Pr. Ovidiu BOSTAN
Rugăciunea obștească întărește rugăciunea inimii
În măsură în care se roagă, auzi ce zice Sfântul Nicodim Aghioritul: mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea și bună voința, că de bună voie aleg să mă rog lui Dumnezeu, iar mirosul de bună mireasmă, tămâia, care se ridica de pe altarul inimii, este rugăciunea: să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. De pe altarul inimii. Omul este un fel de biserică în biserică.
În zadar te duci în altarul ăsta, dacă nu ai rugăciunea cea din inimă. Puțin îți folosește. De aceea, mergerea la biserică îți ajută foarte mult ca să întărești rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea. Tocmai rugăciunile și momentele Sfintei Liturghii, dacă tu ai lucrare lăuntrică, îți întăresc această lucrare. Mai mult îți învăpăiază inima de dragostea lui Dumnezeu, când auzi momentele Sfintei Liturghii, când iese cu Sfintele Daruri, căci credința vine prin auz.
Ai văzut că a întrebat cineva pe Sfântul Nichifor: „Dacă merg în biserică, să ascult strana și Liturghia și celelalte sau să zic rugăciunea inimii?” Dacă n-ai sporit în rugăciunea minții, ascultă cu mare atenție Liturghia și strana, că te ajută să te concentrezi cu mintea în inimă. Foarte mult te ajută.
Iar dacă ai ajuns la rugăciunea de sine mișcătoare a minții, este ca ceasul: ai pornit inima, eu dorm și inima mea veghează. Permanent inima se roagă. Atunci și fără să vrei vei rămâne cu rugăciunea asta lăuntrică și în timpul Liturghiei și în timpul celorlalte rugăciuni, că ajungi la o rugăciune de sine mișcătoare. Permanent se roagă inima. Neîncetat, cum zice apostolul.
Părintele Cleopa Ilie