Copii cu mustăți și oameni mari cu limba-n gură 29 ian. Copii cu mustăți și oameni mari cu limba-n gură La fel ca și în ceilalți ani, și anul acesta Ziua Unirii a fost sărbătorită așa cum se cuvine, după cum ar spune cei care nu și-au găsit serviciu și s-au făcut lucrători în presă.… 29 ian. Copii cu mustăți și oameni mari cu limba-n gură
Premierul decontează „coabitarea” 26 ian. Premierul decontează „coabitarea” Fărâma de liniște dobândită prin semnarea, nefericită zic eu, a acelui „pact de coabitare” începe să fie plătită, cu vârf și îndesat, de puterea uselistă și, în special, de premierul Victor Ponta. Ieșirea de miercuri… 26 ian. Premierul decontează „coabitarea”
Gheorghe Flutur, dator să scape Suceava de Petru Luhan 22 ian. Gheorghe Flutur, dator să scape Suceava de Petru Luhan În momentul în care Petru Luhan atinsese cele mai înalte cote ale penibilului, Gheorghe Flutur, rușinat de ceea ce făcuse, i-a făcut acestuia vânt în Parlamentul European. Astfel, cetățeanul originar din Măneuți, care are pretenții… 22 ian. Gheorghe Flutur, dator să scape Suceava de Petru Luhan
Posibila întoarcere 18 ian. Posibila întoarcere Un titlu faimos al lui Marin Preda, „Imposibila întoarcere”, mă îndeamnă să-l parafrazez pentru ceea ce voi scrie mai jos. Întâlnire cu cititorii de ziua lui Eminescu, într-o veche cetate de scaun a Țării Românești. Am vorbit și eu, au… 18 ian. Posibila întoarcere
Sucevenii, sclavii baronilor de la Iași 15 ian. Sucevenii, sclavii baronilor de la Iași USL vrea neapărat să redeseneze harta României până la sfârșitul acestui an. Vicepremierul USL, Liviu Dragnea, a declarat că trebuie ca regionalizarea să fie încheiată până la finalul lui 2013, pentru ca România să poată… 15 ian. Sucevenii, sclavii baronilor de la Iași
Atenție, Ponta! Băsescu clocește bombe 11 ian. Atenție, Ponta! Băsescu clocește bombe Viața politică a început anul pe sanie cu motor, insultând sărăcia deja asumată a milioane de cetățeni care au pierdut linia de plutire. Unul dintre cititori îmi transmite, cu o delicatețe suav ironică, urarea de… 11 ian. Atenție, Ponta! Băsescu clocește bombe
Deputatul Băișanu, un soț iubitor 8 ian. Deputatul Băișanu, un soț iubitor Dacă ar fi fost adunate toate lacrimile de crocodil vărsate în 2012 de Alexandru Băișanu, s-ar fi putut face un bazin de înot cu dimensiuni olimpice la una din școlile generale din Suceava. Președintele Organizației… 8 ian. Deputatul Băișanu, un soț iubitor
Țara mea, dispărută fără urmă 4 ian. Țara mea, dispărută fără urmă A mai dispărut, „fără urmă”, un anume Sima, broker, patron de afaceri și bani, fondator al unei agenții de știri băsiste care descoperea zilnic cât de măreț și neasemuit e farsorul din Deal. De câteva… 4 ian. Țara mea, dispărută fără urmă
Poetul ca o casă în flăcări 21 dec. Poetul ca o casă în flăcări E titlul ultimei mele cărți de poezie, publicată anul trecut de o editură din Cluj. L-am mai testat cândva înainte de ’89, dar n-a plăcut și a trebuit să-l retrag. Acum am trăit sub zodia unei concreteți dramatice acel titlu… 21 dec. Poetul ca o casă în flăcări
Păcat de căprioare 18 dec. Păcat de căprioare Datoriile sucevenilor la Termica SA sunt de nu mai puțin de 200 de miliarde de lei vechi, iar încasările societății care încălzește majoritatea locuințelor din municipiul reședință de județ sunt din ce în ce mai mici. Directorul producătorului și furnizorului… 18 dec. Păcat de căprioare
Băsescu seamănă vânt și sper să culeagă furtună 14 dec. Băsescu seamănă vânt și sper să culeagă furtună Traian Băsescu, omul-gâlceavă, omul-scandal transmite să nu mai fie băgat în certurile politice din USL, fiindcă el e un pacifist. N-a mâncat usturoi, nici gura nu-i miroase! El rămâne un personaj care doarme cu Constituția… 14 dec. Băsescu seamănă vânt și sper să culeagă furtună
Cine-i arogant, de aroganță va muri 11 dec. Cine-i arogant, de aroganță va muri Traian Băsescu a îngropat PDL Suceava. Degeaba a încercat PDL să scoată patriotismul local din alegător, lansând proiectul „Suceava, capitală de regiune”, că oamenii nu au fost impresionați. Degeaba a încercat PDL să arate lucrurile… 11 dec. Cine-i arogant, de aroganță va muri
Ieșiți la vot! E tot ce ne-a rămas 8 dec. Ieșiți la vot! E tot ce ne-a rămas Trăim, scriam zilele trecute, într-o țară în care stafiile totalitarismului învie. Le întâlnim la tot pasul. Și îndemnam oamenii la contraofensiva votului. Nu așteptați să vă vină politicienii la ușă (cu toate că ar trebui… 8 dec. Ieșiți la vot! E tot ce ne-a rămas
Nu doar politica este curvă. Uneori viața cu totul e curvă 26 nov. Nu doar politica este curvă. Uneori viața cu totul e curvă 1. La cap de linie, fidelitatea Minciuna e la fel de veche ca eternitatea. Eternitatea a fost descoperită de om, atunci când și-a constatat vremelnicia. Eram, la 19 ani, pe peronul gării din Craiova. Așteptam… 26 nov. Nu doar politica este curvă. Uneori viața cu totul e curvă
Fără rușine 20 nov. Fără rușine Fiindcă a distrus municipiul Vatra Dornei, liberalul Ioan Moraru a pierdut alegerile pentru obținerea unui nou mandat de primar. În semn de aleasă recunoștință pentru că a îngropat un oraș întreg și fiindcă a lăsat PNL fără un mandat de… 20 nov. Fără rușine
Cum și-a mâncat Revoluția fiii 17 nov. Cum și-a mâncat Revoluția fiii Am trăit direct, ca și alții, nu atât de mulți pe cât s-ar crede, zilele lui decembrie ’89. Eu am reușit să tipăresc un ziar în fosta Casă a Scânteii, pe care l-am numit Tineretul liber. Libertatea era obsesia acelor… 17 nov. Cum și-a mâncat Revoluția fiii
Alexandru Băișanu, un candidat speriat 13 nov. Alexandru Băișanu, un candidat speriat Primarul PDL al Sucevei, Ion Lungu, a urcat pe scena pe care președintele Organizației Județene a PNL, Alexandru Băișanu, și-a lansat candidatura pentru Camera Deputaților în Colegiul 1 Suceava. Întâmplarea nu poate fi trecută în… 13 nov. Alexandru Băișanu, un candidat speriat
Politicieni la bloc 10 nov. Politicieni la bloc „Victoria” lui Traian Băsescu la referendumul care urma să-l demită și l-a demis, dar fără loc, s-a bazat pe câteva trucuri. Ieftine, zic unii. Or fi fost ele ieftine, dar pe noi ne-au usturat, inclusiv la buzunar. Băsescu s-a mutat… 10 nov. Politicieni la bloc
Blatul Băișanu-Boghian 6 nov. Blatul Băișanu-Boghian Spre știința doamnei Mariana, a domnului Aurel, a domnișoarei Beatrice, a domnișorului Sergiu și a celorlalți locuitori ai municipiului Suceava care au drept de vot. Țin să subliniez de la bun început că această scrisoare deschisă nu li se adresează… 6 nov. Blatul Băișanu-Boghian
De ce nu și pe pamperși, tricolorul? 2 nov. De ce nu și pe pamperși, tricolorul? Americanii au un cult înnăscut al drapelului lor de țară. Ei, ca popor, sunt adunați din toată lumea și europeni, și asiatici, și afroamericani. Cum Dumnezeu fac de toți, fără excepție, când este înălțat steagul… 2 nov. De ce nu și pe pamperși, tricolorul?
Patronii suceveni, obligați de PNL să sufle în fiolă 30 oct. Patronii suceveni, obligați de PNL să sufle în fiolă În județul Suceava au început să apară primele semne ale politizării. Primele semne care demonstrează că una a țipat USL-ul când era în opoziție și alta face la putere. Campion al politizării până la ora… 30 oct. Patronii suceveni, obligați de PNL să sufle în fiolă
România își amintește că are Rege 27 oct. România își amintește că are Rege Solemnitate la Palatul Regal. Politica, mai ales cea liberală, dacă lecturăm în fugă personajele aliniate în scaune, vine să-l omagieze pe Rege și să-i dea o medalie. Mai are Majestatea sa Regele Mihai, singurul șef… 27 oct. România își amintește că are Rege
PNL Suceava, bătaia de joc a conducerii centrale a partidului 23 oct. PNL Suceava, bătaia de joc a conducerii centrale a partidului Nu au trecut multe săptămâni de când președintele Organizației Județene a PNL Suceava, Alexandru Băișanu, apărea încruntat în conferințele de presă și spunea că locurile pentru parlamentare vor fi împărțite egal între liberali și social-democrați.… 23 oct. PNL Suceava, bătaia de joc a conducerii centrale a partidului
Saltimbancul 19 oct. Saltimbancul Incredibilă imaginea cu Traian Băsescu râzăreț, luând peste picior presa care, de proastă ce e, se împiedică în scaune și mese. Mă, dai peste masa aia, nu mai merge de-a-ndărătelea! Hă, hă, hă! O să răsturnați iar mesele! Apoi demisul… 19 oct. Saltimbancul
De ce, USL-ule? De ce, mincinosule? 16 oct. De ce, USL-ule? De ce, mincinosule? La Suceava, la fel ca în toată țara, pesediștii și peneliștii zbierau că pedeliștii trebuie să plece de la guvernare pentru că, printre altele, au politizat instituțiile statului. Pentru că au făcut promovările pe criterii… 16 oct. De ce, USL-ule? De ce, mincinosule?
Țara mea, dispărută fără urmă 12 oct. Țara mea, dispărută fără urmă A mai dispărut, „fără urmă”, un anume Sima, broker, patron de afaceri și bani, fondator al unei agenții de știri băsiste care descoperea zilnic cât de mărețși neasemuit e farsorul din Deal. De câteva luni… 12 oct. Țara mea, dispărută fără urmă
Ovidiu Milici și titlul de cel mai fraier activist de partid 9 oct. Ovidiu Milici și titlul de cel mai fraier activist de partid PSD Suceava nu o să recunoască niciodată, însă demisia din partid a purtătorului de cuvânt, Ovidiu Milici, reprezintă o grea lovitură. Dacă domnul Milici ar fi plecat în munți pentru a se ocupa de cules… 9 oct. Ovidiu Milici și titlul de cel mai fraier activist de partid
Cimitirele, pline de oameni de neînlocuit 5 oct. Cimitirele, pline de oameni de neînlocuit Am priceput, greu e drept, că Traian Băsescu e de neînlocuit. Din cei 19 milioane de locuitori ai meleagurilor mioritice, excluzându-i ca imaturi pentru o funcție prezidențială pe cei trei milioane și ceva de minori,… 5 oct. Cimitirele, pline de oameni de neînlocuit
La revedere, domnule Bibirig! Atenție, domnule Ghervan! 2 oct. La revedere, domnule Bibirig! Atenție, domnule Ghervan! După un start catastrofal, cea mai bună echipă sportivă din județul Suceava, CS Universitatea, a obținut primele puncte în Liga Națională de handbal masculin. Atenție, acest lucru nu s-a întâmplat pe teren propriu, ci în… 2 oct. La revedere, domnule Bibirig! Atenție, domnule Ghervan!
S-au certat certații! 28 sept. S-au certat certații! Coabitarea a început furtunos, cu mâna unuia în părul celuilalt, l-am numit pe Băsescu, și cu mâna celui de al doilea, Ponta, în chelia primului. Care a țipat întâi, de durere sau de nervi, nu se prea știe la ora… 28 sept. S-au certat certații!
Sanda, nu Sandu 25 sept. Sanda, nu Sandu Cel mai probabil, deputata PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, va candida pentru un nou mandat în Colegiul 1, adică în municipiul Suceava, mai puțin cartierul Burdujeni. Pe doamna Ardeleanu am criticat-o în numeroase rânduri, în principal pentru că s-a plasat… 25 sept. Sanda, nu Sandu
Abramburicii PDL, Blaga, Preda și Funeriu 21 sept. Abramburicii PDL, Blaga, Preda și Funeriu Unde-s vremurile în care, vorba lui Paleologu ăl mic, Băsescu era o adevărată pleașcă pentru PDL? Mă uit cu milă la marii mahări și la marii bogătani ai partidului care, cu mici excepții, sunt tot… 21 sept. Abramburicii PDL, Blaga, Preda și Funeriu
Mielomani, melomani și snobi 18 sept. Mielomani, melomani și snobi Joi, 13 septembrie, în fața Palatului Administrativ Suceava a avut loc un concert de muzică simfonică susținut de filarmonica din județul vecin și prieten, Botoșani. La eveniment au participat aproximativ 1.500 de cetățeni. O primă concluzie ar fi aceea că… 18 sept. Mielomani, melomani și snobi
Trădătorii, președintele Băișanu și cetățeanul Băișanu 11 sept. Trădătorii, președintele Băișanu și cetățeanul Băișanu Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Ștefan Alexandru Băișanu, ar vrea ca deputatul de Vatra Dornei, Dumitru Pardău, și senatorul de Siret, Tiberiu Prodan, să nu fie trecuți pe lista… 11 sept. Trădătorii, președintele Băișanu și cetățeanul Băișanu
Ce-i de făcut? 7 sept. Ce-i de făcut? Așputea intitula aceste rânduri, poate cu mai multă îndreptățire, ”Mai e ceva de făcut?”. Revenit acasă, după o abandonare, cuvenită zic eu, sub soarele mediteranean, în care am încercat să uit și să mă delectez cu lecturi mereu amânate, încerc… 7 sept. Ce-i de făcut?
Gabriela Scutaru în conducerea IȘJ Suceava, o excepție 4 sept. Gabriela Scutaru în conducerea IȘJ Suceava, o excepție Vasile Monacu a fost unul dintre cei mai longevivi șefi din județul nostru. Mă refer la șefii numiți, nu la cei aleși. Însă, într-un târziu, a venit și sfârșitul lui Vasile Monacu în calitatea sa… 4 sept. Gabriela Scutaru în conducerea IȘJ Suceava, o excepție
Va mai exista viață după Băsescu? 31 aug. Va mai exista viață după Băsescu? Nu, cu certitudine! Nu pentru că el ar fi oxigenul și pâinea acestei țări, ci pentru că după el nu va mai rămâne nimic respirabil. A secat și a otrăvit tot, a îmbuteliat aerul democrației… 31 aug. Va mai exista viață după Băsescu?
Candidații USL pentru Parlament, încurcați de Cătălin Nechifor 28 aug. Candidații USL pentru Parlament, încurcați de Cătălin Nechifor Președintele PSD al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a spus în câteva rânduri că el nu vrea să fie Gheorghe Flutur. Că nu vrea să fie primul pompier, primul asfaltator, primul văruitor și primul vopsitor… 28 aug. Candidații USL pentru Parlament, încurcați de Cătălin Nechifor
Când negrul devine alb și minciuna, adevăr 24 aug. Când negrul devine alb și minciuna, adevăr Rețeta băsistă pare infailibilă. Este rețeta prin care iese din orice încurcătură, din orice înșelătorie, din orice furtișag. Câteva exemple. Băsescu lovește, în văzul lumii, un copil. Îi articulează, sănătos, un dos de labă, de… 24 aug. Când negrul devine alb și minciuna, adevăr
Am votat pentru demiterea lui Băsescu, dar felicit Curtea Constituțională 22 aug. Am votat pentru demiterea lui Băsescu, dar felicit Curtea Constituțională Am fost la referendum și am votat pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Din mai multe motive, am dorit demiterea președintelui. Nu înlocuirea cu Crin Antonescu, ci demiterea lui Traian Băsescu.… 22 aug. Am votat pentru demiterea lui Băsescu, dar felicit Curtea Constituțională
Brânză cu aromă de uraniu de Crucea 21 aug. Brânză cu aromă de uraniu de Crucea Aflat în Gorjul său atât de drag, premierul PSD, Victor Ponta, le-a promis minerilor de-acolo că-și vor păstra locurile de muncă. În timpul unei întâlniri cu șefii Complexului Energetic Oltenia, premierul, care a copilărit în… 21 aug. Brânză cu aromă de uraniu de Crucea
Votanții, la ușa lui Băsescu 17 aug. Votanții, la ușa lui Băsescu Băsescu trebuie să plece. Băsescu va pleca. Dacă nu de bună voie, înțelegând forța democratică a votului, atunci îmbrâncit, luat de guler și dat afară, ca un lăutar beat care, suit pe o scenă cu instrumentiști normali, strică un concert.… 17 aug. Votanții, la ușa lui Băsescu
Suceava, județul și fără sport 14 aug. Suceava, județul și fără sport Județul Suceava a avut o singură reprezentantă la Jocurile Olimpice la Londra. O reprezentantă care a avut o prestație submediocră. Cristina Casandra, atletă legitimată la CSM Suceava, a ocupat doar locul 13 în calificările la… 14 aug. Suceava, județul și fără sport
Procurorii caută urmele fraudei în chiloți, budigăi și izmene 10 aug. Procurorii caută urmele fraudei în chiloți, budigăi și izmene Procurorii lui Băsescu, excitați de aproximarea locului în care au fost pitite neregulile referendumului, au început investigațiile cu votantele de pe Litoral. Fiind vorba de fete îmbrăcate relativ, nu-i greu de presupus că urmele violării… 10 aug. Procurorii caută urmele fraudei în chiloți, budigăi și izmene
Unii cu berea, alții cu amenințările 7 aug. Unii cu berea, alții cu amenințările PDL Suceava a avut o încercare penibilă de a demonstra că, pe 29 iulie, în județul nostru, pe lângă turiștii turiști și-au făcut apariția și turiștii electorali. Niște turiști însetați, care abia așteptau să primească… 7 aug. Unii cu berea, alții cu amenințările
Nu ne număra ca pe oi, Băsescule! 3 aug. Nu ne număra ca pe oi, Băsescule! O fată dintr-un sat vecin, Ștefania, plecată de câțiva ani în Italia și ai cărei părinți trăiesc cam pe aici, pe unde m-am născut și eu, pe valea Cricovului Sărat din Prahova, îmi trimite un… 3 aug. Nu ne număra ca pe oi, Băsescule!
Domnule Flutur, recunosc: am fost un dobitoc! 31 iul. Domnule Flutur, recunosc: am fost un dobitoc! Fostul ministru ceaușist Tudor Postelnicu spunea în fața instanței, după revoluția-lovitură de stat din decembrie 1989: „Am fost un dobitoc!”. Ei bine, mult stimate și nestemate Gheorghe Flutur, vin în fața dumneavoastră cu capul plecat… 31 iul. Domnule Flutur, recunosc: am fost un dobitoc!
Băsescu minte iar 27 iul. Băsescu minte iar Mă număr printre cetățenii scrisului care au avut ghinionul să afle, încă de acum vreo 20 de ani, ce se pitește în spatele măștii politice cu care defilează Traian Băsescu. Din acest motiv nu l-am crezut niciodată, nu l-am votat… 27 iul. Băsescu minte iar