Rugăciunea care nu dă greș în fața lui Dumnezeu

Pururea pomenitul Stareț, Părintele Haralambie, în lupta sa dusă împotriva patimilor și puterilor întunericului, a dobândit multe cununi. Dar cununa cea mai prețioasă a dobândit-o în lupta sângeroasă dusă împotriva patimii acediei. Cu toate că aceasta se vede din descrierea vieții lui, am considerat că este folositor să afierosim un capitol separat despre aceasta, alcătuit din convorbiri cu fiii lui duhovnicești.
Redau aici convorbirea cu un monah din mănăstirea vecină.
Starețul: Cât despre acedie, de care te-ai înfricoșat atât de mult, trebuie să știi că este una din cele mai puternice arme ale satanei. Dar ca să îngăduie Dumnezeu să te chinuie această patimă, înseamnă că și tu ai dat un oarecare drept. Atunci când un începător dorește să înceapă nevoința privegherii în fiecare noapte, nu poate birui această patimă fără un povățuitor iscusit. Acedia este prietenă nedespărțită a celor ce umblă după voia lor și a celor mândri. Dacă auzi pe vreunul care umblă după voia lui, susținând că a dobândit rugăciunea minții, să fii sigur că acela este înșelat.
Așadar, să-ți spun câteva lucruri despre cum poți să priveghezi noaptea.
Mai întâi trebuie să înțelegi că privegherea înseamnă întâlnire, înseamnă convorbire cu Însuși Dumnezeu. Firește, în această întâlnire cererea cea mai mare este „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Dar ca să ne miluiască, a făcut El Însuși o înțelegere cu noi în Evanghelie spunând: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). (Starețul Haralambie)
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie ‒ Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005)