Rudimentarul Preda!

Everac îmi trimite două cărți proaspăt apărute: „50 de pamflete” (Ed. Roza Vânturilor) și „Scrisori” (Ed. Semne). Conform Institutului Român de Statistică, Paul Everac este autorul cel mai jucat din toate timpurile în România. Într-o recentă și ( prin proporții) monumentală Istorie a literaturii române, Everac nu există (decât în trecătoare referiri, toate negative). A publicat 5 cărți de poezie, 18 de eseistică, 7 de proză, 41 de teatru, i s-au reprezentat 39 de piese, a semnat zeci de scenarii de film, radio și TV, este prezent în toate sintezele și dicționarele de literatură, i s-au dedicat cărți, nu lipsește din nici o antologie de texte dramatice. Veți spune că toate acestea sunt, înainte de orice, referiri de ordin cantitativ. Desigur, incontestabile. Contestabilă ar fi, atunci, calitatea „mărfii” oferită unui atât de larg consum? Dacă ne luăm după referințele critice mai vechi, dimpotrivă: o mulțime de condeie critice prestigioase (și atunci, și acum) pledează cu nesmintită convingere în favoarea dramaturgiei lui Everac. Politicește? Nici măcar membru de partid n-a fost! Marele reproș (niciodată astfel formulat răspicat) ar fi acela că, „om al lui Iliescu”, a fost pus în fruntea Televiziunii, unde a deranjat profund cu tabletele lui săptămânale și a clacat cu un revelion penibil. Ion Iliescu îl trece pe directorul TV Everac în rândul greșelilor sale – ceea ce nu se face, fiindcă ori l-a slujit (și atunci, nu-i întorci spatele), ori dimpotrivă (și se anulează acuza).
… În studenție, mâncam la cantina „Justin Georgescu” și i-am făcut unei comesene (acum e conferențiar universitar) observația discretă că are fărâmituri pe bărbie. Mi-a răspuns: „da, parcă tu n-ai nasul mare!”
Se vede că și Everac are nasul mare, într-o astfel de logică fiind exclus din literatura română. N-aș zice că poartă în spate ditamai opera impecabilă și copleșitoare. Are, însă, cel puțin 5-6 scrieri de teatru care, în generala sărăcie a dramaturgiei naționale (și nu numai) pot figura cu deplină legitimitate pe lista onorabilă a pieselor bine articulate și purtând marca unui curaj ce i-a pricinuit sumedenie de cenzurări și interziceri. Nu le mai ia nimeni în seamă, fiindcă dramaturgul a făcut și a dres. Ce are una cu alta? Nimic! La 82 de ani, dat afară din casă (retrocedată) și din literatură, scrie tuturor sute de scrisori deschise. Numai lui Dumnezeu nu-i scrie – decât, cel mult, lui Dumitru Popescu-Dumnezeu. Nu cred că a primit, sau va primi, vreun răspuns…
Într-o situație oarecum similară se află opera răposatului Marin Sorescu, căftănit de același Iliescu. Nimeni nu-i mai joacă piesele (excelente!), referirilor critice li s-a pus surdină. Nici Marin Preda, fost deputat în MAN, nu-i iertat. Citesc într-o gazetă ieșeană din săptămâna trecută: „Marin Preda prozator bolovănos și rudimentar, cu o tehnică narativă la nivelul compunerilor școlare” (!) În același articol, despre Călinescu (care s-a mai dat cu regimul în unele „cronici ale optimistului”) se vorbește în termenii „tâmpeniile divinului critic.” A devenit modă să se dea de pământ cu literatura română din toate timpurile, în numele unor „recitiri” iconoclaste ce ascund irepresive tendințe negativist-vedetiste. În fiecare școală există câte un profesor rău, ciufut, hiper-exigent, care-i trântește cu voluptate pe toți la examene.
În clasa literaturii române, rolul și l-a asumat Eugen Negrici, care, păstrând doar o mână de pagini din tot ce au scris românii de la cronicari încoace, își taie craca de sub picioare, fiindcă predă tocmai literatura română la Universitatea din București și-i în pericol să rămână… fără obiectul muncii! Mai trist este că se sugerează ideea potrivit căreia, prin comparație cu literaturile țărilor vecine, cea română ar fi de tot pirpirie și nevolnică – asta, poate fiindcă nici ungurii, nici bulgarii, nici sârbii, nici ucrainenii nu s-au lăsat seduși de tentația recitirilor minimalizatoare. Ați auzit de vreo „re-evaluare” a lui Petöffi de violența contestatară celei la care a fost supus, la noi, Eminescu? Vecinii arată că știu să se respecte. Iar noi, nu vom obține respectul altora, dacă nu vom ști să ne respectăm mai întâi pe noi înșine!