Toate trec… 28 sept. Toate trec… De foarte multă vreme n-am mai ajuns în acel ascuns cotlon al Prutului unde se deschide o ciudată peninsulă, firav legată de malul românesc precum cireașa de codiță. Zona-i cât se poate de izolată și Basarabia la o azvârlitură de… 28 sept. Toate trec…
Cazul Luca 26 sept. Cazul Luca Promiteam o revenire asupra cărții de reală excepție „Teatru esențial” (Ion Luca). Firește, într-un cotidian n-are cum să-și afle loc recenzia aplicată și detaliată, care nu poate fi decât… kilometrică la o astfel de reușită editorială și, mai ales, în… 26 sept. Cazul Luca
Monumental! 23 sept. Monumental! Cum minuni în vremea noastră nu credeam a se mai face, am primit cu îndoială vestea că s-ar fi tipărit ditamai cartea-mamut dedicată lui Ion Luca. Iată că-s obligat s-o cred, fiindcă am opul în față: Ion Luca „Teatru esențial”,… 23 sept. Monumental!
La bulivar, birjar! 21 sept. La bulivar, birjar! De câte ori ajung prin Suceava, trec și pe la gara Ițcani, de care mă leagă sumedenie dintre amintirile copilăriei. Din regina gărilor bucovinene (avea, cândva, fotolii de pluș roșu în sala de așteptare clasa I-a, tavane pictate, Oficiu vamal… 21 sept. La bulivar, birjar!
Mai ieftin birul la turci! 19 sept. Mai ieftin birul la turci! Profesorul Eugen Stănescu, directorul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a dat publicității rezultatele unei cercetări de-a dreptul tulburătoare: cât aur (ca atare sau echivalent) s-a scurs din România începând cu 1415 și până azi. Și cât aur se… 19 sept. Mai ieftin birul la turci!
Vămile epigramei 16 sept. Vămile epigramei Epigramiștii au rezolvat simplu vechea dispută privind întâietatea oului sau a găinii: „Eu cred că-ntâi și-ntâi de toate / A fost Muzeul Oului din Vama!” Cum de-a ajuns comuna bucovineană Vama adevărat epicentru al epigramei românești și Muzeul Oului pe… 16 sept. Vămile epigramei
Din carnet (XXII) 14 sept. Din carnet (XXII) – Firma de cablu m-a blagoslovit, gratis, cu încă un telefon. Nu-l folosesc. Cinstit vorbind, nici nu mai știu ce număr are. Cum-necum, soneria de alarmă i-a fost activată (cred că am umblat pe unde nu trebuie) și-i programată pentru… 14 sept. Din carnet (XXII)
Mama natură 12 sept. Mama natură În curte au înflorit solii toamnei: crinii de baltă (așa s-or fi chemând?) își ițesc imaculatele trompete albe. Începe dansul frunzelor ruginite. Un trandafir restanțier mai cutează să rotunjească doi boboci pirpirii, una-două dintre mușcate insistă să-și păstreze floarea, în… 12 sept. Mama natură
Habemus Papam? 9 sept. Habemus Papam? Astăzi și mâine, evenimentele sfârșitului de săptămână din Columbia readuc în discuție tema pontificatul lui Francisc. În anumite zone din America de Sud (și nu numai) contestarea a atins cote maxime. Altfel, mulți îl consideră un înnoitor. A fost declarat,… 9 sept. Habemus Papam?
De nu treci pragul, n-ajungi nicăieri 7 sept. De nu treci pragul, n-ajungi nicăieri Iată, pe nesimțite, vara s-a dus… Aș iubi toamna, „ultimul surâs al anului”, de n-ar fi, vorba lui Toulouse Lautrec, „primăvara iernii”. Camus o înțelege altfel,dar tot în cheie tristă: „Toamna este o a doua… 7 sept. De nu treci pragul, n-ajungi nicăieri
Ajungeee!! 5 sept. Ajungeee!! Gata, ajunge! Ajungeee!! Ne-am potcovit cu Daum, ne-am potcovit. Dar nu neamțul e perja stricată care împute fotbalul nostru, ci românașul Burleanu. Posedă un dar de strașnică utilitate în democrațiile veacului XXI: e bun de gură. Din stirpea uteciștilor cu… 5 sept. Ajungeee!!
Pescarul de imagini 2 sept. Pescarul de imagini O aniversare… tăcută: monumentul lui Ștefan cel Mare de la Suceava împlinește 40 de ani. Către sfârșitul lui 1976, cei ce așteptau trenul la Burdujeni se zgâiau nedumeriți prin ferestrele înalte ale fostei săli de bal a gării de frontieră,… 2 sept. Pescarul de imagini
Unde ești, copilărie… 31 aug. Unde ești, copilărie… Promoția 1956 a Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava se încăpățânează să-și adune oștenii ca totdeauna: în fiece an, la sfârșit de august. În 2007 eram aproape 100; acum am mai rămas o mână de bătrânei parcă rătăciți în mult… 31 aug. Unde ești, copilărie…
Asculta clopotele mănăstirii… 29 aug. Asculta clopotele mănăstirii… Vara se mistuie, maicile de la Agafton au scos lăicerele proaspăt spălate să se sorească în ograda mănăstirii – altfel, la ceasul după-amiezii, nici un semn de viață lumească, totul părând încremenit într-o ciudată și nefirească tăcere de pe altă… 29 aug. Asculta clopotele mănăstirii…
„Planta autohtonă moare!” 26 aug. „Planta autohtonă moare!” Eminescu: „Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie pretutindeni și pururi, în locul noțiunilor țară, român, noțiunea om, pe aceea de cetățean al universului. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, în care planta autohtonă moare.… 26 aug. „Planta autohtonă moare!”
Iluzii și deziluzii 24 aug. Iluzii și deziluzii Câteodată este mai profitabil să nu citești o carte în chiar momentul apariției, prilej prea sărbătoresc, când nelipsitele lansări festive îngăduie, ba chiar și obligă, la metamorfozarea demersului critic în generos și entuziast act de „promotion”. Iar când este vorba… 24 aug. Iluzii și deziluzii
Toată lumea râde, cântă și dansează 22 aug. Toată lumea râde, cântă și dansează Am tot auzit despre cărțile lui Antony Breevor; pe unele am izbutit să le găsesc în franceză, dar cea mai cunoscută, răscomentată și lăudată („Berlin. Căderea – 1945”) am aflat-o la Cărturești, în traducere românească… 22 aug. Toată lumea râde, cântă și dansează
Ce ne așteaptă 19 aug. Ce ne așteaptă Probabil că, în viitor, o să ne sărutăm, o să clipim ori o să ne suflăm nasul electronic! Cele mai banale, cotidiene și domestice gesturi umane și treburi gospodărești trec în sarcina tehnicii veacului XXI. Deja funcționează câteva gadgeturi ce… 19 aug. Ce ne așteaptă
Dorel Vișan – 80 17 aug. Dorel Vișan – 80 Dorel Vișan nu-i actor, ci Actorul croit, dacă nu vi se pare prea mult spus, după tipicul shakespearian. Știe să caute sensul adânc al fiecărei trăiri, clipa îl interesează mai ales în relația ei cu eternitatea, replica-i o punte către… 17 aug. Dorel Vișan – 80
Cine dă cu piatra? 12 aug. Cine dă cu piatra? Este încetățenită credința că pe vremea „cealaltă” nu se fura. Mai bine spus, nu se fura atât. Ori nu furau atâția. Nu era adevărat fenomen de masă, care să tenteze de la măruntul gestionar până la ministru ori chiar până… 12 aug. Cine dă cu piatra?
Iar Rogozin! 10 aug. Iar Rogozin! Pe rus să nu-l atingi la orgoliu și să nu-i iei votca, altfel te mai poți înțelege cu el cât de cât. Rogozin, pălit în moalele trufiei slave, continuă să înjure România, acuzând-o de „idioție” (!) și… „pro-fascism”. Nu comentez… 10 aug. Iar Rogozin!
SE SCHIMBĂ FOTBALUL! 7 aug. SE SCHIMBĂ FOTBALUL! Au ajuns oltenii pe San Siro? Au ajuns. Prea mare ispravă n-au făcut, dar au adus 65.000 de spectatori în templul fotbalului. Tot e ceva, fiindcă San Siro nu-i doar un stadion, ci o sacră instituție de consacrare; a-l umple-vârf… 7 aug. SE SCHIMBĂ FOTBALUL!
Mărășești, via Rodna 5 aug. Mărășești, via Rodna Râd în hohote curcile! Ministrul Transporturilor, împreună cu alte înalte oficialități, a inaugurat linia CFR Ilva Mică-Rodna Veche. Așa scrie la gazetă: „Tronsonul de cale ferată Ilva Mică-Sângeorz Băi-Maieru-Rodna (20,6 km) a fost inaugurat de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care… 5 aug. Mărășești, via Rodna
Jucați-vă cu focul! 3 aug. Jucați-vă cu focul! Trei aniversări… nucleare. Sau să le spunem comemorări? Oricum, lumea are îngrijorător de scurtă ținere de minte – le-a și uitat. Acum zece ani, în 2007, Coreea de Nord s-a angajat să desființeze în termen de trei luni instalațiile de… 3 aug. Jucați-vă cu focul!
Rogozin filosof! 1 aug. Rogozin filosof! Oficial, Rogozin se prezintă ca fiind „jurnalist, economist, filolog, filosof”. Din patru profesii declarate, trei ar fi umaniste – și când colo, avem de a face cu un irascibil soldățoi grobian (culmea, fost înalt reprezentant al Rusiei la NATO!) în… 1 aug. Rogozin filosof!
Lenevirea globală 29 iul. Lenevirea globală Ni-s pline bucătăriile cu tot soiul de scule-minune achiziționate în virtutea devizei-îndemn „gătitul nu-i trudă, ci plăcere”. Aparatură sofisticată peste aparatură, de parcă gospodina e-ntr-o carlingă de avion: leduri care nu adorm niciodată, butoane și butonașe, inscripții luminoase, mini-ecrane, inducție,… 29 iul. Lenevirea globală
Amestecate (12) 27 iul. Amestecate (12) Pe cât e cu putință, încerc să evit în acest colț de pagină politicul, ce mi se pare (nu numai la noi) egal detestabil fie de-l privești din stânga, fie din dreapta. Câteodată, însă, implicarea e de neevitat – cum… 27 iul. Amestecate (12)
Amestecate (II) 25 iul. Amestecate (II) După un ceas de călătorie iavaș-iavaș și după ce, la un moment dat, fochistul a sărit din locomotivă și a tulit-o înaintea trenului să schimbe din mers un macaz, Mocănița de pe valea Vaserului a oprit să se adape dintr-o… 25 iul. Amestecate (II)
Botezări, re-botezări… 22 iul. Botezări, re-botezări… Când, acum 50 de ani (!), transmiteam meciurile internaționale de fotbal (și nu numai fotbal), la Radio București era împământenit obiceiul consultării între crainicii gazdă și comentatorii oaspeți cu privire la pronunțarea cât mai exactă a numelor înscrise pe foaia… 22 iul. Botezări, re-botezări…
Alt neamț 20 iul. Alt neamț … Pe neamțul ăsta n-am avut cum să-l cunosc. De altfel, se pare c-a fost austriac – tot pe-acolo-i. Dumnealui a înființat, în 1932, calea ferată forestieră de pe valea râului Wasser. Lemn din belșug, oameni blânzi și supuși, drumuri… 20 iul. Alt neamț
Un neamț 18 iul. Un neamț Bărbosul căpitan aduce vasul la debarcader. Am călătorit jumătate de ceas pe lacul Colibița din Călimani, prilej cu care am admirat un peisaj încântător și o stațiune care, peste ceva vreme, are șanse să ajungă perlă a turismului montan românesc.… 18 iul. Un neamț
„Ce mai faaaci?” 15 iul. „Ce mai faaaci?” Nu înțeleg cum de-au putut trăi strămoșii noștri fără telefonul mobil. Doamne, cât erau de dezinformați! Habar n-avea că vecinei i s-au ars clătitele, că pe Mișu îl doare măseaua, că Mimi n-a dormit bine as-noapte, că nu-s afumați cârnații… 15 iul. „Ce mai faaaci?”
Loghin cel trist 13 iul. Loghin cel trist Constat că, în ultima vreme, parcă m-am specializat în comemorări și aniversări! Nu știu cum se face, dar mereu dau peste date ce n-ar trebui ignorate ori ocolite, fie și pentru simplul motiv că lumea nici n-a început, nici nu… 13 iul. Loghin cel trist
Departe 11 iul. Departe Greu de crezut, dar în lumea cea largă există un teritoriu în care autoritățile se străduiesc să stăvilească turismul: „E prea mult! Ajunge! Dăunează!” Pe cât de lung e drumul până în insulele Canare, pe atât de mare-i faima zonei… 11 iul. Departe
Fără alte comentarii… 8 iul. Fără alte comentarii… Presa sportivă atrage atenția că zece mari orașe din România n-au nici o echipă de fotbal în vreuna din cele trei ligi. Nici una, barem în Liga III-a! Să vezi și să nu crezi! E durere veche – numai că… 8 iul. Fără alte comentarii…
Ultima voință a lui Ștefan? 6 iul. Ultima voință a lui Ștefan? La începutul lui iulie 1504 murea, la Suceava, cel mai mare voievod al românilor, Ștefan. Rog să fiu iertat, dar „cel sfânt” nu mi se pare potrivit adăugat, câtă vreme-s flagrant neîndeplinite condiții cerute chiar de ortodoxie pentru sanctificare. De… 6 iul. Ultima voință a lui Ștefan?
Comemorare uitată 4 iul. Comemorare uitată În tăcere și pe neștiute, în 2017 s-au împlinit 35 de ani de la dispariția dramaturgului dornean Ion Luca. În fierbințeala acestei veri toride, năclăită în politicale, cine să-și mai amintească de scriitorul care, între cele două războaie mondiale, era… 4 iul. Comemorare uitată
Vinovat/nevinovat 1 iul. Vinovat/nevinovat Readusă în discuție datorată recentelor evoluții politice guvernamentale, tema plagiatului continuă să opereze cu instrumente de evaluare și măsură dacă nu strâmbe, oricum contestabile. Ceea ce nu înseamnă că relația doctorat-plagiat n-ar fi funcționat din totdeauna în lejeră habitare comună:… 1 iul. Vinovat/nevinovat
Fetițe cu chibrituri 29 iun. Fetițe cu chibrituri Vă mai amintiți povestea lui Andersen? O biată copilă era trimisă, în toiul iernii, să vândă chibrituri la colțul străzii. Nu cumpăra nimeni. N-având curaj să se întoarcă acasă fără barem o cutie vândută, a rămas în frig și-n noapte… 29 iun. Fetițe cu chibrituri
Avem di tăti, dar numai noi o știm! 27 iun. Avem di tăti, dar numai noi o știm! Destul de neobișnuit: trei cărți de interviuri apar aproape concomitent la aceeași editură („Junimea”). Neobișnuit prin faptul că intervievații aparțin aceleiași familii de spirite, performanță și destin denumită, poate ușor orgolios, a „valorilor ieșene”. Altfel,… 27 iun. Avem di tăti, dar numai noi o știm!
De la Melbourne, în Copou 24 iun. De la Melbourne, în Copou Probabil că televiziunile noastre au transmis amicalul Brazilia-Argentina de la Melbourne. S-a întâmplat să-l urmăresc într-un teritoriu spaniol, aproape de ecuator, unde toate privirile erau ațintite către „barcelonezul” Messi, considerat spaniol prin toate cele… în afară de amănuntul nașterii. În… 24 iun. De la Melbourne, în Copou
Cartea de unică folosință 22 iun. Cartea de unică folosință „Paloma Tourquese”: un hotel de patru stele, departe, într-o insulă a Atlanticului mai aproape de Sahara decât de Spania – Tenerife. Îl frecventează mai ales turiștii înstăriți din Marea Britanie și Germania. Mai ajung din când în când și românași… 22 iun. Cartea de unică folosință
Noi și lumea 20 iun. Noi și lumea Am tăbârcit, la marile demonstrații, precum măgarul samarul, portretul bărbosului Engels. Ne străjuia sever toate prezidiile, instalat la loc de cinste alături de ceilalți trei „mari dascăli”, Marx, Lenin și Stalin. N-am știut (de fapt, n-am fost lăsați să știm)… 20 iun. Noi și lumea
Abuziv și păgubos 17 iun. Abuziv și păgubos Cu obstinație, dna Marie-France Ionesco, fiica marelui dramaturg, continuă încercarea de totală negare a originii tatălui. „M-am săturat ca tatălui meu să-i fie atârnată de gât ca o tinichea originea română!” – declară dna Marie-France Ionescu, care, între altele, n-a… 17 iun. Abuziv și păgubos
Tot despre reala disidență 15 iun. Tot despre reala disidență Realitatea TV a difuzat de curând o emisiune de salutat: repune în discuție „cazul Goma”. Adăugăm considerațiile noastre: românii ratează… românește prilejul de a „ieși în față” cu un remarcabil scriitor, disident adevărat – Paul Goma, care are operă, are… 15 iun. Tot despre reala disidență
Colic contra Darwin 13 iun. Colic contra Darwin Cum să crezi ceea ce vezi? Ljiljana Colic, profesoară la Universitatea din Belgrad și fostă ministră a învățământului în 2004, reiterează o propunere ce datează încă de pe timpul ministeriatului ei, cerând Parlamentului să legifereze „detronarea” darwinismului din programele școlare,… 13 iun. Colic contra Darwin
Disidența reală 10 iun. Disidența reală Fălticeneanul Grigore Ilisei ne bucură cu o nouă carte: se intitulează sadovenian și cronicărește „Chipuri pe pânza vremii” și a fost lansată săptămâna trecută, la „Clubul Junimea”: un mănunchi de aproape 60 de portrete, de la Birlic la Miluță Gheorghiu,… 10 iun. Disidența reală
Cinism 8 iun. Cinism Suntem prea mulți, sau prea puțini? Pământul nu ne mai încape? Cât l-am mai combătut pe Malthus! Marx îl considera „dușman al popoarelor”, iar la cursurile de Socialism științific, lectorii afuriseau fără contenire teoria potrivit căreia populația crește în progresie… 8 iun. Cinism