Rudel Obreja, arestat după ce ar fi cerut un milion de euro pentru a interveni la judecători



Fostul președinte al Federației Române de Box (FRB), Rudel Obreja, acuzat de trafic de influență după ce ar fi cerut un milion de euro de la o persoană judecată de instanța supremă, pentru a interveni în favoarea acesteia la judecători, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, informează Mediafax.Decizia a fost luată miercuri de Tribunalul București, la propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA).Obreja poate ataca hotărârea la Curtea de Apel București.Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denunțător un milion de euro. În schimbul banilor, susțin anchetatorii, fostul președinte al FRB „a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor din completul învestit cu soluționarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât îi va determina să pronunțe o hotărâre favorabilă denunțătorului”. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunțător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii, mai precizează DNA. Rudel Obreja a impus ca 200.000 de euro din suma cerută să-i fie dată înainte de pronunțarea hotărârii, iar diferența, după obținerea soluției favorabile, mai susțin procurorii anticorupție.”Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susținut că persoanele pe lângă care își exercita influența i-au transmis denunțătorului, prin intermediar, că va obține cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a ’noului cod’ (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP și NCPP)”, a mai arătat DNA.Recursul din dosarul denunțătorului a fost soluționat anterior datei de 1 februarie 2014 și a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă.Procurorii i-au prezentat lui Obreja acuzațiile și l-au reținut marți.



Recomandări

A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei

A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei
A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei