Mișcarea înseamnă sănătate 2 apr. • PRO sănătate Mișcarea înseamnă sănătate Mișcarea reprezintă legea neschimbată a naturii. Experimentăm mișcarea cosmică prin rotația neîntreruptă a planetelor în sistemul nostru solar. Anotimpurile vin și pleacă, luna crește și descrește, zorile anunță ziua și amurgurile semnalizează apropierea nopții. În organism, chiar în momentele în… 2 apr. • PRO sănătate Mișcarea înseamnă sănătate
Dacă e luni, e România! 2 apr. • Fotbal pe pâine Dacă e luni, e România! A început, în sfârșit, primul turneu de Grand Slam al anului! Să sperăm că-l și ține, printre tot mai numeroasele tulpini, unele cuprinse de flăcările devenite aproape tradiționale. În turneele pregătitoare, la feminin, multe favorite ajunse probabil din greșeală așa… 2 apr. • Fotbal pe pâine Dacă e luni, e România!
„Clubul musical din Dorna” „Clubul musical din Dorna” 2 apr. • Presa veche „Clubul musical din Dorna” 2 apr. • Presa veche „Clubul musical din Dorna”
Ce se închide nu se fluieră? 2 apr. • Colțul condeierului Ce se închide nu se fluieră? Dacă tot am vorbit despre scandaloasa închidere (cu Poliția!) a Muzeului CFR, și ne aflăm în Anul European al Căilor Ferate, parcă s-ar cuveni adăugate câteva considerente cu caracter general privitoare la însăși condiția unui muzeu al drumului de fier,… 2 apr. • Colțul condeierului Ce se închide nu se fluieră?
Ce ne-am face fără blonde (8). De 1 Aprilie… 2 apr. • Prin pădurea de cuvinte Ce ne-am face fără blonde (8). De 1 Aprilie… Motto. Dialog conjugal, de primăvară. – Iubi, mâine e 8 Martie! Nu-mi spui, măcar, că mă iubești? – Of! Iar începi!? Ți-am spus-o, dragă, de atâtea ori… – Hai, mai spune-mi-o încă o dată! –… 2 apr. • Prin pădurea de cuvinte Ce ne-am face fără blonde (8). De 1 Aprilie…
Sfânta Cruce, armă nebiruită și pururea izbândă Sfânta Cruce, armă nebiruită și pururea izbândă 2 apr. • Religie Sfânta Cruce, armă nebiruită și pururea izbândă 2 apr. • Religie Sfânta Cruce, armă nebiruită și pururea izbândă
De pe un pat de spital… 2 apr. • Colțul cititorului De pe un pat de spital… Chiar dacă cele ce urmează sunt deja cunoscute celor care au avut de suferit din cauza Covidului, trebuie să le menționez măcar pentru a fi bine înțeleasă. Pe scurt. O lună de suferință cruntă acasă, ultimele două săptămâni fiind de… 2 apr. • Colțul cititorului De pe un pat de spital…
Tristețea – o boală a sufletului Tristețea - o boală a sufletului 2 apr. • Religie Tristețea – o boală a sufletului 2 apr. • Religie Tristețea – o boală a sufletului
Tactică de Radio Erevan 2 apr. • Fotbal pe pâine Tactică de Radio Erevan Nu mi-a mai ars de fotbal după înfrângerea cu Armenia, îmi imaginam comentariile la cald, erau atât de previzibile. Am trecut pe tenis, convins că nu pierd nimic, iar a doua zi am râs superior când fii-miu m-a întrebat dacă… 2 apr. • Fotbal pe pâine Tactică de Radio Erevan
Buni zori, prietene! Un leu pentru Muzeu, te poate implica și pe tine 2 apr. • Editorial Buni zori, prietene! Un leu pentru Muzeu, te poate implica și pe tine Ieri, fiind sărbătoare, meșterul Vasile n-a mai venit cu ajutoarele lui să adauge pietre aleilor care duc către ultimul obiectiv al proiectului meu – Biserica de Piatră din Livadă. A… 2 apr. • Editorial Buni zori, prietene! Un leu pentru Muzeu, te poate implica și pe tine
„Frontul muncii voluntare” „Frontul muncii voluntare” 2 apr. • Presa veche „Frontul muncii voluntare” 2 apr. • Presa veche „Frontul muncii voluntare”
Între tragic și ridicol 2 apr. • Colțul condeierului Între tragic și ridicol „Vrem o țară / ca afară!” era unul dintre sloganurile cele mai apăsat scandate la acțiunile revendicative de acum doi-trei ani. De ce, dintr-odată, strada l-a uitat? Din moși-strămoși, România a privit cu ochi respectuos-pofticioși la „Evropa”, dispusă să preia… 2 apr. • Colțul condeierului Între tragic și ridicol
Prima Liturghie în Paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava Prima Liturghie în Paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava 1 apr. • Religie Prima Liturghie în Paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava 1 apr. • Religie Prima Liturghie în Paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava
Pomelnicul generațiilor Pomelnicul generațiilor 1 apr. • Religie Pomelnicul generațiilor 1 apr. • Religie Pomelnicul generațiilor
O abordare onestă despre rușine și vinovăție O abordare onestă despre rușine și vinovăție sursa Crestin Ortodox 1 apr. • Religie O abordare onestă despre rușine și vinovăție 1 apr. • Religie O abordare onestă despre rușine și vinovăție
Astăzi se împlinesc 30 de ani de la reînființarea vieții monahale la Voroneț, după 206 ani de vitregie a trăirii monahale Poza document-1991, obștea Mănăstirii Voroneț 1 apr. • Reportaj Astăzi se împlinesc 30 de ani de la reînființarea vieții monahale la Voroneț, după 206 ani de vitregie a trăirii monahale 1 apr. • Reportaj Astăzi se împlinesc 30 de ani de la reînființarea vieții monahale la Voroneț, după 206 ani de vitregie a trăirii monahale
Interacțiunea dintre emoții și gene ne poate schimba viața Psiholog Mihai Moisoiu 1 apr. • PRO sănătate Interacțiunea dintre emoții și gene ne poate schimba viața 1 apr. • PRO sănătate Interacțiunea dintre emoții și gene ne poate schimba viața
Ăia mici au murit frumos… 1 apr. • Fotbal pe pâine Ăia mici au murit frumos… În întreaga istorie a fotbalului nu-mi amintesc să fi avut vreodată parte de un program de o asemenea densitate ca acesta din ultima perioadă, în care ambele naționale de fotbal, și cea de tineret, și cea de seniori, au avut… 1 apr. • Fotbal pe pâine Ăia mici au murit frumos…
Cum ar fi, Domnule Președinte? 1 apr. • Editorial Cum ar fi, Domnule Președinte? Exact acum un an, pe 1 aprilie 2020, domnul președinte Klaus Iohannis ne oferea un nesperat sprijin moral, retrăgând decorația conferită Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Să ne reamintim. Cu o zi înainte, municipiul Suceava și… 1 apr. • Editorial Cum ar fi, Domnule Președinte?
„Sfatul femeiesc” (I) „Sfatul femeiesc” (I) 1 apr. • Presa veche „Sfatul femeiesc” (I) 1 apr. • Presa veche „Sfatul femeiesc” (I)
„Prima plută din acest an” „Prima plută din acest an” 31 mart. • Presa veche „Prima plută din acest an” 31 mart. • Presa veche „Prima plută din acest an”
Programul activităților comemorative la împlinirea a 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă Programul activităților comemorative la împlinirea a 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă 31 mart. • Religie Programul activităților comemorative la împlinirea a 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă 31 mart. • Religie Programul activităților comemorative la împlinirea a 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă
Educația religioasă în familie și școlile duminicale Educația religioasă în familie și școlile duminicale 31 mart. • Religie Educația religioasă în familie și școlile duminicale 31 mart. • Religie Educația religioasă în familie și școlile duminicale
Terestra Aida! 31 mart. • Colțul condeierului Terestra Aida! Surprinzător, alarmant, ridicol, inexplicabil – luați-o cum vreți, da-i cât se poate de limpede că omenirea se tâmpește pe zi ce trece, iar victime cad, una după alta, creații majore din toate domeniile artei. A venit și rândul operei „Aida”:… 31 mart. • Colțul condeierului Terestra Aida!
„Întinde mâna ta! Și a întins-o, iar mâna lui s-a făcut sănătoasă” „Întinde mâna ta! Și a întins-o, iar mâna lui s-a făcut sănătoasă” 31 mart. • Religie „Întinde mâna ta! Și a întins-o, iar mâna lui s-a făcut sănătoasă” 31 mart. • Religie „Întinde mâna ta! Și a întins-o, iar mâna lui s-a făcut sănătoasă”
Doi doctori pensionari tratează pacienții cu Covid din Vatra Dornei, într-un pavilion care are peste 100 de ani Dr. Leonița Bosancu, medic-șef al secției Boli Infecțioase SM Vatra Dornei 31 mart. • Reportaj Doi doctori pensionari tratează pacienții cu Covid din Vatra Dornei, într-un pavilion care are peste 100 de ani 31 mart. • Reportaj Doi doctori pensionari tratează pacienții cu Covid din Vatra Dornei, într-un pavilion care are peste 100 de ani
Dacă cineva îți face rău, tu fă-i bine Dacă cineva îți face rău, tu fă-i bine 31 mart. • Religie Dacă cineva îți face rău, tu fă-i bine 31 mart. • Religie Dacă cineva îți face rău, tu fă-i bine
Ești sigur că ai fost eliminat de nemți doar după ce s-au urcat în autocar! 31 mart. • Fotbal pe pâine Ești sigur că ai fost eliminat de nemți doar după ce s-au urcat în autocar! Se pare că am ieșit onorabil, cuvântul nu-mi aparține, din ciocnirea cu panzerele la seniori. Am încasat ca Doroftei, dar am dat și noi, iar la sfârșit am rămas în… 31 mart. • Fotbal pe pâine Ești sigur că ai fost eliminat de nemți doar după ce s-au urcat în autocar!
Baloo, tigrii de la circ, Pic și Poc, Simba și leoaicele sale, vedetele Parcului Zoologic Rădăuți Baloo, tigrii de la circ, Pic și Poc, Simba și leoaicele sale, vedetele Parcului Zoologic Rădăuți 31 mart. • #cevaltceva Baloo, tigrii de la circ, Pic și Poc, Simba și leoaicele sale, vedetele Parcului Zoologic Rădăuți 31 mart. • #cevaltceva Baloo, tigrii de la circ, Pic și Poc, Simba și leoaicele sale, vedetele Parcului Zoologic Rădăuți
Postul duhovnicesc Postul duhovnicesc 30 mart. • Religie Postul duhovnicesc 30 mart. • Religie Postul duhovnicesc
Taina Sfântului Maslu, duminică, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților 30 mart. • Religie Taina Sfântului Maslu, duminică, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava 30 mart. • Religie Taina Sfântului Maslu, duminică, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Ce ne-am face fără blonde (7). Alfabetar pandemic cu…. multe blonde! 30 mart. • Prin pădurea de cuvinte Ce ne-am face fără blonde (7). Alfabetar pandemic cu…. multe blonde! Ade la: 1. Amor: Un bărbat și soția sa stăteau la masă, în carantină. Deodată bărbatul zice: – Te iubesc! – Vorbești tu sau berea? – Vorbesc eu… cu berea!… 30 mart. • Prin pădurea de cuvinte Ce ne-am face fără blonde (7). Alfabetar pandemic cu…. multe blonde!
Totuși arată a fotbal! 30 mart. • Fotbal pe pâine Totuși arată a fotbal! Fără discuție, în cei 60 și ceva de ani de când mă preocupă fotbalul, și în peste 30 de când îl comentez în scris și la radio, nu am traversat niciodată o perioadă de asemenea densitate, în care în decurs… 30 mart. • Fotbal pe pâine Totuși arată a fotbal!
Act istoric de importanță majoră în Istoria Modernă a României 30 mart. • Colțul cititorului Act istoric de importanță majoră în Istoria Modernă a României Sfârșitul lunii lui mărțișor ne aduce odată cu vestitorii primăverii care dau în fiecare an din aripile lor zglobii întorcându-se pe pământul însorit al României și întoarcerea Basarabiei la patria… 30 mart. • Colțul cititorului Act istoric de importanță majoră în Istoria Modernă a României
„Noi, colectiviștii” „Noi, colectiviștii” 30 mart. • Presa veche „Noi, colectiviștii” 30 mart. • Presa veche „Noi, colectiviștii”
Marțea e o zi cu ghinion? Marțea e o zi cu ghinion? 30 mart. • Religie Marțea e o zi cu ghinion? 30 mart. • Religie Marțea e o zi cu ghinion?
Înmulțirea talanților, calea spre Împărăția darurilor nesfârșite Înmulțirea talanților, calea spre Împărăția darurilor nesfârșite 29 mart. • Religie Înmulțirea talanților, calea spre Împărăția darurilor nesfârșite 29 mart. • Religie Înmulțirea talanților, calea spre Împărăția darurilor nesfârșite
De ce cu noaptea-n cap? 29 mart. • Fotbal pe pâine De ce cu noaptea-n cap? De foarte mulți ani, în bucata asta a anului (de fapt, în anii non-COVID, totul se desfășura mai devreme, în perioada decembrie-ianuarie, acum totul s-a întârziat cam cu o lună) îmi dădeam peste cap bioritmul, urmărind, atât cât puteam, meciurile… 29 mart. • Fotbal pe pâine De ce cu noaptea-n cap?
Intrarea lui Cuza în Focșani 29 mart. • Colțul cititorului Intrarea lui Cuza în Focșani 5februarie a intrat în Cartea destinului neamului nostru drept o zi de referință în procesul de reconstituire a Daciei milenare, trunchiată fără milă de vitregiile istoriei care a separat prin hotare nejustificate cel mai vechi popor al Europei, sperând ca… 29 mart. • Colțul cititorului Intrarea lui Cuza în Focșani
Un muzeu furat de Armata Roșie 29 mart. • Prin pădurea de cuvinte Un muzeu furat de Armata Roșie Pe la mijlocul lui ianuarie (1991), Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural Național Suceava primea din partea Ministerului Culturii solicitarea de a efectua identificarea bunurilor culturale de patrimoniu care au fost ridicate de armata și autoritățile sovietice în perioada 1944-1958 din… 29 mart. • Prin pădurea de cuvinte Un muzeu furat de Armata Roșie
Unicul derby surogat 29 mart. • Fotbal pe pâine Unicul derby surogat Băieții ăia din facțiunea dură a DDB or fi luat-o razna, dar marea masă a suporterilor lui Dinamo cumpără zeci de mii de bilete online la meciuri din campionatul nostru cel de toate etapele! Asta înseamnă niște bani cu care… 29 mart. • Fotbal pe pâine Unicul derby surogat
Incertitudinea, spaima și fuga de Dumnezeu Incertitudinea, spaima și fuga de Dumnezeu 29 mart. • Religie Incertitudinea, spaima și fuga de Dumnezeu 29 mart. • Religie Incertitudinea, spaima și fuga de Dumnezeu
Reala noastră cădere în virtual 29 mart. • Religie Reala noastră cădere în virtual Aș spune că întâia discuție din Biserică privind ispita „virtualului” a avut loc cam pe la începuturile radioului în țară, mai ales după difuzarea, pe 9 octombrie 1932, a primei slujbe religioase de la Biserica… 29 mart. • Religie Reala noastră cădere în virtual
„O inițiativă ce merită multă atenție” „O inițiativă ce merită multă atenție” 29 mart. • Presa veche „O inițiativă ce merită multă atenție” 29 mart. • Presa veche „O inițiativă ce merită multă atenție”
Ura! Falimentul școlii a fost întrerupt 29 mart. • Editorial Ura! Falimentul școlii a fost întrerupt Falimentul școlii a fost, cică, întrerupt, după ce la Cotroceni, Sfatul Înțelepților, împrumutat de la triburile malgașe, a luat o decizie surprinzătoare pe care o știam de două săptămâni. Ne-o spusese președintele însuși, care n-a… 29 mart. • Editorial Ura! Falimentul școlii a fost întrerupt
Uite-așa cum ne vedeți, o să-i batem și pe nemți! 29 mart. • Fotbal pe pâine Uite-așa cum ne vedeți, o să-i batem și pe nemți! Așa cum s-au încrucișat meciurile celor două naționale ale noastre, mie îmi revin cele ale echipei de tineret. Prea bine, tensiunea a fost la ea acasă peste tot, și la seniori, și la ăștia mici.… 29 mart. • Fotbal pe pâine Uite-așa cum ne vedeți, o să-i batem și pe nemți!
DUM SPIRO, SPERO! 29 mart. • Colțul condeierului DUM SPIRO, SPERO! De tot se-ngroașă gluma, iar noi o ținem într-o zăbăucă și iresponsabilă hărmălaie pro sau anti vaccin, pro sau anti mască! Mă-ntreb ce ne-am fi făcut (ferește-ne, Doamne!) într-un război clasic: purtam masca de gaze ori ba – că-n tranșee… 29 mart. • Colțul condeierului DUM SPIRO, SPERO!