RUDY…

Florin (Rudy) RĂDULESCU – un poet excentric și talentat pe care am hotărât să-l prezint cititorilor rubricii „Cioburi de metaforă” din Monitorul de Suceava, pentru că – părerea mea! – dincolo de masca după care alege să se poziționeze, se află un om sensibil și inventiv, iritat, însă – uneori pe bună dreptate! – de modul în care sunt întocmite ierarhiile în literatura română actuală. E drept că, adesea, îi place să braveze lăudându-se că este cunoscut „ca un cal breaz” (zice el!) pe site-urile de matrimoniale și că a fost exclus din peste 200 grupuri de „poezie feisbucistă” (or fi existând atâtea?!), alintându-se cu supranumele „Mare Maestru Intergalactic” pe care și-l atribuie – mai în glumă, mai în serios – conștient de propria valoare, într-un amestec de sarcasm la adresa lumii în care trăim și de autoironie necruțătoare. Modul în care își venerează mama, precum și permanentul zbucium sufletesc – greu de intuit, de altfel! – îl recomandă drept un om bun, dar nu prea mai avem astăzi răgaz să observăm, să acordăm timp celor din jur, fiind tulburați de scurgerea din ce în ce mai tumultoasă a efemerei noastre existențe. Bine spunea Octavian Paler: „Noi astăzi suntem o țară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până și nefericiții nu sunt solidari între ei.”
S-a născut la 22 septembrie 1967, în București și este absolvent al Institutului Politehnic din același oraș de pe malurile Dâmboviței. N-a prea participat la concursuri și mă voi rezuma doar să amintesc prestația avută anul acesta în cadrul secțiunii „literatură umoristică” a Festivalului Internațional „Umor la… Gura Humorului”, apreciată de către cei care au jurizat prin acordarea locului I la poezie.
Fiind convins că vor fi primite așa cum se cuvine de către domniile voastre vă las, dragi cititori, trei dintre poeziile celui despre care tocmai am făcut vorbire, salutându-l – în același timp – cu zâmbetul pe buze…
Să trăiești, coane!
VINI TORENȚIALE
(sonet)
Ai nimicit suflarea-mi. Ți-era roabă,
Surâsul tău deșertic și inert
Punea incertitudinea la fiert,
M-ai adorat ca să te afli-n treabă.
Servesc singurătatea la desert
Când șfichiuiesc trecutul ca pe-o gloabă
Ce a păscut dorința mea neghioabă,
Nu te-am uitat, dar uit că pot să iert.
Am supt la sânul verilor fatale
Albastrul cer. Azi, pare-un beteșug,
Ce-a mai rămas din suflet ard pe rug,
Un rug al rugăciunii infernale;
Să nu-mi cioplești din nostalgii coșciug
Când te inundă vini torențiale…
ȘERPUITOAREA TA IUBIRE
(rondel)
Șerpuitoarea ta iubire
Mă strigă, încă, din abis,
Ești un capitol interzis,
O blestemată amăgire…
Singurătății îi sunt mire,
De ochii tăi nu m-am dezis,
Șerpuitoarea ta iubire
Mă strigă, încă, din abis.
Îmbălsămez o amintire,
Când bântui porția-mi de vis,
Spre gura ta n-am, azi, permis,
De ce îmi stăruie-n uimire
Șerpuitoarea ta iubire?
UN ULTIM SĂRUT
Iubirea mă strigă, imberbă,
Dar azi, pietruit de regret,
Îți surp amintirea acerbă,
Crestând-o cu-al beznei stilet.
Spre ce solitudinea-mi gravă
S-o-ndrept când sunt prins în lasou
De-a liniștii crâncenă lavă,
Și-n tine n-am strop de ecou?
Fumez un chiștoc de lumină,
Gătit să mă mântui în iad,
Adio, sublimă felină,
Un ultim sărut și-o să cad…
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!