După cuprinsul ei, rugăciunea este de trei feluri: de laudă, de mulțumire și de cerere.
Prin rugăciunea de laudă îl preamărim pe Dumnezeu, ziditorul tuturor celor văzute și nevăzute, adică dăm grai cinstirii și închinării înaintea Sa. Când privim crinii câmpului sau bolta înstelată a cerului, ne plecăm cu smerenie Creatorului și, în numele nostru și al întregii zidiri, Îl lăudăm și-L preamărim, după cuvântul psalmistului: „Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui; Lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui; Lăudați-L pe El întru puterile Lui; Lăudați-L pe El după mulțimea slavei Lui. Toată suflarea să laude pe Domnul” (Ps. CL).
Prin rugăciunea de mulțumire, ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale. Lui îi datorăm viața, la El aflăm ajutor în primejdii și în suferințe, El ne călăuzește pașii pe cărările vieții și ne ocrotește. De aceea, se cuvine să-I mulțumim pentru toate „căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Iisus Hristos” (I Tes. 5, 18). Rugăciunea de mulțumire este și mărturia sentimentului de recunoștință pentru dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu către noi.
Prin rugăciunea de cerere prezentăm Domnului dorințele noastre creștinești și pe cele ale semenilor noștri, având încredere că ele vor fi ascultate și împlinite de El. Îi cerem să putem birui ispita și păcatul și să putem rămâne, în mod stoic, pe calea binelui.
Încrederea în ajutorul lui Dumnezeu ne-a fost sugerată chiar de Mântuitorul care ne-a spus: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide” (Mt. 7, 7).
Se cuvine, deci, să ne rugăm pentru tot ceea ce este spre mântuirea sufletelor noastre, pentru părinții și frații noștri, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici și pentru unirea tuturor. Iar Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să facem cereri, rugăciuni, mulțumiri și mijlociri pentru toți oamenii (I Tim. 2, 1).
Cum trebuie făcută rugăciunea?
Pentru ca rugăciunea noastră să fie rug de foc ce urc spre cer și ca să audă Domnul glasul rugăciunii noastre, în zi și în noapte, la vreme de primejdie și de boală, precum și la orice trebuință, se cuvine să facem rugăciunea cu lacrimi de pocăință și zdrobire de cuget, după cuvântul care zice „dă-mi lacrimi să mă pocăiesc”; cu duh umilit, cu inimă înfrântă și smerită, așa cum se ruga proorocul David; cu nebiruită și neobosită nădejde, căci spune Domnul „toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că veți lua și va fi vouă” (Mc. 11, 24); cu nespurcate buze, adică să nu cerem Domnului cele ce sunt spre răul nostru sau al semenului, căci atunci rugăciunea s-ar face în păcat; cu neîncetare căci Iisus a spus „rugați-vă neîncetat” (I Tes.5,17).
