Când vrei să te rogi în taină, din adâncul ființei tale, imită în această rugăciune a inimii glasul greierului. Greierele, atunci când cântă, o face în două feluri. La început strigă de cinci-zece ori cu voce înceată și reținută și după aceea, spre sfârșit, glasul devine mai puternic, mai accentuat și mai muzical. Tu, iubite frate, când te rogi în taină, dinlăuntrul inimii tale, la fel să te rogi.
Mai întâi să spui: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”- de vreo zece ori, puternic din inima ta și clar cu mintea și din adâncul ființei tale, la fiecare respirație o rugăciune, dar la fiecare rugăciune să-ți ții respirația atunci când inima ta ia aminte la rugăciune din adâncul ei.
Și după ce spui astfel de vreo zece ori rugăciunea și chiar de mai multe ori, până se încălzește înlăuntrul tău locul unde se lucrează rugăciunea, atunci spune rugăciunea mai puternic din șinele tău și cu mai multă silință din partea inimii, așa cum își termină cântarea greierele, cu glas mai puternic și mai muzical.
Rugăciune și evlavie
Această rugăciune, care se numește mai ales rugăciunea Minții, se mai numește și rugăciunea Inimii sau rugăciunea Niptică. Când o spui cu mintea și o cercetezi în chip tainic înlăuntrul tău cu cuvântul lăuntric, în liniște, atunci rugăciunea se numește rugăciunea mintii (noera prosevhi).
Când spui însă rugăciunea cu inima, din adâncul inimii tale, cu accent puternic din inimă, cu silință lăuntrică a ființei tale, atunci se numește rugăciunea inimii.
Niptică se numește rugăciunea, atunci când prin această rugăciune a ta și din bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, în sufletul tău sălășluiește Harul lui Dumnezeu și îți atinge ușor inima sau îți arată vreo vedere dumnezeiască, în care ochiul cugetului tău rămâne treaz și contemplă.
Atunci când lucrezi această rugăciune a minții și o cercetezi cu multă evlavie și atât cât trebuie, și când prin aceasta se pogoară în sufletul tău Harul Sfântului Duh, atunci numele lui Hristos, care este contemplat cu mintea de tine, apare atât de mângâietor și dulce cugetului tău și sufletului tău, încât nu te mai saturi să-l cercetezi.
Când lucrezi însă rugăciunea inimi (adică atunci când râvnește inima ta rugăciunea) și Harul lui Dumnezeu coboară să-ți umbrească inima, atunci în inimă se zămislește trezvia, așa cum s-a zămislit Cuvântul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
„Este aproape Domnul de cei înfrânți cu inima”
Atunci, zic, în inima ta se vede numele lui Iisus și al lui Dumnezeu, precum și întreaga Sfântă Scriptură ca o îndulcire de negrăit ce vine din vederea tuturor înțelesurilor duhovnicești (ca să spun astfel). Este copleșită inima de râul dulce curgător al dumnezeieștii contemplări care îndulcește inima și o încălzește în chip minunat de iubirea pentru Dumnezeu, Creatorul ei.
Alteori, iarăși, când lucrezi rugăciunea inimii cu durere in inima ce stă să leșine și cu întristare a sufletului smerit, atunci sufletul tău simte vădit mângâierea și cercetarea Domnului. Aceasta este starea aceea despre care spune proorocul: „Este aproape Domnul de cei înfrânți cu inima”, deoarece Domnul Se apropie în chip nevăzut, atunci când îți strivești inima cu rugăciunea – așa cum spuneam – ca să-ti descopere vreun lucru tainic, vreo vedere dumnezeiască, pentru a te face și mai fierbinte în lucrarea duhovnicească a inimii tale.
Roadă a Duhului
Iar acea rugăciune sfântă și curată, care se face în felul acesta dinlăuntrul sufletului, este atât de puternică încât, străbătând cerurile, înaintează până la tronul Preasfintei Treimi, în fata căreia se înfățișează ca tămâia mult și minunat mirositoare. Despre această rugăciune vorbea și proorocul când spunea: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”.
Acea rugăciune sfântă primește în chip de negrăit și minunat de la Dumnezeu Cel în Treime rodul Duhului Sfânt, pe care, primindu-l cu multă evlavie și cuviință, rugăciunea îl transmite și sufletului ca pe un dar ceresc de neprețuit, trimis lui din cer de la Dumnezeul tuturor ca arvună a împărăției ce va să vină și a învierii.
Acest rod ceresc și dumnezeiesc al Duhului Sfânt, după ce este primit de suflet prin mijlocirea rugăciunii, a rugăciunii curate, dobândește deodată și iubirea dumnezeiască, bucuria duhovnicească, pacea inimii, îndelunga răbdare la necazuri și la ispitele acestui veac, bunătatea, credința neclintită, blândețea lui Hristos și înfrânarea cea ucigătoare de patimi. Toate acestea sunt numite „roadă a Duhului”. Iar Dumnezeului nostru slava și puterea în vecii vecilor.
(www.sfaturiortodoxe.ro)
