Rugăciunea de dimineață a credinciosului

Timpul liturgic al pravilei de dimineață poate fi unul legat de spațiul eclesial (slujba de dimineață a Utreniei, a Ceasurilor 1, 3, 6 urmate de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie), sau putem vorbi de timpul liturgic al rugăciunii matinale a credinciosului în mediul său particular sau „în cămara“ inimii sale (Matei 6, 6), în taină, în comuniune cu Dumnezeu.
Rugăciunea personală este de fapt o continuare a stării de rugăciune din Sfânta Biserică, o liturghie după Liturghie, iar rugăciunea cuvintelor trebuie să îmbrace forme concrete în rugăciunea faptelor bune, a filantropiei, a iubirii de aproapele.
Sfinții Părinți spun că rugăciunea este maica tuturor virtuților și din sânul ei toate celelalte se nasc. Ea ridică mintea către Dumnezeu și reprezintă vorbirea cea mai intimă a omului cu Mântuitorul lui. Rugăciunea este viața lumii, inima credinței, cununa nădejdii și sufletul Bisericii, este pacea familiilor, bucuria soților, apărarea copiilor, alinarea bolnavilor, mângâierea văduvelor și întărirea bătrânilor.
Viața de rugăciune a primilor creștini a fost continuă și intensă. Rugăciunile erau în parte improvizate, pentru nevoile de moment ale comunității, altele stabilite pentru Sfânta Euharistie, adică pentru cult. Se făceau și cântări din Psalmii Vechiului Testament sau imne creștine, iar apoi odată cu dezvoltarea cultului creștin a luat naștere impresionanta imnografie creștină apărând frumoasele alcătuiri din cărțile noastre de cult, inclusiv cărțile de rugăciuni pe care le purtăm și le păstrăm fiecare în casa lui la loc de cinste, alături de sfintele icoane, de Sfânta Scriptură și de candela aprinsă.
De aceea, rugăciunea dimineții săvârșită de credincioși încă de la începutul creștinismului trebuie să constituie pentru fiecare dintre noi legătura cu primele veacuri creștine, dar și cu tradiția milenară a Bisericii noastre strămoșești. Atunci când ne trezim din somnul nopții care a trecut, precum am adormit cu gândul și sufletul la Dumnezeu, același lucru trebuie să-l săvârșim și la momentul deșteptării noastre, când mai întâi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru noaptea ce tocmai a trecut, pentru paza din timpul somnului și pentru sprijinul și ajutorul zilei care acum începe.
În cărțile noastre de rugăciuni, înainte de a se începe pravila de dimineață, sunt precizate credinciosului următoarele îndemnuri: „Nu uita ceasurile tale de rugăciune, că nu știi ce va urma. Așadar, după ce te scoli și te speli, alungă toate grijile lumești, fă-ți semnul Sfintei Cruci și cu evlavie și fără grabă rostește mai întâi rugăciunile începătoare“ (Carte de Rugăciuni, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, 2012, p. 11.). Observăm faptul că pentru rugăciune este necesară atât o pregătire trupească, cât și una sufletească.
Întotdeauna când începem să ne rugăm preamărim pe Dumnezeu prin cuvintele „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!“; continuăm cu rugăciunile începătoare: „Împărate ceresc“, „Sfinte Dumnezeule“, „Prea Sfântă Treime“ și Rugăciunea domnească „Tatăl nostru“, urmează troparele speciale specifice acestui moment din zi, iar apoi „Rugăciunea către Sfânta Treime“. Fiindcă rugăciunea arată starea noastră de smerenie, de umilință și ofrandă adusă Preasfintei Treimi, rânduiala dimineții se continuă cu psalmul de umilință, „Psalmul 50“ al lui David. Nu poate lipsi mărturisirea credinței noastre, „Crezul sau Simbolul Credinței“, urmat de Rugăciunea către Dumnezeu-Tatăl, două rugăciuni adresate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rugăciune către Sfântul Înger, păzitorul vieții noastre, și bineînțeles două rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pravila dimineții se încheie cu o rugăciune de pocăință și alte scurte rugăciuni de sfârșit (Lumină lină, Nădejdea mea, Cuvine-se cu adevărat… și Pentru rugăciunile…).
Canonul de dimineață poate continua, în funcție de timpul fiecăruia, cu un acatist sau paraclis și cu citiri din Sfânta Scriptură. La final este bine să facem câteva metanii și să consumăm anafură și/sau agheasmă și să ne închinăm, rugând pe Bunul Dumnezeu să ne apere și să ne ferească de tot răul în cursul zilei.
Sfânta Biserică a alcătuit rugăciuni spre folos credinciosului în timpul zilei pentru diferite momente: rugăciune la începutul lucrului, rugăciune după sfârșitul lucrului și frumoasele rugăciuni de la vremea mesei (dimineață, prânz și cină), toate cu scopul de a ține mintea și sufletul credinciosului îndreptate la Dumnezeu spre ferirea de păcate și de lucruri rele.
În timpul rugăciunii credincioșilor pot apărea felurite ispite sau neajunsuri din partea diavolului: seara îi dă omului somn devreme, dimineața lenevire, peste zi nenumărate griji. Dar acestea sunt trecătoare și pot fi învinse prin exercițiul rugăciunii continue și al concentrării minții la cele dumnezeiești.
Lucrarea rugăciunii trebuie să fie pe primul loc în viața creștinului. Ea este suflarea duhului. Rugăciunea curată se află la capătul unui efort constant de curățire personală. Ea este încoronarea unor eforturi îndelungate de purificare de patimi și de gânduri, care dau omului echilibrul și succesul într-o lume caracterizată de o profundă criză moral-spirituală, intensificarea rugăciunii fiind antidotul „însănătoșirii“ sufletești a oamenilor de astăzi.
(Pr. asist. dr. Cosmin SANTI)