Rudel Obreja a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare



Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, decizia Curții de Apel București fiind definitivă, scrie Mediafax.„În majoritate, admite apelul declarat de apelantul-inculpat Rudel Obreja, împotriva sentinței penale a Tribunalului București. Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond: În baza art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și stabilește un termen de supraveghere de trei ani”, se arată în decizia Curții de Apel București.



Recomandări

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar