Nadal se va retrage, Real Madrid nu! 6 iun. Nadal se va retrage, Real Madrid nu! Se încheie o ediție de Roland Garros care va rămâne în istorie, foarte probabil, ca ultimul an în care Rafael Nadal a câștigat aici, a 14-a oară, ca Realul în Liga Campionilor! Până la finala… 6 iun. Nadal se va retrage, Real Madrid nu!
Iar ne calificam… de azi până azi! 4 iun. Iar ne calificam… de azi până azi! La fiecare început de campanie, fotbaliștii, oficialii și suporterii sunt cu toții plini de optimism, dând impresia că vorbim despre un fel de Brazilia localizată în Europa, altfel spus un rezervor nesecat de talente care… 4 iun. Iar ne calificam… de azi până azi!
Ce-am avut și ce-am pierdut la Roland Garros 3 iun. Ce-am avut și ce-am pierdut la Roland Garros Simona Halep. A ieșit în turul 2, adică la fel de repede cum ne-am entuziasmat noi de colaborarea cu Mouratoglou. Fiind cât se poate de adevărat verdictul că trebuie să fie mai agresivă, adică să… 3 iun. Ce-am avut și ce-am pierdut la Roland Garros
Totuși, cine pune capăt mizeriei? 2 iun. Totuși, cine pune capăt mizeriei? Nu mă îndoiesc că dacă sunteți cititori fideli ai acestei rubrici, de-a lungul vremii vi s-a întâmplat să dați aici de destule ori peste subiectul „Dinamo”, cel mai adesea tratat în registru umoristic, mai ales… 2 iun. Totuși, cine pune capăt mizeriei?
Steliano, câine de circ! 1 iun. Steliano, câine de circ! Doar Dinamo București, mai precis retrogradarea acestei echipe, mă poate face să eludez și astăzi subiectul Roland Garros, la care s-au strâns atâtea. Mă voi revanșa data viitoare, căci aseară se va fi jucat sfertul Nadal – Djokovic, meciul esență… 1 iun. Steliano, câine de circ!
Emoții? Deloc! Cu așa un play maker… 31 mai Emoții? Deloc! Cu așa un play maker… La sfârșitul meciului Real Madrid – Sheriff Tiraspol, când echipa moldo-ruso-transnistreanăa produs surpriză supremă, câștigând în deplasare, am spus și am scris că anul ăsta e din nou anul Real-ului, care va câștiga atât campionatul… 31 mai Emoții? Deloc! Cu așa un play maker…
Provocarea lui 14 30 mai Provocarea lui 14 Povestea Realului din Madrid nu numai că a fost spusă până la capăt, ci s-a încheiat și cu bine, cu ”fericiți până la adânci bătrâneți”. Se aplică deja pentru Carlo Ancelotti și, exagerând puțin, nici cei trei veterani din linia… 30 mai Provocarea lui 14
Bă, voi aveți pic de rușine? 28 mai Bă, voi aveți pic de rușine? Este un adevăr elementar acela conform căruia elevii, cu intenție sau fără, își copiază/imităprofesorii. În cazul fotbaliștilor, cei porecliți (cu consimțământul lor, desigur) „dresori” sunt, în ochii dresaților, modele de reușită în viață, pe care dacă reușești să le imiți,… 28 mai Bă, voi aveți pic de rușine?
Aproape la nivelul nostru 27 mai Aproape la nivelul nostru Finala Conferrence League s-a dovedit un debușeu pentru antrenorul Mourinho, cel care n-a mai reușit de ani buni să scoată capul din mediocritate. Greu de dat afară din cauza sumelor imense negociate ca daune în caz de demitere, iată-l acum… 27 mai Aproape la nivelul nostru
Nebunie, nesimțire sau amândouă? 26 mai Nebunie, nesimțire sau amândouă? În ultimele câteva zile, mi-a fost dat să aud ieșindu-le pe gură celor doi domni despre care e vorba aici niște vorbe care dacă n-ar musti de nesimțire te-ar putea face să crezi că ăștia… 26 mai Nebunie, nesimțire sau amândouă?
Un penalty cât un sezon 25 mai Un penalty cât un sezon Suspansul în Serie A, în caz că fusese unul în ultima etapă, se încheiase de la pauză, ba chiar mai devreme. Milan a dat gol după gol la Sassuolo (Chiricheș n-a fost responsabil, fiind pe bancă), astfel nu a mai… 25 mai Un penalty cât un sezon
Oare se poate? Există leac!? 24 mai Oare se poate? Există leac!? Nu cred să mai existe vreun caz cât de cât asemănător cu cel al clubului de fotbal Dinamo București în întreaga istorie a sportului la nivelul planetei. Am mai făcut și cu alte prilejuri trimiteri la apariția acestor anomalii numite… 24 mai Oare se poate? Există leac!?
Doar în Anglia… 23 mai Doar în Anglia… Din Top 5 campionate, doar nemții au terminat mai repede, asta pentru că sunt singurii cu 18 echipe, ceea ce înseamnă 4 etape mai puțin. Adică o lună. Se pare că nemții sunt centrați pe eficiență, nu pe divertisment, precum… 23 mai Doar în Anglia…
Asta are, aia n-are, care e câștigătoare? 21 mai Asta are, aia n-are, care e câștigătoare? Am intrat în partea finală a parodiei de campionat național de fotbal, cea în care se vor stabili echipele care urmează să reprezinte România în cupele europene, dar în care vom afla și numele nefericitelor… 21 mai Asta are, aia n-are, care e câștigătoare?
Nu șuta pe mijloc, e o capcană! 20 mai Nu șuta pe mijloc, e o capcană! Glasgow Rangers a avut minge de meci. Pe tavă, în careul mic, central. Mai era și minutul 118… Dar Trapp, portarul neamț cu nume de capcană, în limba engleză, a respins cu piciorul, din semișpagat. Nu știu cât o fi… 20 mai Nu șuta pe mijloc, e o capcană!
Facem chiar toate nefăcutele? 19 mai Facem chiar toate nefăcutele? Vreo două zile, chiar trei, la rând, campionatul nostru de fotbal mimat a fost chiar interesant și pasionant, în funcție de zona de interes a combatantelor, dar și de cea de implicare emoțională a suporterilor. Pentru cei fără vreun interes… 19 mai Facem chiar toate nefăcutele?
Clar ca genunchiul broaștei 18 mai Clar ca genunchiul broaștei Avem campioană nouă tot pe aia veche și nu prea știm de unde să o apucăm. Ba a căpătat tradiție cu cele 5 campionate la rând, ba a beneficiat de greșelile unor tușieri exact când îi durea mai tare. De… 18 mai Clar ca genunchiul broaștei
Eurovision rimează cu gazon! 17 mai Eurovision rimează cu gazon! Sâmbătă, la orele serii, două evenimente aveau să se producă și să ne dea, de atunci încoace, subiecte de interpretări, comentarii și speculații: Festivalul-concurs Eurovision și meciul FCSB de la Voluntari! Deși întâmplările au avut loc la distanță enormă una… 17 mai Eurovision rimează cu gazon!
Vor supraviețui 16 mai Vor supraviețui Se întâmplă multe lucruri în tenis. De-aia nici nu e bine să te grăbești a le comenta, căci dinamica acestui sport te poate duce în desuetudine. Așa a ajuns CTP de la considerația că Simona n-are nevoie de antrenor până… 16 mai Vor supraviețui
Fără vacanță de vară!? 14 mai Fără vacanță de vară!? Tradițional, de vacanța de vară se bucura toți europenii, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea. De la școlari și studenți, până la muncitori în construcții ori medici, toată lumea așteaptă vara pentru a se bucura de călătorii, de… 14 mai Fără vacanță de vară!?
Aproape nimic de reproșat 13 mai Aproape nimic de reproșat Despre Danielle Collins, cea care a eliminat-o pe Simona Halep la Roma, îmi amintesc că am scris la Australian Open cu prilejul unui rever de 165 km/h, ceva inaccesibil multor băieți vânjoși din circuit! Acum, cu Simona, a mai adăugat… 13 mai Aproape nimic de reproșat
Capătul se vede, mântuirea nu! 12 mai Capătul se vede, mântuirea nu! Ne apropiem de finalul unui campionat care nu a reușit decât să ne lămurească definitiv că între ceea ce se joacă în lume și parodia de competiție națională este o distanță cosmică. Practic, vorbim de sporturi diferite, de meserii diferite,… 12 mai Capătul se vede, mântuirea nu!
Vor supraviețui 11 mai Vor supraviețui Se întâmplă multe lucruri în tenis. De-aia nici nu e bine să te grăbești a le comenta, căci dinamica acestui sport te poate duce în desuetudine. Așa a ajuns CTP de la considerația că Simona n-are nevoie de antrenor până… 11 mai Vor supraviețui
Da’ Iorgulescu de-al cui e!? 10 mai Da’ Iorgulescu de-al cui e!? Cunosc nu un caz, ci două, în care persoane hipercalificate, cu studii serioase făcute la facultăți de top mondial, cu masterate și doctorate pe subiecte de mare interes, luate și astea cu calificative maxime, s-au adresat la Ministerul de Externe… 10 mai Da’ Iorgulescu de-al cui e!?
Banii aduc izbăvirea 9 mai Banii aduc izbăvirea Nu s-au terminat campionatele, dar sunt suficient de aproape pentru a constata că m-am înșelat cu o previziune, așa că a sosit momentul să-mi pun cuvenita cenușă în cap. Pe la sfârșitul anului trecut, afirmam că măcar două dintre Manchester… 9 mai Banii aduc izbăvirea
6 echipe, 3 trofee 7 mai 6 echipe, 3 trofee După 3 zile de emoții, tensiune și dramatism, cele trei competiții europene și-au desemnat finalistele. În Conference League, se întâlnesc Roma (echipa antrenată de Mourinho) și Feyenoord (unde, poate n-o să credeți, avem și noi un fotbalist: Valentin Cojocaru, rezervă… 7 mai 6 echipe, 3 trofee
Aceeași Cenușăreasă, dar cu arbitru de casă 6 mai Aceeași Cenușăreasă, dar cu arbitru de casă Ambele semifinale de Liga Campionilor au fost cu două fețe, limanul li s-a arătat cu rândul fiecăreia dintre cele patru echipe, dar în cele din urmă a câștigat… Realul! Nu minimalizez revenirea autoritară a lui… 6 mai Aceeași Cenușăreasă, dar cu arbitru de casă
Statuia lui Ronnie 5 mai Statuia lui Ronnie Acum trei zile a luat sfârșit Campionatul Mondial de Snooker, un eveniment așteptat cu sufletul la gură an de an de iubitorii acestui minunat sport, comparabil în eleganțadesfășurării sale doar cu turneele de Grand Slam din tenis… și nici cu… 5 mai Statuia lui Ronnie
Alimentarea suspiciunilor 4 mai Alimentarea suspiciunilor Campionatul nostru cel de toate etapele a mai făcut un pas către obștescul sfârșit, așa cum probabil se vede dinspre CFR Cluj. Suporterii echipei care încă e campioană trec prin niște chinuri de neînchipuit până acum vreo lună. Adversari ridiculizați… 4 mai Alimentarea suspiciunilor
Schimbarea la față, opera antrenorilor 3 mai Schimbarea la față, opera antrenorilor Am rămas absolut încântat de noua”față” a Simonei Halep, pe care i-a confecționat-o, indiscutabil, noul antrenor, Patrick Mouratoglou. Ba încă și într-un timp foarte scurt, astfel încât la prima ei prezențăsub comanda greco-francezului, în turneul… 3 mai Schimbarea la față, opera antrenorilor
Magna cum fraude 2 mai Magna cum fraude După cum bine știți, România a rămas cu un singur cotidian de sport pe print. Bravo celor de la Gazeta Sporturilor că au reușit să reziste, dar asta nu înseamnă că trebuie să iasă la furat de clicuri pe internet,… 2 mai Magna cum fraude
Săptămâna Patimilor noastre 30 apr. Săptămâna Patimilor noastre Dacă săptămâna trecută a fost, pe considerente religioase, numită Săptămâna Patimilor, iată că nu doar Domnul Iisus Hristos a avut parte de ele, ci și noi, muritorii de rând, chiar în săptămâna aceasta. Am pătimit pentru favoritele noastre în cupele… 30 apr. Săptămâna Patimilor noastre
Coautori 29 apr. Coautori Parcă nicicând n-a fost mai meritat prim-planul unui arbitru decât cel al lui Istvan Kovacs la semifinala de Liga Campionilor dintre Manchester City și Real Madrid. În caseta tehnică, acum numită statistică, Kovacs ar fi trebuit creditat cu assist la… 29 apr. Coautori
Încă o nefăcută! 28 apr. Încă o nefăcută! Alaltăieri s-a disputat meciul tur dintre două echipe care emit pretenții pe deplin justificate la câștigarea celui mai dorit, mai important și mai disputat trofeu la nivel de echipe de club: Liga Campionilor. Cel mai interesant lucru e că disputade… 28 apr. Încă o nefăcută!
Slabe speranțe pentru perfectul simplu 27 apr. Slabe speranțe pentru perfectul simplu N-a fost FCSB lider de Paști, așa cum invocă Becali divinitatea de ani întregi, dar noi, ceilalți, știm că nu asta contează. A fi lider în ultima etapă, asta e ceea ce aduce titlul de… 27 apr. Slabe speranțe pentru perfectul simplu
Care gânduri bune!? 23 apr. Care gânduri bune!? Tradiția, educația, în ultimă instanță bunul-simț ne îndeamnă caîn aceste zile, în preajma Paștelui, să adresăm măcar un gând bun tuturor și oricui, fie ei chiar oameni care de fapt nu merită. Tocmai în ideea asta adresez un gând bun… 23 apr. Care gânduri bune!?
Gol în minutul 5, aplauze în minutul 7 22 apr. Gol în minutul 5, aplauze în minutul 7 Să luăm partea umană din derby-ul fotbalului englez, Liverpool – Manchester United, adică acel minut 7 în care tot stadionul Anfield s-a ridicat și a aplaudat în semn de solidaritate cu Ronaldo, a cărui soție… 22 apr. Gol în minutul 5, aplauze în minutul 7
Statuie, dar din ce material? 21 apr. Statuie, dar din ce material? În lumea sportului au existat, mai sunt încă și probabil că vor tot apărea cât va dăinui omenirea sportivi de excepție, unii considerați fenomenali și adesea chiar fiind astfel. Față de aceștia, pentru momentele de bucurie, de fericire, pe care… 21 apr. Statuie, dar din ce material?
Șir de întâmplări ciudate 20 apr. Șir de întâmplări ciudate Mă gândeam că ăsta va fi cam ultimul sezon în care FCSB se va lupta cu CFR, de la anul urmând a se lupta cu Craiova lui Reghecampf. Rămânea de văzut în ce fel urmau să-și încheie ciclul clujenii, dacă… 20 apr. Șir de întâmplări ciudate
I-o fi având la mână cu ceva!? 19 apr. I-o fi având la mână cu ceva!? La sfârșitul săptămânii trecute, s-a desfășurat în Polonia meciul de tenis feminin dintre echipa gazdă și România, contând pentru nu știu care tur al fostei Fed Cup, devenită între timp Billie Jean King Cup în semn de omagiu pentru una… 19 apr. I-o fi având la mână cu ceva!?
Der Kamp Nou 18 apr. Der Kamp Nou Nu prea mă agață meciurile din Liga Europa până prin semifinale, cu atât mai puțin alea din noua competiție, Liga Conference. Totuși, meciul Barcelonei a început să mă capteze din momentul în care Frankfurt a deschis scorul. Până atunci, neobișnuit… 18 apr. Der Kamp Nou
Semifinala Beatles 15 apr. Semifinala Beatles N-a existat meci din sferturile Ligii Campionilor care să nu ne treacă prin toate stările. Nici măcar suporterii lui Liverpool n-au fost lăsați de Benfica să se bucure în tihnă de calificare, căci după ce a egalat la 3, Darwin… 15 apr. Semifinala Beatles
Încerc și eu, Gabi! 14 apr. Încerc și eu, Gabi! Am citit în ziarul de ieri articolul colegului Gabi Manță, scris înaintea primelor două sferturi de finală din Champions’ League, în care Gabi pronostica o calificare fără mari probleme pentru Bayern Munchen în dauna lui Villareal, precum și una încă… 14 apr. Încerc și eu, Gabi!
Spre semifinalele promise 13 apr. Spre semifinalele promise Asta e cea mai importantă săptămână din cupele europene, iar dumneavoastră veți ști deja primele verdicte din sferturile Ligii Campionilor. Dacă în sferturi se mai strecoară câte o echipă sau două de conjunctură, în semifinale e mai greu, iar de… 13 apr. Spre semifinalele promise
La final, hop și Markovic! 12 apr. La final, hop și Markovic! Fie că ne dorim sau nu, vine și sfârșitul acestui campionat, cu nimic mai breaz decât ultimele vreo 10-15, ba parcă încă mai amorțit și mai nehazos decât toate. Am rămas ancorați în ideea că marea „jmecherie” în fotbal e… 12 apr. La final, hop și Markovic!
Spuneți-mi domnul Ultras! 11 apr. Spuneți-mi domnul Ultras! Dacă vă era teamă să vă duceți cu familia la un meci de fotbal, din cauza manifestărilor care se petrec acolo, aflați că această teamă este una neîntemeiată dacă e vorba de un meci de fotbal feminin. Nu puteam scăpa… 11 apr. Spuneți-mi domnul Ultras!
Se-arată trofeul numărul 14! 9 apr. Se-arată trofeul numărul 14! S-au dus meciurile tur din sferturile de finală ale Champions’ League, iar peste 3 sau 4 zile vom cunoaște toate cele 4 semifinaliste ale celei mai importante competiții din lume. De fapt, cred că formularea corectă ar fi fost că… 9 apr. Se-arată trofeul numărul 14!
Un tramvai numit 41 8 apr. Un tramvai numit 41 Am reușit să fac închei inaugurarea personală a stadioanelor noi din București odată cu meciul de ieri din Youth League, dintre Dinamo Kiev și Sporting Lisabona (scor 1-2). Ce au în comun cele trei stadioane aveau și înainte: toate se… 8 apr. Un tramvai numit 41