Rugăciunea către Sfântul Duh



Când începi să te rogi cu rugăciunea către Duhul Sfânt, nu uita că Duhul Sfânt a venit în lume prin Domnul nostru Iisus Hristos și lucrează în lume cu deosebire în sfânta Sa Biserică săvârșind mântuirea noastră. Sfântul Duh săvârșește toate tainele, sfințește, luminează, întărește, cheamă la rugăciune, umple sufletele de străpungere, stoarce lacrimi de pocăință, de mulțumire, de laudă, preface sufletele, mântuiește, dă viață, duce de la moarte duhovnicească la viață, dăruiește pace, libertatea duhului, harul înfierii făcând să țâșnească din inimile drepților și din străfundul sufletelor lor: Avva, părinte. Iată de ce începem rugăciunile noastre cu rugăciunea către Duhul Sfânt. Slavă ție, Atotsfinte Duhule, izvorul vieții noastre, împreună-lucrător cu Tatăl și cu Cuvântul!
Sfântul Sinod și toți păstorii îi călăuzesc pe credincioși spre unirea cu Dumnezeu și spre viața veșnică, restabilind chipul și asemănarea lor cu Dumnezeu în rațiune și cuvânt, și înălțându-i de la pământ la cer. Mari sunt menirea și datoria păstorilor duhovnicești! Să nu ne legăm de patimile vieții, ci să paștem sufletele încredințate nouă de Hristos! Să dea Dumnezeu ca toți să-și aducă mereu aminte de aceasta și să lucreze acest lucru al lui Dumnezeu bine, cu râvnă, fără lenevie, neîncetat, cu înțelegere.
Ce bogăție duhovnicească minunată se află în Biserică, bogăția credinței, speranței și iubirii, bogăția bunătății, a milei, a înțelepciunii lui Dumnezeu, bogăția minunilor, a curățirii de păcate, a sfințirii, a luminării, a mângâierii, păcii, libertății duhovnicești! O, dacă toți credincioșii și necredincioșii ar cunoaște și s-ar pătrunde de acest lucru, dacă și-ar aduce aminte și ar alerga cu osârdie la Biserică!
Sfânta Biserică este purtătoarea și propagatoarea duhului lui Hristos, duh ceresc, duhul iubirii universale. Băgați de seamă ce duh animă, străbate ecteniile ei, cântările, actele sfințitoare ale preoților. Păstorii sunt purtătorii duhului lui Hristos, duh ceresc, ai iubirii, smereniei, blândeții, răbdării, sfințeniei Lui. Înaltă și vrednică de cinstire este chemarea păstorului: Pentru lucrarea lor să-i socotiți pe ei vrednici de dragoste prisositoare.
O singură Biserică – un trup suntem, cei mulți și trebuie să trăim în iubire, iar pe cei ce se împotrivesc să-i aducem la Dumnezeu sau să-i mustrăm cu blândețe. Vrăjmașul cel neadormit caută mereu să smulgă din inimile noastre adevărata iubire, dar noi trebuie să i ne împotrivim din răsputeri și să păstrăm nestins focul acestei iubiri, să fim tot mai aproape unii de alții, uitând ocările, iertându-ne unii altora greșelile. învăța-ne Doamne, întărește-ne Doamne, ajută-ne Doamne! Neputincioși suntem, săraci suntem! Față de săraci și bogați fii dar deopotrivă blând, bun, compătimitor și doritor de bine.