Tulpina H 8 dec. Tulpina H Dacă ar fi să extragem ceva din ultima etapă a Ligii 1, cei doi poli ai clasamentului ar fi la concurență. Oricum, trebuie precizat din capul locului, nu e nimic de bine. Principalele și singurele candidate la titlu pare că… 8 dec. Tulpina H
Din nou mă întreb 7 dec. Din nou mă întreb Golăneasca atribuire (pe spăgi grele de tot, urmate de pușcării mai degrabă simbolice) a organizării Campionatului Mondial de Fotbal din 2022 Qatarului generează numeroase îngrijorări în privința desfășurării turneului, precum și a perturbării dramatice a celorlalte competiții, de la campionatele… 7 dec. Din nou mă întreb
Pe mâna lui Hummels 6 dec. Pe mâna lui Hummels Am avut derby-ul campionatului nemțesc, aș zice singurul la care merită să te uiți, dar poate aș fi prea drastic. Oricum, cel mai frumos, asta e clar. Și dacă fotbalul e sportul ăla în care 22 de oameni aleargă după… 6 dec. Pe mâna lui Hummels
Un poet la cârmă 4 dec. Un poet la cârmă Pentru că românul e născut poet, e de la sine înțeles că își folosește acest dar/har cu orice prilej care se arată, iar audiența fiind alcătuită de regulă tot din români, deci tot din poeți, aceasta se declară fericită de… 4 dec. Un poet la cârmă
Pe cine înjurăm pentru Balonul de Aur din 2021 3 dec. Pe cine înjurăm pentru Balonul de Aur din 2021 Lionel Messi este câștigătorul Balonului de Aur din anul 2021, probabil o ultimă reverență pe care jurnaliștii o fac în fața acestui fotbalist colosal care a definit o epocă, alături de marele său rival Cristiano… 3 dec. Pe cine înjurăm pentru Balonul de Aur din 2021
Gabi Ruse în „concert” la Londra 2 dec. Gabi Ruse în „concert” la Londra Nu-mi aduc aminte de ceva asemănător, deși este posibil ca eu să nu dețin informațiile, iar evenimente de acest gen să mai fi avut loc. Vorbesc de meciul demonstrativ de tenis desfășurat nu în aer… 2 dec. Gabi Ruse în „concert” la Londra
Par născuți de-aceeași mamă! 27 nov. Par născuți de-aceeași mamă! Din moment ce de aproape un sfert de secol nu ne-am mai calificat la vreun turneu final de campionat mondial de fotbal, iar fotbaliștii produși în țara prind contracte în țări din ce în ce mai prost plasate în clasamente… 27 nov. Par născuți de-aceeași mamă!
Noua realitate 26 nov. Noua realitate Penultima etapă de Liga Campionilor, faza pe grupe, a adus unele confirmări dureroase. Două echipe frumoase, pe care acum doi ani, când pandemia exista doar în dicționar sau în studii specialitate, le vedeam într-un derby pe Camp Nou, nu se… 26 nov. Noua realitate
Nu mai bine aducem antrenor!? 25 nov. Nu mai bine aducem antrenor!? Dacă aveați cumva imaginea (sau doar speranța) că schimbarea de selecționer va fi un proces lin și liniar, că în prima zi de după plecarea lui Rădoi va fi o înghesuială de nedescris la ușa lui Burleanu și că va… 25 nov. Nu mai bine aducem antrenor!?
Un fotbal trist, plin de umor 24 nov. Un fotbal trist, plin de umor Am folosit cândva expresia ”mentalitate de exceptați”, referindu-mă la sportivii care se așteaptă mereu să li se ridice statui, să fie adulați, gâdilați în amorul propriu. Ba uneori chiar să fie răsplătiți cu câte un teren, o bază, un hotel.… 24 nov. Un fotbal trist, plin de umor
Noua schimbare la față 23 nov. Noua schimbare la față Locul unde am putut-o constata este la echipanumită FCSB, unde, la expirarea „lunii de miere” dintre stăpânul de sclavi și presupusul om liber Iordănescu, am asistat la deversări de lături dintr-o parte și din cealaltă, mascate însă în vorbe relativ… 23 nov. Noua schimbare la față
Mulțumim, Horia, a fost prea frumos! 22 nov. Mulțumim, Horia, a fost prea frumos! Încheiem sezonul de tenis și aici, la această rubrică care găzduiește binevoitoare și alte sporturi, parcă mai mult pe cel alb. Și iată că sezonul se încheie odată cu retragerea din tenis a ultimului jucător… 22 nov. Mulțumim, Horia, a fost prea frumos!
Spăgi galactice la FIFA și UEFA 20 nov. Spăgi galactice la FIFA și UEFA Deși nu mai țin minte exact nici câți, nici cine sunt cei condamnați din structurile FIFA/UEFA și nici pe baza căror acuzații au ajuns la pușcărie, cu siguranță a fost vorba despre trafic de influența și evident despre spăgi de… 20 nov. Spăgi galactice la FIFA și UEFA
Estona noastră și venezueleana lor 19 nov. Estona noastră și venezueleana lor Turneul Campionilor la tenis a cam dat chix anul ăsta, avem deja două retrageri după primele meciuri, iar regulamentul e de așa natură încât șansele de calificare ale rezervelor sunt minuscule, chiar dacă și-ar fi… 19 nov. Estona noastră și venezueleana lor
Marea dezamăgire 18 nov. Marea dezamăgire Nu, marea mea dezamăgire nu e ratarea calificării, întrucât sunt deja imunizat la genul ăsta de evenimente, din moment ce de la precedenta calificare la World Cup se împlinește un sfert de veac peste doi ani, iar dacă forțăm puțin… 18 nov. Marea dezamăgire
Gala sportului alb 17 nov. Gala sportului alb În ordine cronologică a turneelor de campioni la tenis, primul a fost NextGen. Jocul a fost de o calitate nebănuită, am văzut jucători noi, foarte promițători, dar și două confirmări. Finala s-a disputat între favoriții 1 și 2, între ei… 17 nov. Gala sportului alb
Pușcaș și cureaua lată! 16 nov. Pușcaș și cureaua lată! Atunci când nu urmăresc singur unele meciuri, iar la cele ale Naționalei aproape mereu este și altcineva prin preajmă, evident că mai discut despre ceea ce se vede și aude la televizor, mai ales atunci când e vorba de chestii… 16 nov. Pușcaș și cureaua lată!
Mereu alții în locul nostru 15 nov. Mereu alții în locul nostru Încă de la meciul cu Armenia, când am fost pe stadion, am constatat că nu jucăm ce trebuie. Acum, cu Islanda, când conta mai abitir, nu a mai fost permis accesul spectatorilor. Iar ai noștri au atacat din exercițiu, pentru… 15 nov. Mereu alții în locul nostru
Trezireaaaa! (…că deșteptarea, de unde!?) 13 nov. Trezireaaaa! (…că deșteptarea, de unde!?) Acușica se împlinește sfertul de veac de când România a înregistrat ultima sa prezență la un turneu final al Campionatului Mondial de Fotbal. Se întâmplă în 1998, iar ai noștri au dat atunci primul rateu… 13 nov. Trezireaaaa! (…că deșteptarea, de unde!?)
În mintea lui Leo Messi 12 nov. În mintea lui Leo Messi Scriam deunăzi, bazându-mă pe bun-simț, că accidentatul Messi nu va traversa oceanul pentru a fi prezent la cele două întâlniri ale Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale, mai ales că nu se pune problema ratării prezenței la turneul final din Qatar.… 12 nov. În mintea lui Leo Messi
Care-s, totuși, cretinii Europei? 11 nov. Care-s, totuși, cretinii Europei? În aprilie 2004, într-un meci de fotbal care, deși amical, a devenit o pagină de referință în istoria fotbalului românesc, România învingea Germania pe stadionul Giulești cu un neverosimil 5-1, care nu se va mai… 11 nov. Care-s, totuși, cretinii Europei?
Xavi și filosofia La Masia 10 nov. Xavi și filosofia La Masia Un eveniment care ar trebui să fie important pentru fotbalul spaniol și chiar european este numirea lui Xavi ca antrenor la Barcelona. Mulți compară acest moment cu începutul erei lui Guardiola, dar tare mi-e teamă că e vorba mai mult… 10 nov. Xavi și filosofia La Masia
Premiu de consolare!?! 9 nov. Premiu de consolare!?! Nu cred că mai e nevoie săvărăs-reamintesc că între Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, pentru mine nu există decât opțiunea Ronaldo, atunci când vorbim despre fotbalistul suprem al zilelor noastre. De fapt, discuția e mult mai complexă și implică nenumărate… 9 nov. Premiu de consolare!?!
Adevărata verticalizare 8 nov. Adevărata verticalizare Sâmbătă, ProX a transmis un meci din Cupa Angliei, dar nu orice meci. Se înfruntau ”celebrele” Banbury United cu Barrow AFC. Nu știam de programarea acestui meci, așa că în primă instanță am încercat să-mi dau seama cine joacă, misiune… 8 nov. Adevărata verticalizare
Prelungirea agoniei 6 nov. Prelungirea agoniei Alaltăieri seară s-a derulat un nou episod din serialul de comedie pe care presupun că întregul continent îl așteaptă cu sufletul la gură în zilele de joi în care au loc meciuri din Conference League, competiția respinșilor sau rebutaților din… 6 nov. Prelungirea agoniei
Liga cu de toate 5 nov. Liga cu de toate Orice rezumat al acestei săptămâni de Liga Campionilor ar trebui să înceapă cu isprava lui Cristiano Ronaldo – a câta?! Mai nou, pe CR7 par că îl activează minutele de prelungire. Cum apare clepsidra la margine, zici că i se… 5 nov. Liga cu de toate
Mii de milioane… sau catralioane!? 4 nov. Mii de milioane… sau catralioane!? Habar n-am dacă printre jocurile copilăriei din ziua de azi mai există vreunele în care se numărăpână la un anume număr (asta era la „pititea” sau „v-ați ascunselea”) după care începea jocul. Printre numerele de… 4 nov. Mii de milioane… sau catralioane!?
Mititel la stat în tribună 3 nov. Mititel la stat în tribună Faza ultimei etape în campionatul nostru cel de toate etapele n-a ținut de fotbal, ci de spectatori. Dar care spectatori, că s-a jucat fără peste tot?! Ăia introduși pe blat de Mititelu-mic pe stadionul din Craiova. Păi cum facem, boss,… 3 nov. Mititel la stat în tribună
Fără supărare 2 nov. Fără supărare De data asta chiar nu mă pot supăra pe Simina Halep. A făcut tot ce știe și cât a putut, în condițiile unui final de sezon care pentru ea a mai avut doar început, miezul lipsindu-i cu desăvârșire din cauza… 2 nov. Fără supărare
Mai înfricoșătoare ca Dracula! 1 nov. Mai înfricoșătoare ca Dracula! Până aici mi-a fost cu anticiparea unei întâlniri între Simona și Emma, orice altă proiecție ar cădea în ridicol. Va fi când va fi. Și poate va fi când Emma o să știe mai bine pe unde se află și… 1 nov. Mai înfricoșătoare ca Dracula!
Cupa României? Ce-i aia!? 30 oct. Cupa României? Ce-i aia!? Vremurile mai de demult, adică de până cum vreo 30-40 de ani, aveau în plan sportiv nu numai o anumită ordine și rigurozitate, dar și un farmec dispărut în întregime și definitiv de când tot ce mișcă pe gazon, în… 30 oct. Cupa României? Ce-i aia!?
Spre o semifinală în limba română 29 oct. Spre o semifinală în limba română La cum graseiază în românește, Emma Răducanu pare că este mai degrabă franțuzoaică decât britanică. Una din jucătoarele noastre declarase nu demult că ea nu vorbește românește, știe să zică doar ”mulțumesc”. Luasem de bună… 29 oct. Spre o semifinală în limba română
Clinceni sau Dinamo 2? 28 oct. Clinceni sau Dinamo 2? Ultimele două locuri din Liga l de fotbal românesc din România (precizarea asta ar trebui făcută mereu, și de toată lumea, fiindcă în mod evident ceea ce se joacă la noi este cu totul altceva decât fotbalul din restul galaxiei,… 28 oct. Clinceni sau Dinamo 2?
Tribunele noastre triste 27 oct. Tribunele noastre triste Ce turneu frumos avem la Cluj-Napoca, un fel de vitrină a tenisului nostru feminin, iar iubitorii acestui sport nu le pot vedea pe viu pe fetele noastre, nu le pot încuraja! Nu e o critică, ci un regret. Dacă permiteți… 27 oct. Tribunele noastre triste
PSG și Man U dezamăgesc, Real triumfă 26 oct. PSG și Man U dezamăgesc, Real triumfă Alaltăieri a fost un fel de zi a derby-urilor în campionatele importante ale Europei, unele din ele aducând confirmarea a ceea ce se aștepta de la combatante, altele încheindu-se cu surprize sau dezamăgiri. Dezamăgitoare au… 26 oct. PSG și Man U dezamăgesc, Real triumfă
Autogol cu stil 25 oct. Autogol cu stil I-a fost dat lui Tătărușanu să fie primul (și probabil ultimul) portar căruia Ibrahimovic îi înscrie un autogol. N-am văzut meciul, dar un asemenea eveniment se cere căutat și studiat, ceea ce am și făcut. A fost pur și simplu… 25 oct. Autogol cu stil
…și la vară, cald! 23 oct. …și la vară, cald! Nu există practic nicio catastrofă în sportul românesc în general, iar în fotbal în special, care să nu devină, aproape simultan cu momentul producerii ei, prilej de reflecție, de analiză, de învățare și neapărat de angajamente patetice conform cărora de… 23 oct. …și la vară, cald!
Tot Messi și Ronaldo?! 22 oct. Tot Messi și Ronaldo?! Când a executat Mbappé penalty-ul ăla, aș fi pariat că dă scăriță. Așa era complet, era total. O făcuse Messi înainte, la 2-2, cu un tupeu aproape inconștient. Un fel de ”totul sau nimic”. Ruleta rusească, asta a jucat Messi.… 22 oct. Tot Messi și Ronaldo?!
Fața echipei. Și dosul 21 oct. Fața echipei. Și dosul Nu cred că mai e nevoie de cine știe ce exemple lămuritoare ori de argumentații din cele mai elaborate pentru a demonstra (cui are timp de pierdut!) că poporul român este nițeluș altfel decât absolut toate celelalte nații de pe… 21 oct. Fața echipei. Și dosul
Dublu, dar la simplu 20 oct. Dublu, dar la simplu S-a încheiat turneul de la Indian Wells și s-a încheiat într-un mare fel. Campioni au fost capii de serie cu numărul 21. Nu, nu mă refer la proba de dublu, ci de două ori la cea de simplu: Paula Badosa… 20 oct. Dublu, dar la simplu
Caractere și escroci 19 oct. Caractere și escroci Este evident faptul că sportul în general evoluează în toate direcțiile: viteza, echipamentele, mingile, tehnologia adiacentă, chiar și regulile, sunt în permanentă modificare, în principiu în favoarea spectacolului sportiv și a mulțumirii celui care plătește bilet tocmai pentru a-l vedea.… 19 oct. Caractere și escroci
Să râdem cu nea Nelu 18 oct. Să râdem cu nea Nelu Până acum, în ceea ce privește umorul involuntar din fotbal, probabil că Gigi Becali avea din oficiu adjudecat întreg podiumul. Consider că acest monopol a fost spart de nea Nelu Crăciunescu, fost arbitru, fost aproape de toate în fotbal, actualmente… 18 oct. Să râdem cu nea Nelu
Am găsit soluția: Torje! 16 oct. Am găsit soluția: Torje! Naționalaa reintrat în cărțile calificării, după ce la debutul preliminariilor ne îmbolnăvise de nervi. Ulterior, ne-am revenit cât de cât, fără însă cajocul să se fi modificat radical, astfel încât chiar să fie dătător de speranțe. Mai degrabă ghinionul și… 16 oct. Am găsit soluția: Torje!
Invincibilă până la kriptonită 15 oct. Invincibilă până la kriptonită În timp ce noi și armenii ne dominam frățește unii pe alții, câte o repriză, tenisul n-a bătut pasul pe loc. Anunțatul meci al unei românce cu o fată cu tată român a fost substituit… 15 oct. Invincibilă până la kriptonită
Alint sau boală psihică? 14 oct. Alint sau boală psihică? Sigur că am fost foarte bucuros de rezultatul meciului contra Armeniei. Sigur că joculnu m-a încântat deloc, adică între ceea ce am jucat cu Germania și ce am văzut la București este o distanță cosmică. Aici se poate lua în… 14 oct. Alint sau boală psihică?
Un public educat 13 oct. Un public educat Pe o ploaie care nu te trăgea să ieși din casă, m-am urnit pentru România – Armenia, și pentru faptul că se juca pe Ghencea Nou. Mi s-a părut mai cochet decât Arena Națională, care nici acum nu e finisată… 13 oct. Un public educat
Am mai văzut filmul ăsta 12 oct. Am mai văzut filmul ăsta E clar că există boli fără leac, una dintre cele care m-au atins și pe mine fiind aceea de a urmări meciuri din varii sporturi, care știi cu mult înainte de începere cum se vor termina, dar la care te… 12 oct. Am mai văzut filmul ăsta
Un selecționer cu lumini și umbre 11 oct. Un selecționer cu lumini și umbre Dacă nu era Rădoi, fundașul nostru lateral stânga nu era Rațiu. Este aproape inexplicabil cum un fotbalist cotat cu 300.000 de Euro, adică mai jos decât peste jumătate din fundașii stânga din campioantul nostru intern,… 11 oct. Un selecționer cu lumini și umbre