Mai întâi o precizare: este cunoscută o metodă de angajare în rugăciune, ca rugăciunea lui Iisus. Cine nu știe despre ce-i vorba ar putea avea impresia că spunând „rugăciunea lui Iisus” avem în vedere o rugăciune pe care a spus-o Domnul nostru Iisus Hristos. În realitate lucrurile stau altfel. E adevărat că în Sfânta Evanghelie sunt și niște rugăciuni rostite de Domnul nostru Iisus Hristos, dar prin rugăciunea lui Iisus înțelegem altceva. Și anume cei ce știu ce înțelegem se gândesc la o rugăciune scurtă, rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, rugăciune cu care sunt datori călugării și rugăciune pentru care sunt sfătuiți să se angajeze toți credincioșii. Deci voi vorbi despre ceea ce se înțelege în general prin rugăciunea lui Iisus, deci despre rugăciunea de toată vremea. Mie îmi place să-i spun „rugăciunea de toată vremea”, pentru un motiv pe care îl veți cunoaște îndată.
Rugăciunea minții și a inimii
Unii, când se pomenește de rugăciunea lui Iisus, spun: „Da, știu, e vorba de rugăciunea minții”. Alții zic că e vorba de „rugăciunea inimii”. De fapt rugăciunea se poate face la trei nivele, deosebit: se poate face oral, rugăciunea gurii, se poate face cu mintea, rugăciunea minții, și se poate face și cu inima, cu angajare totală, și atunci este rugăciunea inimii. Rugăciunea o face fiecare la măsurile lui. Se începe de obicei cu rugăciunea orală, cu rugăciunea gurii, pentru că cei mai mulți credincioși se roagă vorbind cu Dumnezeu, cu cuvântul vorbit. La nivelul acesta se fac rugăciunile liturgice. De ce? Pentru că rugăciunile liturgice, rugăciunile din biserică, se fac în auzul credincioșilor care sunt de față și cu scopul de a-i angaja pe cei de față în rugăciune. Rugăciunea particulară se poate face, și se recomandă chiar să se facă, la nivelul gândului. De ce? Pentru că lupta pentru înlăturarea răului și pentru realizarea binelui se dă în gând, gândul este temelia tuturor activităților umane. Toate pornesc de la gând, și cele bune și cele rele își au începutul în gând. Ridicările și căderile se fac în gând.
Rugăciunea, disciplina minții
Cheia vieții duhovnicești este disciplina minții, iar metoda de disciplinare este rugăciunea de toată vremea, rugăciunea prin care ne angajăm cât mai des și cât mai intens. Nu se poate face abstracție de rugăciunea liturgică. Biserica are rânduieli de slujbă pentru fiecare zi, cele 7 Laude care se fac în general prin mănăstiri și nu se fac la bisericile parohiale. Fiecare zi are rânduială de slujbă de dimineață și de seară, fiecare credincios trebuie să-și facă o rânduială de rugăciune de dimineață, o rânduială de rugăciune de seară, și în cazul acesta pe lângă cele 7 Laude mai avem și rugăciuni de dimineață și rugăciuni de seară ca rugăciuni particulare, și acestea, după caz, se pot face și cu cuvântul vorbit în auzul celorlalți care se roagă împreună, și se poate face rugăciunea aceasta particulară la nivelul gândului, deci numai în gând.
„Miluiește-mă pe mine păcătosul”
Rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” este o rugăciune de completare a rânduielilor liturgice. În mănăstiri în special se fac cele 7 Laude, se citesc Acatiste și se oficiază și Sfânta Liturghie, multe din mănăstirile noastre au rânduială ca să se facă Sfânta Liturghie în fiecare zi. Noi nu ne putem închipui o viață liturgică la nivelul gândului, ci totdeauna ne gândim la o viață liturgică la nivelul rostirii pentru angajarea cea din gând.
Credincioșii noștri trebuie să știe că în biserică nu slujește numai preotul, că în biserică nu slujesc împreună cu preotul numai diaconii, nici numai cântăreții, ci în biserică trebuie să slujească toți credincioșii. Cuvinte ca „Domnului să ne rugăm”, „La Domnul să cerem”, „Capetele noastre Domnului să le plecăm”, „Să mulțumim Domnului”, „Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos”, „Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim”, „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți”, „Binecuvântarea Domnului peste voi”, „Și să fie milele marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toți”, toate cer răspunsuri, nu se fac de către unul singur pentru cei mulți, ci se fac de către toți pentru toți câți sunt de față și pentru toți câți pot fi cuprinși în rânduiala de slujbă. Prin urmare, în orice caz rugăciunea liturgică se face cu rostire.
(sursa: www.nistea.ro, Arhimadrit Teofil PĂRĂIAN)
