Domnule Philip Rozopol, în cursul acestei săptămâni v-ați întâlnit cu locuitorii municipiului Câmpulung Moldovenesc. Care a fost scopul?
Dacă până acum oamenii se întrebau cine este Philip Rozopol, a venit vremea să le arăt ce face Philip Rozopol. Toți politicienii s-au obișnuit să-și construiască programul politic fără să îi mai întrebe și pe oameni dacă au nevoie de el.
Eu cred că pentru a avea un program adaptat realității, mai întâi trebuie să porți un dialog deschis și cinstit cu cei care te aleg. Abia apoi, în funcție de rezultatele discuțiilor, să-ți făurești un program politic pliat pe nevoile bucovinenilor. Tocmai de aceea am venit, și o să mai vin, în Câmpulung Moldovenesc.
Ce le-ați promis câmpulungenilor cu care ați discutat?
Din 1990 și până astăzi s-a promis tot ce era de promis, dar vedem cu toții că au fost doar vorbe goale. De aceea, eu nu promit nimic! Cea mai bună promisiune electorală este fapta. De ce? Pentru că vorbește de la sine. Problemele se rezolvă prin fapte, nu prin promisiuni.
„Nu voi face nici o promisiune deșartă” Din discuțiile cu oamenii, care ar fi cea mai mare problemă în Câmpulung Moldovenesc?
Cea mai gravă problemă este cea a căldurii. Nu este o noutate, dar oamenii și-au pierdut orice speranță. Și îi înțeleg, mai ales că am văzut pe la televizor cum că un anumit politician se va lega de calea ferată sau va face greva foamei dacă nu se va da drumul la gaz în termen de trei luni după ce va fi ales. Păi cum să nu-ți pierzi speranța când beneficiezi de astfel de oameni politici? Bucovinenii au nevoie de oameni pregătiți, care să știe cum se face o lege în așa fel încât aceasta să treacă prin Parlament, nu de victime.
Contracandidatul dumneavoastră a promis că va rezolva problema gazului în termen de trei luni. Dumneavoastră ce termen limită ne dați? Pe lângă faptul că cei din opoziție promit marea cu sarea, mai dau și termene limită fantastice. Este foarte ușor să vorbească la televizor atunci când nu dețin pârghiile necesare îndeplinirii promisiunilor pe care le fac.
Tocmai de aceea, pentru că sunt un om responsabil și am capacitatea necesară să preiau aceste pârghii, nu voi face nici o promisiune deșartă. Sunt sincer cu câmpulungenii și le spun că problema gazului nu se va rezolva în trei luni, ci va dura ceva mai mult. Ei decid ce preferă, promisiuni care nu se vor îndeplini niciodată, sau fapte care se vor aplica într-un termen mai puțin convenabil.
„Eu vreau să aduc gazul în Câmpulung” Care este soluția primarului din Câmpulung Moldovenesc în legătură cu problema încălzirii?
Gabriel Șerban, pe care îl susțin în toate proiectele sale, este la rândul său un locuitor al municipiul Câmpulung Moldovenesc. El simte la fel ca orice alt cetățean problema lipsei de căldură și de aceea va exista un efort susținut din două direcții.
Pe de-o parte, colegul Gabi Șerban se va lupta pentru urgentarea rezolvării problemei gazului la nivel de municipiu, iar pe de altă parte, eu mă voi lupta pentru aducerea căldurii în casele oamenilor la nivel legislativ, în așa fel încât o asemenea situație să nu se mai repete.
Una este să dai din gură la televizor și alta este să ai doi oameni, două forțe, care converg pentru rezolvarea aceleiași probleme. În final, faptele vorbesc.
Îl veți putea ajuta?
Este pentru prima dată în cei patru ani de când ne confruntăm cu problema gazului în Câmpulung Moldovenesc, când doi oameni trag în aceeași direcție. Eu nu vreau să-mi leg numele de aducerea gazului în Câmpulung, eu vreau să aduc gazul în Câmpulung. De aceea nu fac promisiuni. Odată rezolvată problema, oamenii vor ști cine a adus gazul și cine a încercat timp de patru ani să blocheze demararea proiectului.