– Mai mulți copii cu vîrste cuprinse între 9 și 14 ani au mers anul acesta pentru prima dată la școală
Mai multe familii de țigani din municipiul Suceava și-au trimis copiii la școală pentru a putea beneficia pentru aceștia de două mese pe zi gratuit la Cantina de Ajutor Social a Primăriei. Astfel, conform celor declarate de Narcisa Marchitran, șeful Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, începînd cu data de 12 septembrie a.c., șase copii, provenind din trei familii de rromi, au început să frecventeze cursurile școlii primare. De la începutul anului în curs, pentru acordarea ajutorului social, municipalitatea sucevană a introdus ca regulă, pentru copiii cu vîrste de școlarizare, acordarea de mese la Cantina de Ajutor Social doar în cazul în care aceștia sînt înscriși la o unitate școlară din oraș. Ca urmare a acestei măsuri, trei familii de rromi, din care două monoparentale, și-au trimis copiii să învețe carte. „Matei Oltea și Hagiu Oltea, două femei care-și cresc singure copiii, domiciliate pe strada Mirăuți, și-au înscris copiii la Centrul Școlar Suceava (învățămînt special) odată cu debutul acestui an școlar. Acești copii nu au mai fost la școală pînă acum”, a declarat Narcisa Marchitan. Oltea Matei are doi copii, de 10 și 12 ani, iar Oltea Hagiu tot doi, cu vîrste de 10, respectiv 12 ani. Cea dea treia familie care a „recurs” la trimiterea odraslelor la școală pentru a scăpa de grija a două mese zilnice este familia Fieraru de pe strada Cernăuți. În acest caz, cei doi minori, de 9 și 11 ani, au fost înscriși la Școala Generală Nr. 1 din centrul municipiului. Acești copii provin din familii cu o condiție materială precară, care trăiesc și locuiesc în condiții greu de imaginat pentru secolul XXI, în colibe insalubre de lut. Rămîne de văzut dacă acești noi învățăcei vor face doar un simplu act de prezență în sălile de curs sau, dimpotrivă, vor reuși să se integreze într-un cadru instituționalizat și vor obține rezultate bune la învățătură, ținînd cont de faptul că toți au depășit vîrsta la care, în mod normal, fiecare copil debutează ca elev.