DESPRE PĂCAT 24 mart. • Religie DESPRE PĂCAT 1. Ce este păcatul? Păcatul este călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptâ, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile Sale, de aceea păcatul se mai numește… 24 mart. • Religie DESPRE PĂCAT
Provocări spirituale ale globalizării în Uniunea Europeană 24 mart. • Religie Provocări spirituale ale globalizării în Uniunea Europeană În contemporaneitate societatea creștină se vede pusă în fața unei provocări inedite atât prin dimensiuni cât și prin implicații, ce tinde către un apogeu nedorit: mondializarea sau mai exact globalizarea,… 24 mart. • Religie Provocări spirituale ale globalizării în Uniunea Europeană
Cronica religioasa 24 mart. • Religie Cronica religioasa Sâmbătă, 25 martie, la Biserica Baptistă „Maranatha”, str. Dragoș Vodă, 28 A, începând cu ora 11,00, va avea loc Festivalul „Forte Fortissimo” – ediția zonală. Vor participa fanfare din Suceava, Ipotești, Mihoveni, Iași, Cluj, București, care vor interpreta muzică religioasă.… 24 mart. • Religie Cronica religioasa
Din presa de altadata Din presa de altadata 24 mart. • Presa veche Din presa de altadata 24 mart. • Presa veche Din presa de altadata
(dar nu și pe locuitorii ei…) 23 mart. • Editorial (dar nu și pe locuitorii ei…) Cu câteva zile în urmă am primit, din partea unei reviste culturale de la noi, două întrebări (pentru o anchetă) privind sensurile de astăzi ale patriotismului. Întrebarea m-a surprins plăcut – bine că ne mai… 23 mart. • Editorial (dar nu și pe locuitorii ei…)
ATESTĂRI ȘI DECORĂRI 23 mart. • Colțul condeierului ATESTĂRI ȘI DECORĂRI Ne-am născut? Existăm? Imediat după decembrie 1989, au apărut cele dintâi încurcături birocratice la Teatrul Național din Iași. Banca ne cerea… decizia de înființare a instituției. Ceea ce era perfect legitim în cazul puzderiei de SRL-uri apărute peste noapte în… 23 mart. • Colțul condeierului ATESTĂRI ȘI DECORĂRI
SALATE ȘI SOSURI NATURISTE CONSISTENTE ȘI FOARTE NUTRITVE ! SALATE ȘI SOSURI NATURISTE CONSISTENTE ȘI FOARTE NUTRITVE ! 23 mart. • Farmacia naturii SALATE ȘI SOSURI NATURISTE CONSISTENTE ȘI FOARTE NUTRITVE ! 23 mart. • Farmacia naturii SALATE ȘI SOSURI NATURISTE CONSISTENTE ȘI FOARTE NUTRITVE !
Alege sau evită: 5 strategii de succes Alege sau evită: 5 strategii de succes 23 mart. • Farmacia naturii Alege sau evită: 5 strategii de succes 23 mart. • Farmacia naturii Alege sau evită: 5 strategii de succes
SFINTE TAINE 23 mart. • Religie SFINTE TAINE BOTEZUL. Prin Botez ne naștem ca fii ai lui Dumnezeu. „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va intra în Împărăția cerurilor” (Ioan 3, 5); „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”… 23 mart. • Religie SFINTE TAINE
Mila creștină, societate de caritate cu sediul în Fălticeni 23 mart. • Religie Mila creștină, societate de caritate cu sediul în Fălticeni Istoric: Societatea a fost înființată în anul 1991. Membrii fondatori: Pr. Argatu V. Ioan în colaborare cu Pr. Cristea Dumitru din Pașcani, Pr. Saftiuc Gheorghe din Dolhasca, Pr. Argatu Mihai din Iacobeni -Suceava; Pr. Ghetu… 23 mart. • Religie Mila creștină, societate de caritate cu sediul în Fălticeni
Rețete de post 23 mart. • Religie Rețete de post Salată franțuzească Ingrediente: 500 g cartofi fierți 150 g morcov 150 g țelină 150 g mazăre 2 linguri de pătrunjel fin tocat 100 g castraveciori murați 2 mere oțet, sare, piper puțin zahăr 2 linguri de muștar 1 ceașcă maioneză… 23 mart. • Religie Rețete de post
Tradiții de Buna Vestire 23 mart. • Religie Tradiții de Buna Vestire Bunavestire (25 martie) avea în unele zone și o altă semnificație pe lângă cea religioasă. Acum cântă pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viața omului. Când o persoană îl auzea pentru prima oară cântând, trebuia să numere… 23 mart. • Religie Tradiții de Buna Vestire
Din presa de altadata Din presa de altadata 23 mart. • Presa veche Din presa de altadata 23 mart. • Presa veche Din presa de altadata
Sfântul Carcalete și dracul de Bernicu 22 mart. • Editorial Sfântul Carcalete și dracul de Bernicu Sâmbătă seara, un binevoitor care, probabil, a ținut să-și păstreze anonimatul, a sesizat Prefectura că la Liceul cu Program Sportiv din Suceava se află în plină desfășurare o paranghelie. Binevoitorul a pârât, nu pentru că… 22 mart. • Editorial Sfântul Carcalete și dracul de Bernicu
Elevi și eleve 22 mart. • Colțul condeierului Elevi și eleve Elevii în vârstă de 14-15 ani fredonează teme sexuale, la fel cum, acum două-trei decenii, părinții lor fredonau teme de Pink Floyd și Deep Purple. Fete de-a șaptea își pierd fecioria în pauza mare, înaintea tezei la mate, iar băieții… 22 mart. • Colțul condeierului Elevi și eleve
Soluții pentru dieta antistres 22 mart. • Farmacia naturii Soluții pentru dieta antistres Ți-ai dorit deseori o soluție care te-ar scăpa de stres fără sacrificii, fără să fii mereu în alertă că ți-ai putea da peste cap dieta pe care o urmezi? Care dintre nutrienți ți-ar fi de folos? Primul dintre ei, și… 22 mart. • Farmacia naturii Soluții pentru dieta antistres
SFINTELE TAINE: SFÂNTA SPOVEDANIE ȘI SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE 22 mart. • Religie SFINTELE TAINE: SFÂNTA SPOVEDANIE ȘI SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea mea tainele” (Lucian Blaga). Noi, Creștinii Ortodocși, nu ucidem cu mintea Tainele. Câteva cuvinte despre Sfintele TAINE.… 22 mart. • Religie SFINTELE TAINE: SFÂNTA SPOVEDANIE ȘI SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE
Slăbește la birou: 7 reguli! Slăbește la birou: 7 reguli! 22 mart. • Farmacia naturii Slăbește la birou: 7 reguli! 22 mart. • Farmacia naturii Slăbește la birou: 7 reguli!
Lumina cea neasemănată Lumina cea neasemănată 22 mart. • Religie Lumina cea neasemănată 22 mart. • Religie Lumina cea neasemănată
Mitropolitul Daniel va efectua o vizită pastorală în Portugalia 22 mart. • Religie Mitropolitul Daniel va efectua o vizită pastorală în Portugalia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, se va afla, în perioada 25-26 martie, la Lisabona, Portugalia, la invitația IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională. IPS Părinte Mitropolit Daniel a… 22 mart. • Religie Mitropolitul Daniel va efectua o vizită pastorală în Portugalia
CULTURĂ CU CHIRIE 22 mart. • Problema săptămânii CULTURĂ CU CHIRIE Clădirea Casei Tineretului din strada Maior Ioan este, de peste 15 ani, subiect de tensiuni între administrația locală și proprietarul Fundația pentru Tineret Suceava. Aflat, până în 1989, în patrimoniul organizației locale a tineretului comunist, imobilul a fost preluat de… 22 mart. • Problema săptămânii CULTURĂ CU CHIRIE
Buna vestire sau ziua cucului 22 mart. • Religie Buna vestire sau ziua cucului Potrivit creștinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria ca a fost aleasă de Dumnezeu să dea naștere Mântuitorului Hristos. În calendarul popular sărbătoarea aceasta se mai numește și Blagovistenie sau Ziua Cucului, cucul ocupând… 22 mart. • Religie Buna vestire sau ziua cucului
Din presa de altadata Din presa de altadata 22 mart. • Presa veche Din presa de altadata 22 mart. • Presa veche Din presa de altadata
Despre Învierea lui Iisus Hristos 21 mart. • Religie Despre Învierea lui Iisus Hristos În Noul Testament sunt denumiri diferite pentru evenimentul Paștilor (pe de-o parte, verbul „a trezi” la pasiv, care lasă să se întrevadă un ecou al gândirii monoteiste iudaice, iar pe de altă parte, se găsește… 21 mart. • Religie Despre Învierea lui Iisus Hristos
Rețete naturiste pentru sănătate, tinerețe și vitalitate Rețete naturiste pentru sănătate, tinerețe și vitalitate 21 mart. • Farmacia naturii Rețete naturiste pentru sănătate, tinerețe și vitalitate 21 mart. • Farmacia naturii Rețete naturiste pentru sănătate, tinerețe și vitalitate
PLĂCINTĂ CU MERE 21 mart. • Religie PLĂCINTĂ CU MERE Ingrediente: 10 mere mari, preferabil moi 8 linguri de zahăr vanilat 1 linguriță de praf de scorțișoară 200 ml apă minerală 500 grame de făină 8 linguri de ulei de măsline 50 grame de margarină vegetală Mod de preparare: Se… 21 mart. • Religie PLĂCINTĂ CU MERE
D-ALE MONITORULUI (OFICIAL) 21 mart. • Colțul condeierului D-ALE MONITORULUI (OFICIAL) Este de-a dreptul întristător să vezi (în „Monitorul Oficial”) câți români renunță la cetățenia țării și câți (alții) o solicită. Ultimul „pachet”: 131 de renunțări, contra… două solicitări. Nu prea mai tentează deținerea cetățeniei române; pare-se, dimpotrivă! * Tot în… 21 mart. • Colțul condeierului D-ALE MONITORULUI (OFICIAL)
Tratamente naturale pentru TEN GRAS/ SEBOREIC Tratamente naturale pentru TEN GRAS/ SEBOREIC 21 mart. • Farmacia naturii Tratamente naturale pentru TEN GRAS/ SEBOREIC 21 mart. • Farmacia naturii Tratamente naturale pentru TEN GRAS/ SEBOREIC
Radio Trinitas își schimbă grila de programe 21 mart. • Religie Radio Trinitas își schimbă grila de programe Începând de luni, 20 martie 2006, postul de radio Trinitas al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei vine în întâmpinarea ascultătorilor săi cu o nouă grilă de programe, aducând un suflu nou, potrivit pentru sezonul de primăvară-vară.… 21 mart. • Religie Radio Trinitas își schimbă grila de programe
Centru de Informare Europeană – Vatra Dornei 21 mart. • Problema săptămânii Centru de Informare Europeană – Vatra Dornei Pentru a pregăti cetățenii bazinului dornelor, din punct de vedere informațional, pentru perioada de după 2007, când România va face parte din marea familie europeană, ne propunem deschiderea unui centru de informare europeană la Vatra… 21 mart. • Problema săptămânii Centru de Informare Europeană – Vatra Dornei
Din presa de altadata Din presa de altadata 21 mart. • Presa veche Din presa de altadata 21 mart. • Presa veche Din presa de altadata
„Modelul” Șerșeniuc 21 mart. • Editorial „Modelul” Șerșeniuc Adrian Thiel (Șerșeniuc) a ajuns, săptămâna trecută, în beciurile Poliției. De ani de zile, sucevenii se întreabă când va reuși să-i vină Poliția de hac lui Șerșeniuc. Au ajuns legendă ieșirile lui violente, pentru lucruri de nimic, cum ar fi… 21 mart. • Editorial „Modelul” Șerșeniuc
Atmosfera și starea sufletească în Postul Mare 21 mart. • Religie Atmosfera și starea sufletească în Postul Mare Biserica Ortodoxă propune credincioșilor ei să întâmpine Paștile – sărbătoare a sărbătorilor și moment de maximă bucurie – printr-o destul de lungă perioadă, reculegere și post (într-un sens mai larg, după cum ne arată cântările… 21 mart. • Religie Atmosfera și starea sufletească în Postul Mare
Tristețe la divorț 20 mart. • Colțul condeierului Tristețe la divorț Pentru românii din România, viața e de-un cenușiu frate cu negrul. Fiecare zi se prelinge din precedenta, și cu toții savurăm, cum putem, coliva decolorată a plictisului. Doar divorțurile vedetelor ce ne mai scot din mahmureala fără leac. Zilnic, un… 20 mart. • Colțul condeierului Tristețe la divorț
Reformă și Contrareformă 20 mart. • Problema săptămânii Reformă și Contrareformă Ceea ce s-a întâmplat acum câteva secole în urmă în Biserica occidentală a consacrat acest binom – Reformă și Contrareformă. Cu sau fără ghilimele, schimbările impuse de Luther au fost catalogate ca reformă urmată, după câtva timp, de un anumit… 20 mart. • Problema săptămânii Reformă și Contrareformă
Din presa de altadata Din presa de altadata 20 mart. • Presa veche Din presa de altadata 20 mart. • Presa veche Din presa de altadata
Motive de divorț acceptate de Biserică Motive de divorț acceptate de Biserică 20 mart. • Religie Motive de divorț acceptate de Biserică 20 mart. • Religie Motive de divorț acceptate de Biserică
Personaje expirate. Azi: George Pruteanu 20 mart. • Editorial Personaje expirate. Azi: George Pruteanu Viața politică românească (în general, de fapt, viața politică) își consumă participanții lăsându-i, pe unii, fără nici o substanță, abandonându-i ca pe niște forme goale, la margine. Există deja cazuri atât de celebre încât le-am… 20 mart. • Editorial Personaje expirate. Azi: George Pruteanu
DIVORȚUL – MOARTEA ÎN VIAȚĂ 20 mart. • Religie DIVORȚUL – MOARTEA ÎN VIAȚĂ Divorțul este definit drept cădere din har. Problema divorțului dintre soți nu a constituit la noi, până în prezent, o preocupare specială de teologie morală, fiind mai mult un subiect de drept bisericesc. Nedesfacerea căsătoriei, privită dintr-o perspectivă care exclude… 20 mart. • Religie DIVORȚUL – MOARTEA ÎN VIAȚĂ
Pătrunjelul – antioxidant și antialergic Pătrunjelul - antioxidant și antialergic 20 mart. • Farmacia naturii Pătrunjelul – antioxidant și antialergic 20 mart. • Farmacia naturii Pătrunjelul – antioxidant și antialergic
INAMICII CELULITEI! INAMICII CELULITEI! 20 mart. • Farmacia naturii INAMICII CELULITEI! 20 mart. • Farmacia naturii INAMICII CELULITEI!
Să lăsăm loc și veseliei! 18 mart. • Problema săptămânii Să lăsăm loc și veseliei! Da, chiar asta mi-aș dori să facem, de această dată. Nu pentru că nu ar mai exista probleme, căci ele încă sunt, la noi ca și în alte părți. Dar nu le putem lăsa, mereu, să ne copleșească… Câmpulungenii și… 18 mart. • Problema săptămânii Să lăsăm loc și veseliei!
Predică la Duminica a II-a a Sfântului și Marelui Post Despre puterea credinței celor mulți 18 mart. • Religie Predică la Duminica a II-a a Sfântului și Marelui Post Despre puterea credinței celor mulți „Și văzînd Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!” (Marcu 2, 5) Cuvântul lui Dumnezeu este plin de nemărginite învățături.… 18 mart. • Religie Predică la Duminica a II-a a Sfântului și Marelui Post Despre puterea credinței celor mulți
Din presa de altadata Din presa de altadata 18 mart. • Presa veche Din presa de altadata 18 mart. • Presa veche Din presa de altadata
Pregătirea pentru Sfânta Liturghie 18 mart. • Religie Pregătirea pentru Sfânta Liturghie Mai întâi, trebuie să ne amintim că biserica este „casa lui Dumnezeu”, de care se cuvine „să ne apropiem cu inima curată, în deplinătatea credinței, curățindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău și spălându-ne… 18 mart. • Religie Pregătirea pentru Sfânta Liturghie
Sfântul Chiril – Arhiepiscopul Ierusalimului 18 mart. • Religie Sfântul Chiril – Arhiepiscopul Ierusalimului Sfântul Chiril s-a născut din părinți evlavioși, care mărturiseau credința creștină. De mic copil a fost crescut și el în nevoințe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. Când, mai târziu, episcopul de atunci al Ierusalimului, s-a… 18 mart. • Religie Sfântul Chiril – Arhiepiscopul Ierusalimului
Rugăciunea de luni 18 mart. • Religie Rugăciunea de luni Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești. Deci, astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie și… 18 mart. • Religie Rugăciunea de luni
Tratează-ți somnul cu respect! 18 mart. • Farmacia naturii Tratează-ți somnul cu respect! Relațiile personale, dar și performantele tale profesionale pot avea de suferit, dacă lipsa somnului rămâne o problemă care se perpetuează și căreia nu-i acorzi atenție. Vei primi repetate semnale de alarmă de la organismul tău, care va înregistra o creștere… 18 mart. • Farmacia naturii Tratează-ți somnul cu respect!